La 10 ani de blog 10 minute libere. A fost o dorinta devenita realitate, la care au contribuit multi oameni, multe inimi si multe suflete. Blogul meu nu este un simplu jurnal, in care nici macar nu am putut scrie zilnic. Blogul meu e MUNCA, multa munca, multe articole citite, multe filtrate, multe traduceri, multa multa experienta adunata, multe nopti nedormite. Blogul meu este si presiune, presiunea de a ramane onesta si cu pareri mereu argumentate, presiunea unei expuneri publice, care nu este intotdeauna usor de gestionat. Dincolo de scris, am ramas intotdeauna pediatrul care MUNCESTE si fizic la cabinet, pe care il poti gasi la “serviciul” lui, care nu este doar o carcasa de wordpress asezonata cu cuvinte cu mai mult sau mai putin talent.
Mamica pediatru nu este doar despre mine, este despre a schimba pareri, despre a incerca sa educi si sa te educi. Niciodata nu a fost neasumare, niciodata nu a fost despre “este doar parerea mea”, intotdeauna am incercat sa fie argumente, studii, citate. Niciodata nu a fost cu “voi ce credeti?”, ci mai degraba cu dorinta de a va deschide ochii inspre increderea in propriile simturi. Nu imi plac intrebarile deschise care lasa loc doar de comentarii, galceava si cauta “interactiune”. Nu am scris niciodata pentru trafic, nici nu stiam despre trafic pana spre 2014. Nu am scris cu SEO desi am fost la un moment dat atentionata, nu am scris ca sa imi aduc pacientii la cabinet. Am scris pentru mine la inceput, am scris ca sa ma aud, am scris ca sa va aud si ca sa crestem impreuna. Copiii mei au crescut odata cu blogul, eu am crescut odata cu blogul, iar in 2020 am imbatranit odata cu voi toti.
Perfectiunea nu exista oameni buni. Daca asta cautati, lasati-o balta. Mama perfecta nu exista, familia perfecta, iubirea perfecta nici atat. Pediatrul perfect este o utopie. Cand punem capul pe perna seara ne putem “lauda” cel mult cu faptul ca am incercat sa ramanem onesti pana la sfarsitul posibilitatilor noastre. Cand se stinge lumina si toti ai mei dorm sunt la fel de imperfecta ca noi toti.
Ce simt dupa 10 ani? Ca nu ma pot opri. Dupa acest 2020 nici atata. Simt ca am primit cele mai multe pietre in 2020, pe alocuri bolovani pentru cum si cat am scris. Pentru ca stiu/simt/ aud/vad faptul ca am schimbat ceva in Universul acesta mare al parintilor datorita blogului meu de mama si medic. Pentru ca stiu ca nu am scris niciodata cu rautate, cu indolenta, pentru ca stiu ca nu am folosit niciodata scriitura mea ca pe o arma publica de ars pe rug, pentru ca stiu ca am scris de drag, de dor, de dorinta de bine, de dorinta de schimbare, de speranta ca ma voi face inteleasa.
Nu stiu daca as fi aniversat altfel daca nu era pandemie. Probabil ca nu, pentru ca unui medic ii sta bine exact acolo unde e locul lui, printre pacienti si probabil ca as fi fost tot la cabinet. Dar un gand tot l-as fi asternut pentru dumneavoastra, cei care ma cititi, ma “rasfoiti”, ma ajutati sa merg inainte. Acelasi gand: MULTUMESC. Ma inclin.
Irina Costache, mamica pediatru
17/12/2020
zece ani de la primele cuvinte aruncate in neantul internetului, pentru eternitatea de azi si care va fi sa fie.
