Am in minte de ceva vreme postarea aceasta. Intr-o lume a filmuletelor scurte, in care nimeni nu mai are rabdare sa treaca de 1 minut (60 secunde…deja pare mult) sa te apuci sa pui clasic, “pe hartia” asta online, care mie imi e casa de aproape 13 ani pare un act de curaj. Si daca veti citi pana la urma acest text , veti intelege si tenta usor suicidara. A mea ca om de online. De ce scriu ce voi scrie? Pentru ca incepe sa fie un fenomen. Pentru ca e alarmant, pentru ca uneori dezastrul porneste de la bune intentii. Si scriu pentru ca trebuie, aproape o simt ca pe o datorie morala.
Trageti aer in piept. Si respirati. Ati expirat? Acum va rog raspundeti la urmatoarele intrebari:
- ce ar fi facut bunica voastra daca copilul ei se trezea la ora 12 (pranz). Ce ii dadea sa manance intai? Lapte/mic dejun sau pranz?
- ce ar fi facut bunica voastra cu p@nisul copilului cand folosea pelinci? il punea in sus/jos sau oricum?
- ce ar fi facut bunica voastra daca copilul nu statea in sezut pana la 7 luni? Ii dadea sa manance mamaliga mestecata sau gris cu lapte sau mai astepta? Dar strabunica? Dar omul din Evul Mediu?
- ce ar fi facut bunica voastra daca vedea bube pe copilul ei? Lua telefonul mobil si intreba pe whatsapp sau pe grupurile de mame sau mergea la circa cu copilul daca nu treceau?
- ce ar fi facut bunica voastră daca vedea un scaun mai verde? Cu niste mucus? …
Bunica mea si-a pierdut 2 copii din cei 9 inca din perioada de sugar. Din păcate vremurile au fost acelea care au fost, astfel încât practic i-a înlocuit. Pe prima fata o chema Elena, asa ca si pe cea dea doua, care nu a mai murit a numit-o tot Elena. La băieți a mai lăsat sa crească Neculai, Stefan si Constantin, pana sa-l mai “nasca o data” pe Ionica. Si sunt de acord ca azi asa ceva e de neimaginat si neacceptat.
Dar pe de alta parte bunica se descurca. A răzbit. Lua coasa si sacul in spate si mergea cu copilul in brațe la prășit. Aia marii aveau grija de aia mici. Si cumva i-a responsabilizat de mici, de ii vezi si azi. 7 frați, 13 nepoți si 22 de strănepoți. Unul sa zică de o nevoie ca sar toti. Bunica se uita la sine însăși si cauta răspunsul, mai ales atunci cand nimeni nu avea cum sa i-l dea. „Abilitatea mintală cu care ne naștem ne oferă sensibilitatea emoțională și potențialul pentru abilitățile de management emoțional care ne ajută să ne maximizăm sănătatea, fericirea și supraviețuirea pe termen lung.„ (Hein 2005)- asta e inteligenta emoțională. Adicătelea o resursa in tine care te face sa înțelegi cum sa cauți fericirea si nu sa scormonești in neant. (nu am zis rah@t).
Sunt absolut convinsa ca am un “studiu” pe un esantion particular, de oameni care vin din organizatii, care citesc carti/bloguri/grupuri, asculta podcasturi si merg la medic. Dar incet si sigur jobul cu sheet-uri, cu manual de utilizare si scenarii de dezastru si apasa next pentru a obtine un raspuns incepe sa vina si acasa. Acum 13-14 ani cand au venit primii pacienti cu exceluri printate m-am amuzat. Erau minoritari. Azi copiii sunt pe aplicatii, se monitorizeaza orice respiratie, se compara pareri/poze/ grafice de crestere, este despre cine are dreptate. Si sub marca ” doar sa fim informati”, ” este extrem de util sa se stie cat mai multe” bietii parinti ajung cumva niste victime fooooooarte usoare ale social media, ale părerilor altor parinti, ale “fiecare face cum stie mai bine si simte pentru copilul lui…DAR!!!!” si aici incepe haosul. Dupa acest dar. Dar eu stiu întotdeauna mai bine.
Asa a apărut celebra ‘”doamna doctor dumneavoastră ce părere aveti despre”- si acum puneți ce vreți: diversificare, c@c@ verde. mucus, mâncat bucăți, dormit cu copilul in pat, mersul la plaja, ieșitul ziua afara, grădiniță, creșă, mersul la informatica la 4 ani, înot, călărie, antitermice inainte sau dupa 38,5, colac de baie, brânză de la mega, anumite tipuri de apa plata, spray-uri de țânțari, șampoane, creme de soare (marci, ritm de administrare, forme farmaceutice), chiloți de unica folosință, tipuri de scutece, borcănașe de mâncare, congelat sau nu mâncarea, congelat sau nu carnea fiarta sau nefiarta, congelatul pentru iarna pentru copii a fructelor, pufuleții bio, legumele bio, de unde sa cumpărăm pește bun, îmbrăcămintea de plaja, scaune auto, sisteme de purtare etc etc etc
Cum ar fi daca as spune ca NIMIC sau mai NIMIC din toate acestea nu le-am studiat vreodata si ca enorm de multe sunt suma experiențelor personale, despre care incep, cu panica, sa constant ca devin depasite. Cu varsta propriilor copii. Pai cum asa? Cati dintre parintii de copii de 13-14 ani ati avut parte de biberoane 100% BPA free cu nspe mii de supape pentru colici? Sau cati dintre voi au tranzactionat online celebra simeticona din Anglia ( azi pe toate drumurile pe la noi alaturi de atatea alte produse). Pe vremea mea (aoleu) in 2007 toamna am fost la prima prezentare ever a unui probiotic in tara noastra. In 2009 in ianuarie se năștea Andrei. Cam asa.
Si care e morala? Una simpla oameni buni. Majoritatea raspunsurilor la toate aceste intrebari le aveti. Pentru asta insa trebuie sa va puneti intrebarile. Si sa va GANDITI. Si sa SIMTITI. Si sa incepeti sa CREDETI in voi, inainte sa puneti mana pe telefon. Inainte de google. Inainte de orice grup de mame. Inainte de pediatru care are whatsapp vesnic plin. Si cand e groasa treaba e de medicina. E de mers la doctor. E de vazut buba cu ochiul liber.
Randurile acestea nu sunt despre mine si despre cat de deranjata sunt sau nu. Sau despre noi medicii. Ca e optiunea mea, a noastra sa ne inchidem mobilele personale. E despre voi. E despre faptul ca NU, nu exista un manual al copilului nou nascut. NU, nu exista reguli aplicabile universal. Nu le mai cautati. NU, nu exista “eu nu stiu, e normal sa fiu panicata si dupa citesc si mai mult si devin informata (de acord), dar mult mai panicata”-asta am eu, medic pediatru experienta sa o certific. Majoritatea celor care citesc medicina ajung in cabinete speriati si confuzi. NU, nu exista cineva care sa va raspunda la orice mica poticnire, nelamurire, orice pas, orice picatura administrata sau nu. Existati VOI. Mesajul e unul de asumare. De incredere. De inteles ca la 90% din intrebarile pe care le primesc stiti raspunsurile. Sunt in voi. Sunt in sufletul vostru, in ascultarea INSTINCTULUI. Nimic si nimeni nu poate inlocui INSTINCTUL matern sau patern. Ati tot auzit-o cu conectarea emotionala. Si despre asta e vorba. Sa te asculti pe tine si ce simti. Acolo este si de acolo se construieste FERICIREA. Dincolo de trib, de sat, de oamenii din jur, de bunici, de bone, de pediatru, de grupul de mame SUNTETI VOI. Intorceti-va la a simti si a gandi, inainte de a fugi in cautarea raspusurilor.
Hai sa mai citim o data:
- ce ar fi facut bunica voastra daca copilul ei se trezea la ora 12 (pranz). Ce ii dadea sa manance intai? Lapte/mic dejun sau pranz?
- ce ar fi facut bunica voastra cu p@nisul copilului cand folosea pelinci? il punea in sus/jos sau oricum?
- ce ar fi facut bunica voastra daca copilul nu statea in sezut pana la 6-7 luni? Ii dadea sa manance mamaliga mestecata sau gris cu lapte sau mai astepta? Dar strabunica? Dar omul din Evul Mediu?
- ce ar fi facut bunica voastra daca vedea bube pe copilul ei? Lua telefonul mobil si intreba pe whatsapp sau pe grupurile de mame sau mergea la circa cu copilul daca nu treceau?
- ce ar fi facut bunica voastra daca vedea un scaun mai verde? Cu niste mucus? …
…………………….
PS: Viata cu unul sau doi sau …copii e altfel. Nu neaparat rea, nu neaparat mai frumoasa sau mai urata. Este exact asa cum o construiti. Voi. Nimeni altcineva. Bucurati-va de ea. Trece. Imediat.
