E in sfarsit un pic mai inalt decat mine. Vocea nu mai e de o vreme cea pe care o stiam. Inchide usa peste tot dupa el. Si-a schimbat parola la mailul pe care EU i l-am creat atunci cand s-a nascut, pentru contul de picassa cu poze, pe care le vedea familia. Si-a schimbat toate parolele si singurul care le mai jineste e smecherasul de frati-su. Doarme mult (aici e o boala mostenita de la taica-su). Vorbeste putin ( si aici:)))tot asa. Nimeni niciodata nu mi-a spus ca a jignit pe cineva, ca a vorbit urat sau ca a fost rautacios. Are o candoare pe care mi-e frica sa nu i-o sparga viata in bucati multe si mici. Viata asta care nu e si nu are cum sa fie mereu sub protectia noastra, a parintilor. Ultimii doi ai au fost crunti pentru noi, ca familie. Am interiorizat multa durere si am inotat mai mereu impotriva curentilor. Am pornit cu un COPIL de clasa a patra, care abia descoperea lumea si azi am aproape un adolescent care va incepe in toamna a saptea. Cand? Ce a adunat acest copil in suflet? Cat online si cat offline de sentimente a trait? Cata fericire i-a fost furata de o pandemie? Cum ar fi fost daca ar fi fost ALTFEL? Cate petreceri a ratat? Cate prietenii nu a legat? Cate tabere nu a trait? …..Cine vreodata imi garanteaza ca va recupera timpul acesta vietuit si nu TRAIT?
Ce departe mi se pare ziua in care s-a nascut…frig si inghetat, frica si emotie, inocenta si tinerete. Asa a fost atunci. Cand am ramas insarcinata nu stiam nimic despre nimic. Eram rezidenta in anul doi, aveam putin peste 4 milioane salariul, parinti care lucrau, nicio casa a mea, stateam ba la ai mei, ba cu fratele lui. Nimic al nostru. Eram indragostiti, eram naivi si eram veseli. Eram ca in toate filmele de dragoste pe care le vazusem copil fiind. Si toate neajunsurile de mai sus m-au facut sa fiu cea mai fericita mama. Inocenta varstei, neajunsurile materiale, toate aceste asa zise piedici au fost mereu doar calea cea mai simpla si sigura ca sa fim FERICITI. Nu stiam multe, dar nu aveam presiuni. Am venit acasa cu Andrei si nu am avut nicio clipa teama pe care o vad, din ce in ce mai mult, la pacientii mei. Am simtit amandoi mult si am facut stangaci, dar linistiti tot ce am putut mai bine pentru el. Nu ne-am judecat nicio clipa, nu am reclamat faptul ca nu vine cu manualul cu instructiuni la el (si nu vine, dar conteaza asta atata de mult??), nu am facut niciun excel…l-am simtit si l-am savurat. Pentru noi doi Andrei a fost ocazia sa ne implinim ca oameni, ca iubiti, ca parinti. Si nu cred ca altii in locul nostru ar fi putut face lucrurile mai bine, pentru ca nu exista pe lumea asta imensa nimeni care sa il iubeasca asa ca noi.
Am invatat, asa cum am scris in ultimule randuri din 2021, sa traiesc azi. Sa las viitorul sa curga si sa savurez ce am in prezent. Imi doresc orice e bun si corect si bland pentru copilul meu. Si as putea enumera, clasic oarecum, ca sper sa il vad OM mare, sa-mi fi terminat misiunea asta de a-l ajuta sa aiba o meserie, un rost in viata, un drum bun….Imi doresc insa de fapt sa il vad fericit. Si atat. Si daca fericirea asta pentru el inseamna sa fie atat de altfel de tiparul fericirii mele imaginate pentru el si eu tot voi fi acolo, in spatele lui. Am ajuns …incet si halucinant de repede sa am varsta parintilor nostri. Sa fie copilul meu cel care sa isi pregateasca examenele si nu eu. E mult mai greu sa fii pe margine…Ohoho, infinit. Si sa te abtii sa nu iasa perfectionista din mine, pentru ca acolo, in camera lui, la scoala lui, la teza lui, e el. Nu sunt eu.
Asa ca, iertati-mi traitul din viitor, macar pentru o clipita. Ma visez un bob mic de nisip, acolo, langa taica-su, care sa nu ratam niciun succes si niciun esec al lui Andrei. Care sa nu lipsim la nicio absolvire. Care sa fim prezenti la orice aniversare ne va primi. Care sa se bucure intr-un colt de faptul ca e iubit si de altcineva, sa se bucure de familia pe care si-ar putea-o construi, sa se bucure de el si atat. Si numaram putinele vacante sau revelioane pe care le va mai petrece cu noi. Si zile de nastere. Pentru ca viata lui e a lui. Noi suntem aici ca sa ii aratam calea si el sa o traiasca, cu greselile lui, cu reusitele lui. Speram sa stie, sa simta deja ca noi doi, atat cat vom fi, vom fi mereu in spatele lui….
La multi ani Andrei! De 13 ani m-ai facut mama, m-ai facut cea mai fericita fiinta din lume si ma simt aleasa sa pot fi mama ta. Traieste, citeste, spera, bucura-te, inchide ochii si viseaza! Viseaza mult si sus, cauta fericirea, traieste nefericirile, ele vin ca sa ne imbogatim sufleteste, ca sa evoluam, simte, iubeste si vibreaza. Fii tu! La multi ani, copilul nostru!
(poza e din Viena, noiembrie 2021, pandemie, covid, vacanta fortata, masca, dar FERICIRE mai presus de toate)
