Sunt multe cărți dedicate marilor evenimente singulare, consumate în decurs de câteva ore sau zile care au avut un impact durabil asupra evoluției umanității și asupra felului în care arată harta lumii astăzi. Fie că e vorba de întâlniri diplomatice, acte de violență, bătălii, decizii unilaterale ale unui dictator, toate ne trezesc o fascinație pentru felul în care doar câteva momente pot avea o influență decisivă pentru viața a milioane de oameni. Poate tocmai de aceea istoricii caută să descâlcească sau să exploreze ce se află în spatele unor asemenea vârfuri de aisberg istorice și să developeze poveștile de context, de adâncime care să facă posibile legăturile cauzale sau măcar interpretative. Lumea probabil ar fi arătat altfel astăzi, dacă ducele Franz Ferdinand n-ar fi fost asasinat, dacă liderii Aliaților nu s-ar fi întâlnit la Yalta, dacă tancurile sovietice nu ar fi intrat în Budapesta în 1956 sau în Praga în 1968 (sunt doar câteva exemple ilustrative pentru secolul al XX-lea). Dar dincolo de aceste repere care au stat ca bornă pentru o schimbare de regim, pentru un conflict, pentru redesenarea unor granițe și care sunt legate mai mult sau mai puțin de politică și războaie, există și alte pârghii ale istoriei, mai puțin vizibile și manifeste chiar și pe timp de pace, aparent izolate dar care, într-un amestec potrivit pregătesc sau stau ca simboluri pentru o transformare scenică spectaculoasă. Despre acestea ne vorbește Bill Bryson într-un volum extrem de interesant și de antrenant, dedicat anului 1927, care poartă numele „1927. O vară care a schimbat lumea”.

După ce a explorat developarea unor realități comune, precum conceptul de acasă și reperele de locuire pe care le asumăm astăzi drept firești (volumul „Acasă. O istorie a vieții private”) după ce ne-a propus o incursiune în cele mai ascunse și interesante cotloane ale propriului nostru trup (volumul „Corpul. Ghid pentru cei care îl locuiesc”, tradus tot la Editura Polirom), Bill Bryson revine, la fel de inedit, cu o poveste de peste 200 de pagini, dedicată anotimpului de vară din Statele Unite ale Americii, dintr-un an care poate că nu ne spune nimic: 1927. De ce tocmai 1927? Nu e nici măcar perioada crizei economice, nu ne întâlnim cu niciun conflict major, nu e vorba de mari oameni de stat cunoscuți publicului larg care să întreprindă acte memorabile. De fapt, întreg volumul lui Bryson se centrează în jurul reușitei incredibile pentru acele timpuri, de traversare a Atlanticului în zbor de către aviatorul Charles Lindbergh. În jurul poveștii sale, de la momentul pregătirii, la succesul său și mai apoi la transformarea sa într-o vedetă cum poate nu a mai existat vreodată, Bill Bryson ne poartă, aproape cinematografic într-un film cu mai multe fire narative, și intră în culisele vieților personajelor. Construcția sa alcătuiește un puzzle al unei epoci.

Epoca anilor ‘20, așa zișii the roaring twenties este cea care au transformat SUA într-o putere mondială. Așa cum sugerează cartea lui Bryson, în 1927 o serie de fapte aparent neimportante, multe dintre ele petrecute în SUA au fost esențiale pentru cel puțin următorii 50 de ani. O parte din cele întâmplate atunci au rămas chiar unice în istorie prin proporțiile mobilizărilor sociale antrenate și pot fi descoperite doar cu miza unor curiozitati, o altă parte a poveștilor relatate de Bryson devin adevărate oglinzi pentru spiritul unei epoci și, mai departe, verigi esențiale în complexul lanț cauzal de desfășurări istorice ulterioare. 1927 devine, în această istorie inedită a lui Bryson, un fel de ilustrare a efectului fluturelui: câteva momente într-un an, poate ușor de trecut cu vederea, vor avea un impact uriaș pentru următoarele decade și poate chiar până în zilele noastre.

Dar de ce a fost atât de importantă traversarea Atlanticului în jurul căreia gravietează narațiunea istorică a lui Bryson? La finalul Primului Război Mondial, o mare parte a piloților nu și-au găsit prea multe spații de reintegrare în zona civilă, atâta timp cât aviația era un domeniu relativ primitiv și puțin reglementat. SUA stătea poate cel mai prost la acest capitol, cu prea puține aerodromuri, o țară în care piloții puteau cel mult să se ocupe de stropirea culturilor agricole, de acrobații la bâlciuri și de transportat poșta. În acest context traversarea Atlanticului capătă proporțiile pe care le-a dobândit ulterior cucerirea spațiului: era o dovadă a depășirii limitelor umanității și o premisă pentru dezvoltarea pe scară largă, nu doar militară, a unui nou mijloc de transport foarte rapid. În același timp, se dovedea și o provocare foarte riscantă. Dacă avioanele ar fi reușit să decoleze pentru o asemenea misiune (ceea ce rar se întâmpla), piloții erau nevoiți să navigheze fără instrumente de zbor, să se ghideze după instinct și să descopere adesea că nici măcar nu știu unde se află. Italieni, francezi, americani s-au aruncat în această cursă, însă doar Lindbergh a reușit. O personalitate mai degrabă mediocră (după cum avea să dovedească expunerea sa după ce a ajuns de pe Coasta de Vest a SUA la Paris), dar pasionat de avioane și cu un simț de orientare înnăscut, Lindbergh a căpătat o experiență de zbor de invidiat în doar 2 ani. Și-a conceput singur aparatul de zbor, a decolat în timpul celor mai mari inundații din SUA, pe o vreme rea, a fost la un pas să rateze decolarea, dar apoi a ajuns la Paris (acolo unde a fost ghidat mai degrabă de farurile mașinilor numeroase venite să-l întâmpine, decât de aeroport). Reușita lui a fost celebrată la scară largă, cu inițiative fără precedente: președintele a numit 11 iunie sărbătoare națională, ziua Lindbergh, în 4 zile s-au scris peste 250 000 de articole în presă, statul natal al pilotului, Minnesota a avut în vedere schimbarea numelui în Lindberghia, Walt Disney l-a conceput pe Mickey Mouse inspirat de Lindbergh. La Paris un milion de oameni l-au așteptat pe pilot, la Londra 100 000, iar la New York, deși nimeni nu a făcut o numărătoare exactă e probabil să fi fost peste patru milioane de persoane, încercand să ajungă în zona portului ca să întâmpine întoarcerea eroului.

Ecoul acestui triumf al aerului care a fost continuat de un turneu în peste 70 de orașe (acolo unde oamenii de abia permiteau aterizarea avionului lui Lindbergh, luând mereu cu asalt pe cel care traversase Atlanticului), a fost posibil într-un context particular al ascensiunii SUA. A fost de fapt punctul simbolic de cotitură, prima contribuție mondială a unei puteri care își asuma întâietatea pe plan economic și cultural, cu atât mai mult în contextul unor sentimente antiamericane în Franța și Germania, după Primul Război Mondial.

1927 s-a anunțat a fi un foarte greu în America, cu cea mai mare catastrofă naturală produsă de precipitații: râul Mississippi a inundat o suprafață egală cu Scoția timp de 153 de zile la rând, în timp ce statul a inventariat mai degrabă pagubele materiale decât numărul de pierderi umane. Dar, dincolo de asta, SUA era într-o efervescență a prosperității: mobilitate urbană imensă (New York depășește Londra în 1927 ca număr de locuitori, adună peste 8 milioane de oameni, 30 000 de fabrici, o dată la 4 ani crește în dimensiuni cât un oraș de dimensiunea Bostonului), bunăstarea socială devine accesibilă (gospodăriile obișnuite se dotează cu frigider, telefon, ventilator), mass-media explodează – dincolo de faptul că se tipăreau peste 110 de milioane de cărți pe an și că scriitorii și-au trăit poate cea mai populară perioadă a secolului XX, presa ia avans intens, apar tabloidele după modelul britanic (și e surprinzător să afli cum publicații de tip Evening Graphic publicau chiar și interviuri imaginare, scrisori trimise de dincolo de mormânt și poze trucate grosolan- toate precursorii fake-news-urilor de astăzi, extrem de populare la acea vreme), radioul triumfă deplin, după ce se răspândise fragmentar și inegal (chiar și fermele de păsări aveau propriile stații de radio).

Întoarcerea lui Lindbergh de la Paris în SUA, marchează un moment decisiv în popularitatea globală a radioului, căci în acel moment se realizează una dintre primele transmisii naționale live, pe întreg teritoriul american, ceea ce actualizează radioul ca potențial de vehiculare a informației și începe să atragă inclusiv atenția publicitarilor (Bryson inventariază chiar și primele reclame primitive care constau într-o simplă pronunțare a numelui unui produs). Ironic este faptul că în același an în care radioul atinge popularitate deplină, apare și precursorul televiziunii. În plan cultural, se petrec lucruri marcante atât pentru SUA (un inginer excentric are ideea de a sculpta chipurile a 4 președinți într-o stâncă – ceea ce va deveni celebrul Mount Rushmore), dar și pentru întreg mapamondul: industria filmului, deja tributară Americii ( Hollywood-ul producea 800 de lungmetraje/an, adică 80% din producția mondială) intră în epoca sunetului (filmul cu sunet a fost mult mai greu de conceput și a generat deopotrivă o criză și un boom ulterior al industriei) și dintr-o dată întreaga lume are acces la engleza americană (începe așadar americanizarea, răspândirea modelor care funcționează și astăzi).

În plan juridic, o asistentă a procurorului general cere aplicarea legii privind impozitul pe venit, în perioada Prohibiției, ceea ce va produce o undă de șoc în rândul mafioților, si în cele din urmă îl va închide pe Al Capone (a cărui poveste o aflăm din capitolul dedicat orașului Chicago). 1927 e anul în care are loc o întâlnire secretă între patru mari bancheri ai lumii (din SUA, Marea Britanie, Germania și Franța) care, pentru a căuta să echilibreze situația economică mondială (disproporția între SUA și Europa era deja suficient de mare încât să îi amenințe și pe americani), au decis o strategie de reducere a dobânzii pe depozitele de aur (care erau imense în SUA), ceea ce a fost un fitil important în amorsarea crizei economice de peste doar câțiva ani.

Anii ‘20 și apogeul lor din 1927 sunt ani de optimism nebun și de cifre incredibile, sunt ani în care totul pare posibil. Unii visează la elicoptere care să te transporte în vârful unui zgârie-nor în fiecare zi, anarhiștii dau atacuri cu bombe trimise prin poștă, Henry Ford își imaginează Fordlandia (o colonie cu arbori de cauciuc pe un teritoriu imens, practic o țară cumpărată în interiorul Braziliei), Ku Klux Klanul e mai popular ca niciodată, teoriile rasiale sunt la mare căutare (iar simpatiile naziste conduc și la dizolvarea popularității lui Lindbergh în cele din urmă) inclusiv în SUA unde intră în vigoare o lege a sterilizării obligatorii, generația de aur literară (Hemingway, Fitzgerald) e eclipsată de scriitori mediocri, dar extrem de populari, Prohibiția e încă în efect (și povestea ei de peste 13 ani este absurd de amuzantă și în același timp tragică) iar gangesterii par imuni (la Chicago, în 1927, nici măcar unul nu este adus în fața justiției, asta în timp ce oamenii legii încă împușcă oameni pe stradă pentru că păreau prea negri sau prea evrei). Bill Bryson face portrete unor figuri mai mult sau mai puțin cunoscute: de la președinții Coolidge și Hoover, la Henry Ford, Al Capone, mai mulți sportivi (Babe Ruth, Lou Gehrig- vedetele baseballului american sau Jack Dempsey, cel mai îndrăgit boxer poate al tuturor timpurilor), aviatori și desigur, figura în jurul căruia gravitează volumul, anume Charles Lindbergh.

„1927. O vară care a schimbat lumea” este o carte carusel originală în compoziție și stil. Pe de o parte oferă o reflectare a istoriei unei decade într-un singur anotimp dintr-un singur an, apelând la contexte și evenimente mai puțin cunoscute care au marcat subtil istoria socială, culturală a presei sau a economiei). În același timp e un volum impresionant de documentat, plin de surprize anecdotice și statistice, o panoramă de epocă provocatoare care se citește ca un roman, grație stilului narativ al lui Bryson și comentariilor discret ironice de pe parcurs.

Articol realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea