Thrillerele și narațiunile polițiste obișnuite reușesc să amorseze și să întrețină un efect de suspans, construind o amenințare convingătoare, cel mai adesea exterioară: un criminal cu motive mai mult sau mai puțin cunoscute vrea să obțină ceva, acționând reprobabil și înfricoșător. Cine este criminalul? Care sunt temeiurile lui de acțiune? Iată două  interogații centrale care dau forță și viteză poveștilor de profil. Pe de altă parte, o altă sursă mai de efect și mai interesantă în construcția atmosferei unui thriller este atunci când amenințarea și misterul vin din interiorul nostru. Fie că vorbim de body-horror (curent exploatat din plin în perioada anilor ‘80-’90, regizorul David Cronenberg fiind un exponent important al acestuia) sau de horror psihologic, dimensiunea misterioasă și imprevizibilă a propriilor noastre trupuri sau universuri mentale livrează material mai intens pentru imaginație. De ce? Poate pentru că  efectul înfricoșător e amplificat atunci când amenințarea și necunoscutul emană tocmai din zonele cele mai proxime, zonele care ne sunt tuturor apropiate și intuitive, respective corpul și mintea. 

În acest sens, dezechilibrele psihice sunt premise ofertante pentru a asambla narațiuni provocatoare. Tulburarea disociativă de identitate (sau tulburarea de personalitate multiplă, cum era denumită în trecut), tulburarea de stres posttraumatic, amnezia disociativă, tulburările de memorie sunt surse care au inspirat autori și regizori în ultima jumătate de secol și par să fie din nou pe val, acum când există o tendință serioasă în psihoterapie a reconsiderării importanței traumelor în experiențele personale. Nu mai departe de acum câțiva ani, Alex Michaelides un scriitor britanico-cipriot a luat prin surprindere topurile internaționale cu o poveste despre alianțele nebănuite dintre victime și agresori, despre impactul imprevizibil și durabil al traumelor. La fel, autori precum Lionel Shriver („Trebuie să vorbim despre Kevin”) sau Ashley Audrain („Îndoiala”) au așezat în prim plan naratori cu credibilitate discutabilă în privința integrității psihice.

E drept că nu e ușor să construiești o poveste credibilă care să implice labirinturile minții umane. Henrik Fexeus este însă un profesionist al minții umane, cu volume publicate în zona psihologiei practice („Arta de a citi gândurile”), dar și cu experiență în explorări ficționale, cu o trilogie scrisă la patru mâini împreună cu Camilla Lackberg (Seria Vincent și Mina, în curs de adaptare pentru televiziune). În 2025, Editura Trei a tradus în limba română primul volum din seria Memento, intitulată „Sacrificiul”. E vorba de o narațiune în care Fexeus plasează un nucleu impresionant psihologico-filosofic pentru a  amorsa o atmosferă de thriller polițist. Ce este cu adevărat solid în romanul lui Fexeus este felul în care povestea motivelor criminale, povestea unei amenințări externe devine satelită unui mister psihologic și biografic cu deznodământ neașteptat.

„Sacrificiul” alternează între un plan narativ prezent relatat la persoana a III-a și un plan narativ al trecutului sub forma unor flashback-uri ale protagonistului (inițial fragmentare și oarecum ambigue, apoi tot mai lămuritoare pe măsură ce ne apropiem de final). Cititorii ar putea fi surprinși și puțin confuzi dată fiind puzderia de personaje pe care Fexeus le introduce încă de la început. Protagonistul masculin este David Lund, un programator relativ tânăr, preocupat de puzzleuri și câini care se ține la o oarecare distanță de oameni, cu temeri de angajament partenerial și care, în mod ciudat, nu își amintește nimic despre propria copilărie, mai ales înainte de 12 ani, deși e asistat psihologic de psihoterapeutul și psihiatrul Johan de ani de zile, cel care îl susține mai degrabă să se împace cu ideea unor amintiri inaccesibile și să îi calmeze medicamentos insomniile. Dincolo de puținii prieteni pe care îi vizitează ocazional (preotul Anton, respectiv un cuplu LGBT, Sakura și Liv), David o are drept amantă de ocazie pe Florence, o avocată ambițioasă și emancipată, și ea defensivă în fața emoțiilor și a angajamentelor de lungă durată, după eșecul deloc elegant al mariajului cu Greyson.

David este scos din uzanțele traiului confortabil de un mesaj al unei necunoscute care îi dezvăluie ceva vag, dar presant și urgent despre copilăria sa. Apoi, semnatara mesajului, Pauline, dispare. Și, odată cu ea, încep să dispară și alți cunoscuți ai ei, vânați de un duo criminal, evident plătit de persoane influente. Temător și curios în același timp, David începe să caute firele care să îi clarifice misterul trecut și prezent al propriei biografii. În același timp David și Florence sunt aduși împreună nu atât de propriile curiozități relaționale, ci de amestecul unui influent industriaș suedez care o angajează pe Florence să îl protejeze în calitate de avocată chiar pe David. În mod paradoxal, acest influent industriaș nu pare să fie străin de interesul criminalilor cu sânge rece, dar vrea, cu toate acestea, să îl protejeze pe David. În timp ce apropiații lui David și Florence sunt puși în pericol de inventivii criminali plătiți, care ar face orice să ajungă la ei, cuplul improbabil se va apropia de locurile copilăriei lui David, acolo unde programatorul  de unde speră să recupereze reperele de care se tem persoane cu notorietate și autoritate în prezent. De ce și-a uitat David 12 ani de viață? Ce își va reaminti? Ce legătură este între mama sa și figurile influente  din posturi cheie ale companiilor și instituțiilor publice? Cum vor reuși David și Florence să facă față unor criminali experimentați și inteligenți care au o singură misiune nenegociabilă? Vă rămâne să descoperiți în acest volum antrenant care se citește cu sufletul la gură.

Experimentat atât în iluzionism ficțional și mental, Henrik Fexeus apelează  parțial de câteva locuri comune și pârghii ale genului thriller-polițist pentru a livra însă o concluzie provocatoare și neașteptată cu miez filosofic și psihologic. Din punct de vedere formal, scriitura și tempoul narativ sunt la înălțime: Fexeus se folosește de un număr de personaje suficiente pentru a construi densitate și complexitate narativă, pentru  a deschide piste care să întrețină suspansul, întinde capcane cititorului prin clișee mai ușor de anticipat pe care ulterior le dă peste cap. Ceea ce reușește însă autorul suedez este să conecteze motivele criminalilor și descifrarea enigmei amenințătoare de parcursul existențial fragmentar și misterios al unui personaj care pare lipsit de amintiri. 

Astfel centrul de greutate al poveștii e legat de descifrarea biografiei lui David și de eforturile acestuia de recuperare, care nu depind doar de o logică previzibilă, ci mai degrabă de hazard. Așadar, în prim plan, Fexeus așază problema identității personale, a importanței memoriei și a impactului traumei în evoluția unui personaj, dar nu doar cu premisa uzuală a amneziei disociative și a PTSD-ului, ci cu ceva premeditat în spate,  mult mai sinistru și greu de anticipat. În același timp, Fexeus construiește și portrete variate ale psihopatiilor: de la antisociali, la narcisici detașați emoționali și pasionați de putere și până la obsesionali preocupați de experimente grandioase și cinice. La nivel simbolic, unul dintre cele mai interesante aspecte pe care autorul suedez le pune în discuție este felul în care ne simțim incompleți fără o narațiune personală plină de sens, fără un adevăr personal pentru care suntem dispuși să abandonăm repere confortabile, dar artificiale ale prezentului. Întregul demers al lui David, după ani de zile de terapie, este centrat pe aflarea adevărului despre sine și originea sa, oricât de dureros ar fi. Traiul comod, defensele parțiale prin medicamente și relații fragile rămân resorturi nesatisfăcătoare, când nevoia de a merge înainte pe un drum autentic este inevitabil legat de o  recuperare a trecutului. A ajunge la noi înșine înseamnă uneori să confruntăm durerea și să acceptăm că am pierdut ceva. În această direcție poate fi înțeles, într-o cheie mai subtilă, chiar și titlul acestui prim volum al trilogiei, cu trimitere la povestea biblică despre Avraam și Isac.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.