Andrei Pleșu scrie cumva de foarte aproape. Nu de aproape în sensul propriu, ci aproape de inimă. Stilul lui filosofic nu e rece, nici arid, ci uman și cald, iar în volumul „Despre inimă și alte eseuri” această apropiere de cititor se simte mai bine ca niciodată.

Cartea cuprinde patru eseuri, fiecare tratând o temă esențială a condiției umane: inima, bătrânețea, prostia și răul. Sunt texte născute, de fapt, din conferințe, de unde vine și firescul lor. Le citești ca și cum ai sta de vorbă cu un om înțelept, care nu ține morțiș să-ți demonstreze ceva, ci îți pune în față gânduri, întrebări, observații. Și, peste toate, acel umor subtil, fin, cu care Pleșu știe să deschidă în suflet un zâmbet, chiar și atunci când vorbește despre teme grele.

Iată cum am simțit eu fiecare dintre aceste patru eseuri:

Despre inimă

Primul eseu este, cumva, cheia de boltă a volumului.  Pleșu  pornește de la cuvântul „inimă” și-i urmărește sensurile, de la organ biologic la metaforă a sufletului, sediu al sentimentelor, al voinței, al credinței. M-a fascinat naturalețea cu care împletește referințe din medicină, filosofie, teologie, literatură. Nu se sfiește să arate și clişeele limbajului cotidian („om cu inimă”, „inimă grea”, „inimă de piatră”), dar o face cu o autoironie blândă, care te îndeamnă să zâmbești și să reflectezi. E un text care te face să te gândești mai atent la ce pui, de fapt, în cuvântul „inimă” când îl folosești.

Despre bătrânețe

Acesta e, poate, cel mai melancolic și tandru eseu al cărții. Nu un text despre biologia vârstei, ci despre ce înseamnă, cu adevărat, să fii bătrân; în minte, în suflet, în raport cu ceilalți și cu tine însuți. Mi-a plăcut tonul sincer, uman, cu careAndrei Pleșu vorbește despre propriile temeri și slăbiciuni. Și, din nou, acel umor fin: când descrie cum bătrânețea îți aduce nu doar „înțelepciune”, ci și o nouă relație cu uitarea, cu oboseala, cu lentoarea. Eseul e o invitație la acceptare senină a vârstei, fără cinism, dar și fără iluzii.

Despre prostie

Aici, umorul subtil al lui Pleșu atinge apogeul. Eseul nu este o simplă critică împotriva prostiei, ci o analiză fină și, pe alocuri, foarte amuzantă a fenomenului. Prostia, ne arată autorul, nu înseamnă lipsă de informație, ci închidere a minții, autosuficiență, incapacitate de a te pune la îndoială. Exemplele și observațiile lui sunt pline de farmec și de o ironie blândă, niciodată disprețuitoare. La finalul lecturii, rămâi nu cu un râs superior, ci cu o mai mare îngăduință față de prostia din jur, și, poate, o mai ascuțită conștiință a propriei limitări.

Despre rău

Ultimul eseu este, de departe, cel mai „serios”. Pleșu abordează tema răului cu profundă seriozitate filosofică și teologică, dar păstrează și aici un ton cald, uman. Nu oferă răspunsuri facile, dimpotrivă, arată cât de greu este, pentru o minte omenească, să înțeleagă prezența răului într-o lume presupus creată de un Dumnezeu bun. Am apreciat mult că, în ciuda greutății subiectului, eseul nu cade în disperare. În spatele fiecărui paragraf se simte o credință senină, o încredere că, în ciuda răului, binele și sensul rămân posibile.

De ce recomand această carte

„Despre inimă și alte eseuri” este o carte pe care nu o citești doar cu mintea, ci o citești cu propria inimă. Scrisul lui Andrei Pleșu are o căldură rară, o claritate a gândului și o finețe a umorului care o fac accesibilă oricui. Nu e nevoie să fii „om de filosofie” pentru a o înțelege, e de ajuns să fii om.

Recomand această carte tuturor celor care simt nevoia unei lecturi care să le hrănească nu doar intelectul, ci și sufletul. Este o lectură prietenoasă, dar profundă, care lasă urme bune în cel care o parcurge. Iar vocea caldă a lui Andrei Pleșu, în care gândirea și umanitatea se împletesc, merită să fie auzită de cât mai mulți.

Articol realizat de Melania Strâmbeanu pentru libris.ro.

„Cartea  a fost aproape de sufletul meu încă din copilărie atunci când Mark Twain era un partener de nădejde în călătoria mea literară. În anii de liceu, pasionată de poveștile lui Mircea Eliade am studiat filosofia yoghină, devenind ulterior profesor de yoga. În prezent, atât din rolul de profesor de yoga, cât și din rolul de specialist marketing, împărtășesc plăcerea și bucuria lecturii.Cred că lectura ne aduce mai aproape de propria ființă, ne deschide inima, ne rafinează emoțiile și percepțiile, depășindu-ne, astfel, condiția. Scriitoarea Maya Angelo susținea că ,,oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă”. Așa este și în lumea cărților; nu vei uita niciodată cum te-a făcut să te simți o carte, ce a trezit în tine, ce a vindecat sau prin ce lumi te-a purtat. Lectura în sine este o experiență revelatoare, care te trimite către centrul ființei tale și te învață să trăiești conștient și din plin momentul prezent. ”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.