Editura Vellant a fost fondată în noiembrie 2007, iar de atunci portofoliul editurii a crescut constant, incluzând titluri din domenii variate: literatură, filosofie, psihologie, sociologie, proză, poezie și cărți pentru copii.

Vellant se distinge prin deschiderea către subiecte contemporane, inclusiv teme tabu sau rar explorate, și printr-o selecție atentă a volumelor, inspirată de pasiuni autentice: arta străzii, știința, literatura contemporană sau cartea ilustrată pentru copii. Editura încurajează cititul liber, depășirea granițelor convenționale și promovează diversitatea și inovația intelectuală. Portofoliul editorial este organizat în jurul a trei colecții principale: „Endorfiction” (literatură străină cu voci puternice și teme provocatoare), „Versant” (non-ficțiune revelatoare, care aduce perspective noi asupra lumii) și „Pasărea Măiastră” (reinterpretări ilustrate ale basmelor românești, cu contribuția unor artiști contemporani). Acestora li se adaugă colecții precum „The School of Life”, „Cărți însemnate” și titluri semnate de autori de referință precum Irvin D. Yalomsau Alain de Botton.

Dan Pleșa este editor, scriitor și jurnalist cultural, absolvent al Academiei de Teatru și Film, specializarea scenaristică și critică de film. Cofondator al Editurii Vellant și al revistei de proză scurtă „iocan”, este o voce importantă în peisajul cultural românesc contemporan. Cu o experiență diversă, de la presă și producție muzicală, până la literatură, Dan Pleșa a publicat poezie, proză scurtă și romane. Debutul său în proză lungă, „Miere neagră” (2023) aduce în prim-plan o reflecție profundă asupra societății românești. În calitate de director executiv al Editurii Vellant, contribuie activ la promovarea literaturii și artei contemporane din România.

Laura Máté: Editura Vellant a fost fondată în 2007 de o echipă pasionată de cărți și arte, din care faceți parte dumneavoastră, Dan Pleșa (director executiv), alături de Simona Radu-Răuță și Alex Radu. Cum v-a adus viața împreună și cum a luat naștere ideea de a înființa o editură, o inițiativă ce a necesitat mult curaj în peisajul editorial de atunci?

Dan Pleșa: Asocierea noastră a fost cumva simplă, eram deja de mult timp prieteni. Cu Alex Radu sunt prieten din liceu. Și ca orice prietenie, și a noastră era bazată pe afinități elective: ne plăceau cărțile, eram consumatori de artă în toate formele, de la film la muzică, de la teatru la arte vizuale. Chiar dacă la acel moment piața de carte începea să se maturizeze, și nu sunt mai mult de douăzeci de ani, sunt totuși destul de multe diferențe, acum uitate. Calitatea tipografică a cărților editate la acea vreme lăsa, în ceea mai mare parte a pieței, destul de mult de dorit, erau nișe de piață care nu erau încă temeinic exploatate, cartea de copii, care astăzi este de o diversitate și eleganță ca ținută, era pe vremea aceea destul de vetustă, cred că la vremea aceea și piața era mai tributară ideii că nu contează cum arată o carte și cel mai important este să fie ieftină, cât mai ieftină. Pentru că, din păcate, calitatea tipografică se reflectă și în prețul de raft al cărții. Și apoi ne plăceau foarte mult carțile și credeam că avem ceva interesant de propus. Cartea Rebecăi Dautremer, Prințese necunoscute și date uitării, una dintre primele cărți lansate de către noi a fost la acea vreme o apariție inedită și fascinantă, nu semăna cu aproape nimic din ce era cartea de copii, și poate și de-asta a avut succes.

Laura Máté: În noiembrie 2007 a apărut prima carte publicată de editura Vellant: Oglinda lumii de Julian Bell, o incursiune amplă în istoria artei universale, un volum impresionant și prin condițiile grafice excepționale. Privind retrospectiv la primul titlu publicat și la cele mai recente apariții, ce a rămas constant și ce s-a transformat în filosofia editorială Vellant?

Dan Pleșa: Dacă tot ați pomenit de Oglinda lumii, da, acest titlu poate fi privit și ca un simbol al direcțiilor noastre editoriale. Pentru că această carte era o istorie a artei, în cel mai academic sens al cuvântului, chiar dacă era extrem de accesibil narată, care propunea o nouă – la acea vreme – abordare a istoriei artei. Care nu mai era urmărită cronologic, la început a fost aia și a urmat cealaltă, ci era o istorie a dezvoltărilor temelor și ideilor în artă, era urmărită sincronicitatea sau defazajul spațiilor geografice în abordarea anumitor teme, precum era urmărită și arta din zone mai puțin celebre sau discutate, cum ar fi arta africană sau arta din Oceania.

Piața de carte eu tot repet: e una dintre cele mai competitive piețe din România, ceea ce ne poate distinge de competitorii noștri este că, de multe ori, am pus pariuri riscante, ne place să propunem și să descoperim cărți de o valoare literară incontestabilă, dar ale căror autori sunt mai puțin cunoscuți, (pot da două exemple din activitatea recentă: Nicola Pugliese, autorul unui roman cult Malacqua, sau John Berger, un autor britanic deosebit), am pariat pe debutanți care au confirmat: de la Iv cel Naiv și Carmen Tiderle până la Sabina Yamamoto.

Laura Máté: Ce fel de cititori gravitează în jurul Vellant? Aveți un „public-țintă”? A existat, de-a lungul timpului, vreo reacție neașteptată din partea publicului, care v-a influențat deciziile editoriale sau v-a făcut să regândiți o direcție?

Dan Pleșa: De regulă punem boii înaintea căruței, ne place o carte, o propunere editorială, suntem convinși de valoarea ei, fie culturală, fie de insolitul unei perspective, și abia apoi ne gândim dacă există un public-țintă, care să-și regăsească emoțiile sau răspunsurile în acea carte. Acest tip de calcul este cumva empiric, cumva bazat pe experiența noastră. Au fost de-a lungul timpului proiecte editoriale pe care le-am refuzat, deși ne plăceau, pentru că analiza noastră era că nu puteau fi vândute astfel încât să acopere măcar costurile.

Laura Máté: Colecțiile Vellant (Endorfiction, Versant, Velan etc.) se remarcă printr-o voce proprie, ușor de recunoscut. Cum ia naștere o colecție nouă în cadrul editurii? Ce anume îi conferă forța de a revendica un raft doar al ei, o direcție curatorială aparte?

Dan Pleșa: Exact cum spuneam mai devreme, mai întâi am ales titurile. Desigur, direcțiile de dezvoltare editorială ne erau clare: cartea de nonficțiune care sparge paradigme sau surprinde prin ineditul abordării, traduceri din literatura contemporană, cartea de artă, carte de copii, literatură română contemporană. Și, exact ca într-o bibliotecă, am văzut că anumite cărți rimează și se asortează unele cu altele, și așa au apărut numele unor colecții, am simțit că stau bine pe același raft: autorii de non-ficțiune pe raftul Versant, autorii români de proză pe raftul Traverse șamd.

Laura Máté:Irvin D. Yalom este unul dintre autorii emblematici din portofoliul Vellant, o voce care a modelat felul în care vorbim despre suferință, sens, psihoterapie și umanitate. Ce a însemnat pentru editură întâlnirea cu opera lui Yalom? Și cum simțiți ecoul acestor cărți în rândul cititorilor români, după atâția ani de la prima traducere?

Dan Pleșa:Acum realizez că la întrebarea de dinainte am mai ratat un lucru care ne-a caracterizat activitatea editorială: insistența. Irvin Yalom era un autor care mai fusese publicat  la noi, dar nu avusese un așa mare succes. Și noi, la început, nu am avut vânzări foarte bune. Dar am crezut în el, am continuat să publicăm și alte titluri, să-l promovăm și încetul cu încetul a devenit un autor foarte cunoscut și important și la noi. Pentru orice editor cea mai mare bucurie este să vadă, după niște ani, că un autor despre care el vorbea în dreapta și în stânga și nimeni nu știa de el, ajunge la un moment dat numele acela pe care, când îl arunci într-o conversație, ți se răspunde „aaa, voi l-ați publicat pe…?!!!”

Laura Máté:În calitate de director executiv al Editurii Vellant, dar și de autor, cum priviți provocările actuale legate de promovarea literaturii române contemporane? În opinia dumneavoastră, care sunt cele mai mari obstacole și cum putem aduce aceste povești mai aproape de cititori?

Dan Pleșa: Cred că este foarte pe nedrept trecută cu vederea importanța literaturii în societatea noastră, și în special a literaturii române contemporane. Ne plângem de multe ori de rudimentaritatea discursului public, dar uităm că lectura este principalul factor care ne ajută să învățăm arta exprimării concise și elegante. Ne plângem de teme desuete în spațiul public și uităm că literatura pune întrebări grave. Ne plângem de violență în spațiul public și uităm că literatura ne învață, mai mult ca alte arte poate, empatia. A urmări și a trăi cu un personaj despre care citești este cea mai performantă formă de empatie pe care o poți exersa.

Cum se poate îmbunătăți promovarea literaturii române contemporane? Cred că sunt mai mulți actori care trebuie să-și facă treaba. Începând de la mass-media, care nu mai acordă absolut deloc spații de discuție, prezentare și curatoriere literaturii (de fapt nu numai literaturii, ci culturii în general), la instituțiile publice care ar putea avea programe mai coerente, deși, măcar aici, sunt și inițiative lăudabile din partea anumitor instituții publice, doar că din păcate prea puține. Foarte important actor este școala, ne punem problema analfabetrismului funcțional ca problemă de securitate națională, însă uităm că acesta se poate combate destul de ușor prin programe intensive de lectură și analiză a textului lecturat. Asta în timp ce se elimină tot mai mult literatura și orele de literatură din program, se elimină scriitori, totul să fie cât mai simplu. Ne bazăm prea mult pe cultura imaginii, nici aceea bine predată, și uităm că, pentru constituirea limbajului complex și a înțelegerii comunicări, imaginea de multe ori nu e de ajuns. Și cred că nu în ultimă instanță și cititorul ar trebui să dea mai multe șanse scriitorului român, să-l urmărească mai cu atenție, să nu fie chiar atât de critic și s-ar putea, dacă adoptă o atitudine mai deschisă, să fie surprins de câte cărți care să-l farmece poate găsi într-o librărie.

Laura Máté: Cum credeți că va transforma inteligența artificială piața editorială și felul în care citim? Sau poate ar trebui deja să vorbim la timpul prezent? observați influențe ale IA asupra industriei și a comportamentului cititorilor?

Dan Pleșa: Cred că e destul de devreme de remarcat modul în care publicul cititor este momentan influențat de AI. Se poate remarca performanța acestui instrument în a rezolva anumite munci specifice, cum ar fi traduceri sau redactări, însă, deși sunt performanțe de neimaginat acum câțiva ani, sunt încă departe de minime standarde profesionale. Ceea ce nu însemnă că nu se vor putea perfecționa și, cum se spune, roboții să ia locul oamenilor într-o zi. Cred însă că ziua aceea nu e chiar foarte aproape, și cred că multe dintre rezolvările artistice AI-ului au, dincolo de o oarecare virtuozitate, un rețetar rudimentar, care poate înlocui un efemer articol de ziar făcut pentru trafic, dar în niciun caz o carte bună.

Laura Máté: Care sunt, până în momentul de față, cele mai căutate titluri Vellant?

Dan Pleșa: Cred că lista e lungă, și ar fi mai simplu să enunț autorii, pentru că sunt autori care au mai multe titluri publicate la Vellant, începând cu cel pe care l-ați pomenit și dumneavoastră, Irvin Yalom, Ora inimii este cea mai recentă apariție a sa,  Alain de Botton – O călătorie terapeutică, cărțile pentru copii ale Rebecăi Dautremer, Sabina Yamamoto cu al său roman de debut Nu mai e nimeni acasă premiat de revista Observatorul Cultural, studiul despre somn, care așa se și numește, Despre somn, al lui Matthew Walker.

Laura Máté: Puteți împărtăși cu noi câteva dintre proiectele la care lucrați în prezent și ce titluri noi aveți în pregătire?

Dan Pleșa: Cred că e o superstiție să nu vorbim despre proiectele în dezvoltare, de atâtea ori anumite întâmplări neprevăzute (de la accidente stupide, redactări dificile, decizii mai greu de luat, corecturi mai migăloase, până la blocaje financiare) ne-au pus în situația de a le întârzia, încât, în general vorbim despre cărțile pe care le pregătim după ce le-am văzut ieșind din tipar.

Laura Máté: Cum a fost experiența participării la Bookfest 2025? Cum percepeți întâlnirea cu cititorii în cadrul acestui eveniment și care au fost cele mai bine vândute titluri din portofoliul dumneavoastră?

Dan Pleșa: Cel mai plăcut și interesant lucru la orice participare la un târg de carte este întâlnirea față în față cu cititorii. Nu de puține ori aceștia ne spun, verde-n față, ce le-a plăcut și ce nu le-a plăcut la cărțile noastre, ne întreabă uneori de titluri epuizate, și nu o dată aceste întrebări ne-au determinat să reedităm anumite titluri. Desigur, ca la fiecare târg cele mai bine vândute titluri sunt cele care se lansează în cadrul târgului, cele mai noi apariții. Pentru Vellant, vedeta incontestabilă a târgului a fost Jurnalul European al lui Tetelu – Dragoș Mușat, dar au fost foarte bine vândute și Condiții noi – Alina Cobzac, O călătorie terapeutică – Alain de Botton, Fii îndurător cu cititorul – Kurt Vonnegut, Suzanne McConnell, De la a către x– John Berger și Nava neagră– Nicola Pugliese.

Laura Máté: Dacă ar fi să recomandați doar trei titluri Vellant, care ar fi acestea? Iar din afara portofoliului editurii, ce cărți ați recomanda?

Dan Pleșa: Întotdeauna aceasta e o întrebare extrem de dificilă pentru orice editor. Pentru că fiecare carte din portofoliul unei edituri este ca un copil, și e ca și cum ai fi întrebat care sunt copii tăi preferați. Dar, ca să fie mai simplu să aleg, o să aleg dintre cele mai noi apariții, și atunci o listă ar fi Jurnalul European al lui Tetelu, Dragoș Mușat, Condiții noi, Alina Cobzac, și  Fii îndurător cu cititorul Kurt Vonnegut, Suzanne McConnell.

Cred că una dintre cele mai importante recuperări din ultimii ani este Jurnalul lui Cristian Popescu –  editura Tracus Arte, precum și colecția de poezii inedite ale aceluiași Moartea mea din flori, apărută la Casa de editură Max Blecher. Și un roman, debutul în roman al lui Cătălin Ceaușoglu, Dezrădăcinații.

Laura Máté: Într-o viață profesională dedicată cărților, de la alegerea lor până la întâlnirea cu cititorii, mai rămâne loc și pentru lecturi personale? Ce autori sau genuri revin în biblioteca dumneavoastră atunci când citiți doar pentru plăcerea propriei descoperiri?

Dan Pleșa: Da, din păcate profesia de multe ori mă obligă la citiri pe diagonală, parcurgeri de manuscrise sau propuneri editoriale pe repede înainte, sau, în cazurile în care este vorba de titluri în pregătire de o citire tehnică, citire care nu are de-a face de multe ori cu plăcerea lecturii, e o citire adversativă, o citire în care te străduiești să găsești greșeala, orice posibilă greșeală pe care un cititor răuvoitor sau foarte scrupulos o va remarca. Și dacă citești cu ochii celui vrăjit și încântat, poți deveni mai îngăduitor sau mai permisiv. Dar asta nu înseamnă că nu există și zile în care am două-trei ore în care citesc, doar citesc, ca un simplu cititor. Lecturile mele sunt destul de variate, mă las influențat de recomandările celor în care am încredere (și nu-mi ajunge timpul petru câte recomandări aud), dar interesul meu cel mai mare este pentru literatura română contemporană, proză și poezie. Și cel mai bine apuc să citesc în vacanțe sau în tren. Cred că am în amintire multe cărți pe care le-am terminat doar pe drumuri, de exemplu un drum Iași – București, ține exact cât o carte nu foarte groasă.

Laura Máté: Ce lecturi vă însoțesc în această perioadă și ce titluri așteaptă să fie descoperite în lista dumneavoastră de lecturi viitoare?

Dan Pleșa: Am de recuperat destul de multe, Soarele Negru al lui Bogdan-Alexandru Stănescu, Un loc îndepărtat numai al lor – Cosmin Perța , Orfanii – Florin Chirculescu, 1994 – Mugur Grosu. Și vreau neapărat să recitesc un clasic, dar nu m-am hotărât ce, aș oscila între Tolstoi și Guy de Maupassant.

Interviu realizat de Laura Mate pentru libris.ro. Articol apărut în Gazeta Libris, numărul 43, iulie 2025. Gazeta Libris se distribuie gratuit în coletele Libris.

„Mereu am iubit cărțile și a avea un job care să mă aducă atât de aproape de ele precum sunt acum, părea până nu demult un vis. Fac parte din echipa de marketing a libris.ro și sunt în continuă căutare de răspunsuri și de povești bune.Când sunt întrebată ce înseamnă o carte bună, îmi vin în minte cuvintele lui Salinger. Acesta spunea că-l impresionează dacă, după ce termină o carte, simte c-ar vrea ca autorul să fie un prieten bun pe care să-l poată suna. Rezonez cu această definiție. Ce n-aș fi dat ca în liceu să-l fi putut suna chiar pe Salinger, s-o am în agendă pe Meg Jay, iar în anii de facultate să fi ieșit la cafea cu Elizabeth Strout.
Articolele și interviurile pe care le semnez se nasc din curiozitate, dragoste de carte, entuziasm pentru idei noi, respect și admirație pentru figuri reprezentative din lumea literară.” – Laura Mate

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.