

Povestea spune că împărăteasa ori de câte
ori se pregătea să părăsească apartamentele îşi întreba oglinda
:
“Zi-mi, oglindă-oglinjoară, cine e cea mai
frumoasă din ţară?”
iar oglinda îi răspundea invariabil:
“Tu eşti, Crăiasă, tu eşti cea mai
frumoasă!”
Şi împărăteasa trecea în sala de bal pentru
a asista la serată şi pentru a deschide balul cu primul dans. Dar
povestea este poveste şi prinţesele din zilele noastre nu ies din
baie până când oglinda nu le dă asigurări că totul este în ordine.
Şi dacă ar fi toate oglinzile prevăzătoare ar fi şi mai bine pentru
că le-ar putea spune din timp “frumoasa mea prinţesă, peste două
zile şi trei ore o să îţi apară o zgaibă mică pe obrăjorul drept
aşa că trebuie să te îngrijeşti şi ar fi bine să începi tratamentul
cu Gerovital”. Dar timpurile cu oglinzi fermecate au apus şi
oglinzile noastre nu sunt prevăzute cu puteri clarvăzătoare aşa că
surprizele pot apare atunci când te aştepţi mai puţin. Ca acum trei
zile când îmi propusesem să ies la plimbare prin City Mall ca să
văd ce mai spune şi ce mai poartă lumea. Şi nici nu s-a terminat
apelul că vocea Monicăi a şi răspuns: Da merg. Parcă îmi citise
gândurile, sau poate că atât aştepta. Aşa că ne-am dat întâlnire în
fosta staţie de tramvai urmând să plecăm împreună mai departe. Abia
aşteptam ziua mult visată când o furnicătura şi o usturime ca o
părere a început să-şi facă de cap pe obrazul stâng chiar sub buza
de jos. Am dat fuga la oglindă să văd care e motivul. Dar nu mică
mi-a fost spaima şi deznădejdea când am văzut cum un por se umflă
ca un vulcan sumeţindu-şi capul albicios. Am îngheţat şi de spaimă
nu mai putea nici măcar să gândesc. Am sunat-o imediat pe Monica
să-i spun că nu ne mai putem bucura de frumoasa şi încântătoarea
plimbare pentru că un neruşinat de coş s-a găsit să-mi strice
bucuria. Dar de la capătul celălalt vocea Monicăi gâlgâia de
râs:
-
Să înţeleg că nu ai în casă loţiunea minune ce te scapă de
necazuri?
-
Ce loţiune întreb eu cu naivitate
-
Păi GerovitalStop Acnee
-
Şi e bună?
-
Mai întrebi? O game de produse create de specialişti special pentru
noi tinerii. Uite ce spune prospectul “Gama Gerovital Stop Acnee
este dezvoltată ca o gamă completă pentru problematica tenului gras
acneic, având produse complementare care trebuie folosite conform
unei scheme de tratament. Ordinea etapelor de utilizare este
sugerată prin cifrele de pe eticheta produselor:
-
1 – curăţare / purificare;
-
2 – acţiune / tratare;
-
3 – mascare / camuflare.” Deci această gama este exact ceea ce îi
trebuie unui tanăt pentru a avea o piele frumoasă, plină de
prospetine. Şi nu numai că te scapă de necazuri dar au şi soluţia
de moment căci dacă ai nevoie, cu crema numărul 3 poţi camufla
năzdrăvanul ce te supără astfel încât să nu se vadă.

-
Ar fi bine dacă aş avea-o, dar cum să ies din casă în halul
asta?
-
Hai că trec eu şi îţi aduc toată gama ca să fii în siguranţă
poimâine când mergem la plimbare. Şi ca un făcut acum vorbeam cu
Bogdan care era împreună cu Horia Pătraşcu şi mi-a spus că şi ei se
gândeau să facă o plimbare aşa că i-am spus de întâlnirea noastră
şi i-am sugerat să mergem împreună
-
Cum? Horia?
-
Nu doar Horia. Bogdan, Horia şi noi două. Pot spune că aşa a fost
să fie.
-
Bine dar Horia… de când aştept un astfel de prilej.
-
Ei uite că prilejul s-a ivit. Eu închid ca să am timp să mă îmbrac
şi să vin să îţi aduc gama Gerovital. Cu cât mai repede cu atât mai
bine.
-
Mulţumesc Monica. Nu ştiu ce m-aş face fără tine.
-
Păi doar de asta sunt prietenele pe lume.
-
Mulţumesc.
Tot ce a urmat a fost un vis frumos. Chiar
nu credeam, că un năbădăios de coş poate fi oprit din exuberanţa sa
obligându-l să dea înapoi. Şi nu numai că producătorii folosesc
numai ingredient de ultima generaţie dar pot să vă mărturisesc şi
eu despre eficacitatea demonstrată. Deci după cum spuneam plimbarea
a fost un vis; mallul forfotea de oameni în căutarea unui produs
sau a unui serviciu, vitrinele arătau incredibil prezentând
ultimele modele, parfumurile treceau molcom printre noi câştigând
pariuri numai de ele cunoscute şi cel mai important lucru e că eram
împreună. Eu, Horia, Monica şi Bogdan. Ce-mi puteam dori mai mult
de atât? Nu vă spun că lângă trenuleţul galben am început să ne
copilărim suind şi coborând din vagoanele staţionate şi Horia a
scos telefonul şi a strigat: “Gata de selfie?” şi în aceeaşi seară
a postat fotografiile pe facebook şi Instagram. Cu siguranţă că
multe dintre colegele mele vor spune că toată lumea îşi face selfie
acum, dar eu eram cu Horia, Monica şi Bogdan şi toată lumea era a
noastră. Ca să mă credeţi că nu mă laud o să adaug şi una dintre
fotografile făcute atunci, cu noi patru în faţa vitrinei.

Acest articol a fost scris
pentru SuperBlog 2017