Rapoarte privind afacerea Szöke adresate de la Consulatul General al României la Budapesta ministrului ad interim al Afacerilor Străine, Ion I.C. Brătianu.

Raportul nr. 332 din 12/25 iunie 1902 (Biblioteca Națională a României, Colecții Speciale, Arhiva Istorică, Fond Saint Georges, Dosar 68. Arhiva general Coandă, 1902, ff. 1-2)

Domnule Ministru,

Iată, în puține cuvinte, cum am operat pentru a pune mâna pe planurile care se aflau în posesiunea lui Szöke.

Duminică, în 9/22 crt. [1902], Dl locotenent Gorsky s-a instalat sub numele de „Alexandru Georgevitsch Sergeieff, officier d’état-major” într-un hotel pe care mi-l indicase prefectul de poliție. Acolo, Dsa. ocupa două camere care aveau o ușă de comunicație. Lui Szöke i-am făcut să parvină o carte de vizită cu numele de împrumut al Dlui Gorsky și I s-a dat întâlnire pe Marți, 11/23, la 10 ore dimineața. Szöke a venit cu amicul său, a arătat planurile și a căutat să convingă pe „ofițerul rus” de importanța lor. Din toată atitudinea sa în cursul întrevederii rezulta că el era convins că are a face cu un ofițer rus. După ce Dl locotenent a examinat toate planurile, a dat un semnal convenit de ’nainte, în urma căruia doi detectivi care se aflau împreună cu mine în camera de alături au pus mâna pe planuri și au condus pe Szöke și pe amicul său la poliție. Acolo, unde am mers și eu cu dl Gorsky, li s’a luat un interogator. Szöke a declarat că ca antreprenor al construcției fortului Jilava a avut ocaziunea – fiindcă controlul era făcut în mod neglijent de către Dl Locotenent-Colonel Minciulescu – să copieze toate planurile ce le executa și să sustragă chiar unele originale. În privința colonelului român, decedat de curând, a zis că nu este implicat în această afacere și că era în corespondență cu el pentru cumpărări de cai. Numele colonelului e Obedeanu.

Din interogatorul lui Szöke și acel al amicului său – numit Baranyi – prefectul de poliție și-a format convingerea că ei nu erau înțeleși cu Baross (care mi-a oferit să-mi procure ocaziunea să mă pună în posesiunea planurilor în schimbul unei sume de 50 mii de franci) și că acesta din urmă i-a trădat. Ambele interogatorii le voi înainta Exc.V. îndată ce voi fi primit de la poliție copie de pe ele.

Perchezițiune la domiciliul lui Szöke nu i-a făcut, căci el, deoarece era convins că are să trateze cu un ofițer rus, desigur că adusese toate actele ce le avea, apoi, fiindcă Dl Gorsky a fost de părere că planurile fortului Jilava luate sunt complete și, în fine, fiindcă o perchezițiune nu se poate face decât cu învoirea Parchetului, pe care aș fi trebuit să-l sisezez eu, intentând o acțiune penală lui Szöke. În acest caz însă planurile ar fi trebuit să rămână în păstrarea Parchetului până la judecata definitivă, adică poate mai multe luni. În vederea puținei probabilități ca Szöke să mai posede alte planuri și voind a evita un proces penal care desigur ar fi făcut mult zgomot în presă fără a ne fi nouă de vreun folos, iar pe de altă parte dorind a mă pune imediat în posesiunea planurilor, am declarat în scris că renunț la o acțiune penală în contra lui Szöke.

Este puțin probabil ca Szöke să fi vândut aceste planuri Rusiei, căci în cazul acesta el n-ar mai fi în posesiunea originalelor, apoi cum ar fi oferit planurile unui ofițer rus dacă Rusia s-ar afla deja în posesiunea lor.

Planurile, în număr de 81, le-am încredințat Dlui locotenent Gorsky, care a plecat astăzi la București.

Cheltuielile făcute de mine și de poliție se urcă la suma de 67 coroane = 70 lei pe care rog să binevoiți a o trimite acestui Consulat General.

Rămâne chestiunea remunerației ce trebuie dată samsarului Baross. La întrevederea ce am avut-o cu Domnul Sturdza la gară, Dsa a fost de părere că e de ajuns să se plătească samsarului suma de zece mii lei și m-a însărcinat a Vă comunica Dvoastre această părere a Dsale.

Prefectul de poliție cu care m-am consultat asupra acestei chestiuni mi-a spus că cu greu ne-am putea sustrage la obligațiunea de a remunera cu vre-o cinci sau șase mii de fiorini pe acel samsar care, deși a trădat pe amicii săi, față cu noi și-a ținut promisiunea.

Aș fi foarte recunoscător Exc. V. dacă această afacere ar fi reglată cât mai curând.

Primiți, Vă rog, Domnule Ministru, asigurarea prea înaltei mele considerațiuni.

Consul Victor Cuciurano

PV, copie în traducere, realizat la prefectura poliției din Budapesta în 14 iunie 1902 (Ibidem, ff. 7-8).

Szöke Ferencz (Francisc), născut în Sighișoara, în etate de 50 ani, de religiune romano-catolică, căsătorit, de profesiunea arhitect. domiciliat în Rákospalota (cartier din Budapesta – n.red.), depune următoarele:

«Încă din 1886, ca antreprenor, am fost încredințat de Guvernul României cu construirea Fortului nr. 13. Lucrările de construcție le-am terminat în 1891, când am și predat fortul guvernului. Planurile de care aveam nevoie la construcția fortului le-am primit de la Guvernul român, pe care în cursul lucrării le-am copiat și pentru mine, ca să-mi servesc de ele la răfuială. Planurile originale – exceptând unul sau două – le-am înapoiat Guvernului, iar copiile lor le-am păstrat pentru mine, lucru despre care știa și Guvernul, dându-mi originalele pentru copiere. Cu ocazia răfuielii între mine și Guvern s-au ivit neînțelegeri, din care cauză am și intentat proces Guvernului. Procesul a durat cam 7 ani și rezultatul lui a fost că l-am pierdut în ultimă instanță. Notez că copiile, care rămăseseră în posesiunea mea, le-am avut la mine în timpul duratei procesului și că, cu ocazia pertractărilor, le-am prezentat tuturor instanțelor judecătorești. După terminarea procesului ele au rămas tot la mine. De atunci, în cursul iernii, am făcut cunoștință, în capitală, cu Barany Erno, fost comandant de pomperi, cu care aveam de gând să facem transporturi de cai în Africa de sud pentru Buri. Făcând cunoștință mai de-aproape cu Barany Erno, am vorbit multe și de toate cu dânsul, între altele a venit vorba despre construcțiile forturilor din România. Cu acest prilej i-am împărtășit lui Barany că copiile planurilor sunt în posesiunea mea și i-am comunicat totodată întenția mea de a le dona muzeului național din Budapesta pentru eventualele studii. Lui Barany însă i-a venit ideea că planurile trebuie vândute, lucru la care m-am învoit. Barany a și început să facă pașii necesari pentru a le putea vinde și la început negocierile cu respectivii indivizi le-a făcut fără mine. Mai târziu, mi-a împărtășit și mie cu cine negociează, zicând că așteaptă un atașat rus din Viena, căruia astăzi îi vom arăta toate planurile, pentru a putea fi vândute. La început stăteam la învoială fiindu-mi teamă de astfel de afaceri, dar la insistența lui Barany, care a reușit să mă convingă, am luat planurile și ne-am dus la numitul atașat rus în hotelul ‘’József Főherceg’’. Intrând în odaie, ne-a primit un domn care s-a prezentat ca ofițer de geniu și a cerut lămuriri asupra planurilor. Eu de la început eram în credința că respectivul e ofițer rus, atașat în Viena, căci Barany astfel mă informase, spunându-mi că planurile vrea să le vândă unui ofițer rus. Eu de la domnul în chestiune n-am cerut nimic pentru planuri, fiindcă Barany se înțelesese deja cu el, cerându-I, după cum îmi spunea, 500 mii de franci. La negocieri n-au arătat nicicând. Afară de planurile pe care le-am adus atunci cu mine, altele n-am și pe acestea le pun, cu plăcere, la dispoziția Guvernului român. Mă învoiesc și la aceea să se facă percheziție la locuința mea, fiindcă planuri pitite n-am. Altceva n-am nimic de spus. ….27 iunie 1902»

Interpretul Consulatului General al României la Budapesta: Octavian Tăslăuanu.