Serie de Bestseller New York Times
Am supraviețuit distrugerii orașului Pompei 79
d.Hr.
de Laurn Tarshis
Autoarea alege să-și introducă cititorul în desfășurarea
narațiunii într-un mod extrem de brusc, anunțându-se într-o manieră
directă sfârțitul apocaliptic, din 24 august 79 d.Hr, antagonic
titlului. Pentru ca în cel de-al doilea capitol aceasta să se
revină la desfășurarea zilei precente, una ce nu anunța
devastatorul eveniment și care era cât de poate de obișnuită pentru
locuitorii Pompeiului.
Mai apoi, ne este introdus în poveste Marcus,
care era sclav și care va fi surprins în activitatea lui cotidiană
de un cutrem energic. Se pare că aceste activități seismice erau
ușor trecute cu vederea de locuitorii orașului roman, până când
ajutând o bătrână, Marcus va afla ce îi va aștepta:
„Vine sfârșitul, spune ea, dându-i în fine drumul
la mână. Lumea asta o să ardă!”
Ceea ce surprinde în text este modul în care toate
întâmplărilesunt relatate alert și astfel capată mult dinamism.
Practic, nu există timp în care cititorul să aibă timp să-și tragă
sufletul. Începând cu capitolul 5 are loc un eveniment imprevizibil
pentru eroul nostru, odată cu desfășurarea luptelor dintre
gladiatori și așa-numitul Ciclop. De aici în colo totul ia o
întorsătură diferită față de incipit, cartea descriindu-se a fi
plină de momente de suspans dar și fericire. Chiar și atunci când
crezi că nimic șocant nu mai poate interveni, autoarea injectează
acel element surpriză care te atrage și mai puternic în
poveste.
„Marcus simțea că îi explodează capul. Îi curgeau
lacrimi, iar ochii îl înțepau. Plămânii îl ardeau și abia respira.
Se simți amețit. Nu mai rezistau mult în aerul
ăsta!”
În ciuda faptului că este un roman care se întinde pe
puține pagini, toată acțiunea, personajele și întorsăturile de
situație te fac să fii cât se poate de treaz și implicat afectiv
alături de eroi. Cu adevărat interesant ar fi ecranizarea acestui
roman, care cred că va strânge multe aprecieri. Vă las e voi să
descoperiți însă finalul care va fi eliberator de tensiunea
acumulată pe parcurs.
Nota: 9+/10
Titlu: Am supraviețuit distrugerii orașului Pompei 79 d.Hr.
Autor: Lauren Tarshis
Editură: Editura Gama
Recenzie: Simona
Nota: 9+/10
Titlu: Am supraviețuit distrugerii orașului Pompei 79 d.Hr.
Autor: Lauren Tarshis
Editură: Editura Gama
Recenzie: Simona