Romaniceră, critic literar, eseistă, cu un doctorat la Cambridge University și cu o activitate în predarea scrierii creative la University of East Anglia, Stephanie Bishop pare să cunoască în detaliu meșteșugul alcătuirii unei povești. Romanul ei „ Aniversarea”, tradus și publicat în limba română la Editura Trei pare un amestec interesant de thriller, explorare psihologică și o meditație pe marginea percepțiilor de gen și pe marginea granițelor dintre ficțiune și viață. Ceea ce reușește Bishop este să așeze în straturi o recuzită narativă complexă, pe un schelet – pretext de poveste polițistă, ceva ce mi-a amintit de recenta peliculă europeană nominalizată la Oscar, „ Anatomia unei prăbușiri” (regia Justine Triet).

La fel ca în filmul amintit și în „ Aniversarea” avem de-a face cu un incident care amorsează o intrigă detectivistă: povestea unei căsnicii se încheie tragic, cu decesul unuia dintre parteneri și cu întrebarea ridicată mai departe: ce s-a întâmplat de fapt în acel moment fatidic și cum s-a ajuns acolo? Spre deosebire de pelicula lui Triet, unde decesul soțului, sugestiv pentru o potențială crimă, proiectează rapid misterul încă din primele cadre, în „ Aniversarea”, Stephanie Bishop își ia ceva mai mult timp pentru a așeza cărămizile și pentru a călăuzi cititorul spre o altă pistă de gen narativ, mai puțin cea a romanului polițist. Bishop ne poartă în culisele unei căsnicii developate retrospectiv și intră în sondări biografice, dar și psihologice, proiectând o poveste despre reziliență, doar că apoi, în a doua jumătate a romanului să relanseze intriga polițistă și să surprindă protagonista într-un proces a cărui finalitate rămâne un reper de suspans pentru cititori până la final.

J.B. Blackwood și Patrick alcătuiesc un cuplu de ani de zile. Sunt doi intelectuali veritabili, cu gusturi și orizont profesional complex. El e mai mult decât un regizor inovativ, mai degrabă un auteur, un artist vizual original cu o reputație ajunsă la apogeu, adulat și căutat atât de publicul larg cât și de critică. Ea este o fostă studentă a lui Patrick, o scriitoare de succes, pe cale să dea lovitura cu un premiu literar important pentru cel mai nou roman al său.

Patrick și J.B sunt, într-o anumită măsură, două staruri în profesia lor, care împart însă aceeași scenă casnică. Într-un moment de vulnerabilitate și epuizare în parteneriatul lor, când amândoi sunt însă pe culmile succesului profesional, J.B. propune o croazieră cu vaporul, cu ocazia aniversării care dă și titlul volumului. Doar că această croazieră se va dovedi fatală pentru personajul masculin. Surprinși într-o furtună pe ocean, precipitată chiar într-un moment de tensiune relațională, oarecum opacă pentru cititor (căruia nu îi este clară reacția mai degrabă agresivă a lui Patrick), marele regizor e înghițit de valurile agitate. Celebrarea se transformă în doliu, chiar în preajma momentului în care J.B urmează să fie premiată pentru cea mai recentă carte a sa. Prinsă într-o vâltoare a evenimentelor, J.B. analizează deopotrivă trecutul ei alături de Patrick (între care se strecoară ecourile unei copilării dificile), căutând simultan să gestioneze prezentul copleșitor al notorietății literare, dublată însă de popularitatea volatilă (care trece ușor de la pozitiv la negativ) și atenția mediatică de după decesul soțului ei.

Pe Patrick și J.B îi despart o diferență de vârstă de mai bine de 20 de ani și, posibil, un nucleu discutabil în evoluția aventurii lor amoroase. La momentul la care se cunosc Patrick vine dintr-o altă căsnicie, are deja un copil și o reputație profesională notorie. El vede potențialul din J.B și e fascinat de propria putere de ghidaj asupra acestui potential. J.B. are mai degrabă un statut de învățăcel, dar e încrezătoare în propriile forțe și în propria luciditate care poate finisa ascensiunea lui Patrick. Între cei doi există inițial o asimetrie certă și probabil confortabilă până la un punct, mai ales pentru Patrick. În fond, fiecare se lansează cu pasiune în propriul domeniu de activitate, aparent concurențial.

Pe măsură ce J.B capătă însă experiență și își valorifică talentul, asimetria inițială care prescria parțial și rolurile în căsnicie se destabilizează. Totul până la punctul în care Patrick ajunge probabil să se simtă amenințat de succesul partenerei lui. Și atunci, are motive ambițioasa J.B. să îl neutralizeze pe Patrick? Devine parteneriatul lor sufocant, printr-un succes câștigat de ambele părți care nu poate fi împărțit? Sau este Patrick tributar unei mentalități mai degrabă narcisice care nu tolerează alte talente în proximitatea sa și atunci va căuta să provoace un sabotaj la nivel casnic? Este J.B. un personaj-narator credibil sau are totuși motive ascunse pe care autoritățile le vor pune în discuție în cele din urmă? Vă rămâne să descoperiți.

Într-o poveste care își dă timp pentru construcție și pentru finisarea personajelor , Bishop ne ține în suspans până la final, dar călătoria aceasta spre clarificarea misterului dispariției lui Patrick trece printr-o explorare a percepțiilor legate de gen, succes și talent. Cum îți mai poți celebra succesul atunci când ai fost lovit de o aparentă tragedie? Sunt creațiile lui JB legitimate ca autonome sau sunt produsul fuzional marcat de căsnicia trăită alături de Patrick? Cum influențează memoria publică a unui om dispărut rezultatele prezente ale unui om în viață? Ce scală de valori folosim și cât de volatilă e, atunci când un scriitor poartă o culpă morală sau legală?

Fără să dea răspunsuri ușoare și criticând, de pe poziții feministe maniera inedită în care dispariția unui bărbat ajunge să împovăreze, prin moșternire de imagine și prin mitul creat, cariera unei femei în plină activitate, povestea lui Stephanie Bishop, deși lentă și meticuloasă, va provoca prejudecățile cititorilor și va invita la analize nuanțate.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.