Se zice că alături de cel de la Mogoşoaia şi cel de la Hurezi, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi împreună cu cele amintite deja, sunt cele mai bine conservate construcţii de acest gen. Că e aievea au ba, am vrut să vedem azi şi eventual să ne mândrim că facem parte din naţia care a putut ctitori asemenea edificii durabile. Dacă domnitorului nu îi era greu să meargă de la Bucureştiul - centru comercial de atunci (sec XVII) sau de la Târgoviştea - capitala administrativă tot de atunci până la Potlogi - reşedinţa dumnealui aflată cam la jumătatea distanţei dintre cele două oraşe, am zis că în zilele noastre este o nimica toată - cam vreo 40 km din Bucureşti. Aveam să descoperim că nu este chiar nimica toată dacă nu ignori craterele dintr-o porţiune de drum pe unde am mers noi.

Am identificat uşor ţinta noastră, aflată lângă biserica satului, construită tot de Constantin Brâncoveanu (acum în faza de restaurare dacă se poate numi aşa din moment ce am văzut ferestrele pronaosului echipate cu termopane) şi lângă singurul sens giratoriu din comună. Prima impresie: dezolant. Zidurile de împrejmuire a domeniului erau parcă roase (poate oarece localnici au avut nevoie de cărămizi pentru construcţie), iar după poarta de intrare şedeau de pază pesemne doi dulăi nu foarte prietenoşi. Noroc cu fata de la bilete (da, se plăteşte bilet de intrare) pe care noi am numit-o ghida noastră care a ieşit şi ne-a întâmpinat oferindu-se să ne deschidă şi să ne conducă prin palat. La ieşire aveam să constatăm că biletul de numai doi lei de persoană merită cu prisosinţă prin prisma îndrumărilor şi explicaţiilor primite. Aflăm că edificiul a fost ridicat la 1698 de Domnitorul Constantin Brâncoveanu. Poarta arcuită prin care am intrat avea de o parte şi de alta încăperi pentru corpul de gardă. În partea stângă după intrarea prin poartă, era o droşcărie (unde se reparau căruţele), apoi zona de grajduri. În partea dreaptă, era o bucătărie care în prezent nu mai există. În spatele zidului de faţadă ce încadrează intrarea, erau odăi pentru personal. Pe partea dreaptă lipită de zid, nu am putut să nu observăm o construcţie artizanală (probabil cu ceva cărămidă "completată" din ziduri) ce serveşte drept locuinţă unei familii nevoiaşe. (Cred că nu plăteşte impozit pe clădire).

Am aflat că în prezent, Ansamblul Brâncovenesc aparţine Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Dar înainte de a fi luat sub tutela acestuia, a fost al nimănui, ceea ce explică lipsa totală a mobilierului din interior, iarba crescută haotic prin grădină, construcţia artizanală despre care am menţionat, faptul că foarte mulţi localnici şi-au făcut jocurile copilăriei pe aici şi chiar şi-au organizat nunţile "no cost" în subsolul boltit ce odată avea destinaţie de cramă, aducându-şi de acasă mese, scaune, mâncare şi toate cele.

Ne-a frapat asemănarea cu Palatul de la Mogoşoaia, cu scara principală ce urcă la foişor de unde se intră practic în palat. Diferenţa ar fi faptul că scara urcă prin stânga foişorului, se pare o eroare de execuţie după spusele ghidei.

Parterul cuprinde pivniţa mare boltită despre care am menţionat, o bucătărie cu un cuptor care nu mai există dar care va fi reconstruit conform cu cel original, o sală de mese pentru 12 persoane, debarale şi cămări. Înainte de a urca scările spre foişor, se văd aerisirile cramei, foarte frumos ornamentate.

Foişorul păstrează ornamentaţiile şi coloanele originale, iar în dreapta şi în stânga foişorului se mai pot observa picturile ornamentale din jurul ferestrelor cu influenţe persane.

Foişorul oferă o privire de ansamblu asupra gradinii sudice şi a porţii de intrare.

Intrarea se făcea într-o sală mare cu arcade boltite ce servea drept sală de primire pentru oaspeţi.

În dreapta erau camerele domniţei iar în stânga se găseau camera de lucru a domnitorului, dormitorul acestuia şi camera tronurilor. Tronurile se mai păstrează încă la Mogoşoaia.

Pe partea nordică a clădirii, opus foişorului, asemeni Palatului de la Mogoşoaia se găseşte logia cu coloanele sale foarte bine păstrate, de unde se putea contempla grădina din partea de nord unde avea acces doar familia domnească.

Palatul mai are şi alte încăperi. Camera secretelor, aflată în dreapta holului principar de recepţie, avea o uşă (în prezent zidită) ce era acoperită în partea dinspre holul de primire cu o tapiserie foarte bine încadrată între alte picturi, ce o reprezenta pe domniţă, prin ai cărei ochi domnitorul putea vedea din spatele tapiseriei şi eventual putea auzi oarece bârfe. Domnitorul a avut patru băieţi şi trei fete. Fetele dormeau cu slujnicele. Pentru băieţi, le-a construit camere. Mai există o capelă unde domnitorul obişnuia să se roage şi un turn de observare a împrejurimilor la care se ajungea urcând o scară spiralată.

Nu în ultimul rând, pivniţa boltită cu stâlpul puternic din zidărie pe care se sprijină întreaga construcţie, era încăperea ce servea drept cramă. Interesant este că structura nu prezintă urme de fisuri în urma cutremurelor.

Din spusele ghidei am aflat că s-au accesat fonduri prin programul Regio pentru punerea în valoare a potenţialului turistic al zonei, prin accesarea a circa şase milioane de euro pentru restaurare. Rămâne de văzut cum se vor cheltui banii.

Am plecat nu înainte de a face o vizită şi bisericii din apropiere care era închisă. Poate data viitoare, după ce se vor fi cheltuit cei şase milioane de euro.

Vizualizare hartă mărită