A murit Alex. Ștefănescu - amănunt șocant - într-o casă undeva în comuna Berceni, aproape de focarul de infecție numit groapa (de fapt, muntele) de gunoi de la Sintești.
Nu se spune de ce a murit, dar nu m-aș fi mirat dacă avea probleme respiratorii - probleme pe care le vor avea tot mai mulți bucureșteni din cauza gradului criminal de poluare industrială (terminați cu "romii care ard cabluri și pun peturi în sobe" și alte prostii, se știu vinovații #1: poluatorii industriali, în special cei care ar fi trebuit să ardă cum trebuie gunoaiele), semnalat și azi dimineață. Achitarea cheltuielilor medicale sau dotarea cu măști mai adecvate tot nu le va permite celor bogați să evite cu totul cele mai nefaste consecințe ale acestei poluări! Și atunci, mă întreb, cum de mafia gunoaielor încă nu și-a găsit nașul?
Soarta asta riscă să ne pândească pe toți indiferent de gradul în care sfidăm sau slujim sistemul acesta ucigaș. Și - aici cu siguranță voi deranja cei obișnuiți cu cutuma "despre morți numai de bine" - trebuie spus că Alex Ștefănescu a slujit sistemul cu abnegație, chiar dacă a avut mai puțin de câștigat decât precursorii săi din perioada comunistă.
Alex Ștefănescu a păstrat o reputație de critic literar frecventabil în rândurile unui public mai larg, lesne sedus de maniera sa accesibilă, însă în miezul lumii literare nu era privit cu ochi buni nici dinainte de a participa la imunda campanie de presă împotriva membrilor Grupului pentru Reforma USR (revizuindu-și verdictele critice după ce aceștia au devenit non grata în ochii conducerii Uniunii).
E drept, sunt subiectiv pentru că am fost de partea reformiștilor, iar antipatia mea față de Ștefănescu venea chiar din anii de facultate, când citeam multă critică și istorie literară, iar eu, la polul opus față de impresionismul elocvent al lui Ștefănescu, preferam ca model critica lui Mincu. În ce măsură sunt meritorii rezultatele semioticii sale... rămâne de discutat și acum, dar ce rămâne meritoriu este că soții Mincu și, la acea vreme, Soviany erau singurii critici atenți la mai tot ce se întâmpla în poezie, pe când Alex Ștefănescu își pierdea timp prețios demolând cărți ca divertisment sau lucrând la o istorie a literaturii române contemporane cu puțin mai rezonabilă decât cea dezastruoasă a lui Manolescu...
În rest, dincolo de personalitatea sa literară discutabilă, omul o fi fost cum o fi fost, nu l-am cunoscut, nu mă pripesc să-l judec.