Punctul cel mai slab al întâlnirii a fost categoric partea despre „subversivitate”. Pentru că aici s-a pedalat pe ideea că „poezia nu mai poate fi subversivă, orice pare subversiv devine imediat o marfă”.Și, evident, Simona Popescu a reciclat mitul (în care, bunăoară, am crezut și eu) că poate fi avangardist să nu pari avangardist (aka ”it's hip to be square"), care însă are limitele sale.Bunăoară, mulți la noi au impresia că „corectitudinea politică” e ceva în care te „înregimentezi” și atunci ar fi nonconformist să nu i te aliniezi, dar în realitate tocmai ăsta e cel mai conformist gest de la noi. În primul rând, termenii nu sunt neutru, automat joci jocul extremei drepte dacă respectul față de minoritari și de alteritate îl bagatelizezi sub eticheta asta peiorativă de „corectitudine politică”. Dar am mai tot bătut apa-n piuă pe subiectul acesta, așa că nu mai insist.Nu-i adevărat că poezia nu mai poate fi subversiv...