Răsfoind ultimul număr print din „România literară”, îmi
sare în ochi contrastul dintre rândurile în care Nicolae Manolescu
declară război „corectitudinii politice” (a cine știe câta oară,
doar că în termeni din ce în ce mai fermi) și, alăturate,
frumoasele ilustrații în stilul expresionismului abstract, o
mișcare care la origini era predominant de stânga - nu așa de
„woke” cum am cere azi, dar totuși niște artiști de stânga care
s-ar fi simțit cel puțin inconfortabil dacă ar fi știut că anumite
expoziții ale lor au fost finanțate în secret de niște interpuși ai
serviciilor secrete, unde se credea că genul acesta de pictură ar
servi luptei anticomuniste...
Baremi că, devenind în anii 50 o adevărată lingua franca
a picturii internaționale, expresionismul abstract a avut ecouri
mai mici sau mai mari și în țările comuniste, după moartea lui
Stalin. Dar tocmai această transformare face ca azi să pară - poate
mai ales printre generațiile, precum cele actualmente în fruntea
Uniunii Scriitorilor, care au prins măcar un pic din epoca
postbelică - genul acesta de pictură aproape edulcorată. Chestia e
că eu pot să-i înțeleg pe extremiștii de dreapta asumați pentru
care toată arta modernă de la impresionism încoace este
abominabilă! Dar mă depășesc cei care aparent pot admite că pictura
poate fi orișicum, dar nu și că oamenii pot fi queer!
.jpg)
