felia de pâine cu gem se ghemuiește lângă cana cu
ceai călduț
pe pajiștea din fața cantinei frunzele uscate caută
ochiuri de lumină prin iarbă
iar tăcerea încearcă să se strecoare prin geamurile
închise
amintirile își târșâie picioarele printre bănci
abandonate
bastoanele își trag sufletul rezemând câte o
tăcere
și se pare că toamna deja așteaptă la
poartă
soarele trage cu ochiul să vadă ce se mai întâmplă
prin camere
dar fotoliile își strâng brațele înfrigurate pe sub
pleduri uzate, cumva acuzatoare
și-atunci, soarele rușinat își face de lucru
strecurându-se după deal
nici anul asta… par a spune ridurile strânse grămadă
prin colțuri
guri înghețate mușcă sfielnic feliile cu
gem…
cândva eram doar lapte și miere, par a spune ochii
obosiți
candva…
