Am cunoscut-o la unul dintre evenimentele organizate de către vecinii mei, în urmă cu vreo douăzeci de ani. Atunci, fetița blondă, cu ochi albaștri, ce părea mai degrabă o păpușă, decât un copil, m-a luat de mână și m-a dus în curte. De acolo, m-a târât, aproape, înspre poarta gospodăriei de unde, ieșind în drum, tot ținându-mă strâns de mână, m-a alergat, de la poartă și până la gardul de vis-a-vis, și înapoi. De atâtea ori, încât am obosit. Ea râdea, eu râdeam, și abia după mai multe ture mi-am dat seama că ceva nu este obișnuit, fiindcă eu îi vorbeam și ea nu-mi dădea răspunsuri, era alături de mine, dar nu cu mine…

Am aflat apoi despre diagnosticul care i se pusese, am aflat faptul că exista această… boală. Mult timp, nu am mai cunoscut pe altcineva la fel. Doar am mai auzit și am citit câte ceva, înțelegând că este o manifestare tot mai frecvent prezentă. În urmă cu vreo cinci ani, am cunoscut-o pe Lori. Bunica ei mi-a povestit, disperată, că fetița are ,,ceva”. Că este ,,altfel”. Din nou, am devenit mai atentă la informațiile existente pe această temă.

Și cred că am înțeles. Am înțeles faptul că este despre percepție, am înțeles faptul că este vorba despre capacitate și incapacitate, despre adaptabilitate și lipsa acesteia. Am înțeles, în timp, că autismul este o noțiune ce reflectă o percepție aparte pe care unii oameni o au despre lumea care îi înconjoară, despre alți oameni, stări și lucruri. Este vorba despre capacitatea acestora de a percepe într-un alt mod, decât cel comun, obișnuit nouă, lumea înconjurătoare. Despre capacitatea acelora care își pot crea o lume doar a lor, cu aceste percepții aparte. Toate aceste calități, se regăsesc, în oglindă, cu opusul acestei capacități, cu percepția diferită a noastră, a celor din jur, asupra mediului înconjurător, cu incapacitatea noastră de a înțelege ceea ce este diferit de modul pe care l-am cunoscut și antedefinit ca fiind normalitate, cu incapacitatea noastră de a înțelege, accepta și accesa o lume diferită de a noastră, și de a crea o punte între cele două.

– Draga bunicii, nu vrei să încercăm azi să învățăm poezia, pentru marți, la grădiniță? Doar o strofă trebuie să învățăm! Uite, o citește mamaie pe toată, după care alegem o strofă!

Fiindcă Ami, după audiția strofei, nu scotea niciun cuvânt, bunica, considerând că este mai ușoară una dintre strofe, a sugerat o alegere, în locul fetiței care părea complet absentă.

– Eu aș propune să o înveți pe cea de a două, uite, este foarte frumoasă, și destul de simplă!

Lori și-a ridicat privirea angelică înspre bunica:

– Cea de a patra strofă, fiindcă doamna ne-a spus să o pregătim pentru ziua de marți și acolo, în strofa a patra, este cu ,,marți”!

Fără alte comentarii și, uimită de observația fetiței, la care ea nu se gândise nici o clipă, bunica a început să recitească strofa a patra. După nici zece minute și doar încă o citire, Lori a putut ieși la joacă, cu versurile însușite fără pic de greșeală. Cu toate acestea, colegii de la grădiniță păreau mai degrabă să o respingă pe Lori, decât să fie dispuși să o accepte!

Da, ei întâmpină o oarecare dificultate în a înțelege lumea noastră. Dar noi, suntem capabili să înțelegem lumea lor? Atunci, nu s-ar putea spune faptul că noi suntem, de fapt, cei afectați de autism? Fiindcă la asta, de fapt, se rezumă! La capacitatea de a sincroniza două lumi diferite. Este o boală? Aș răspunde, categoric, nu! Este doar o abilitate specială. Și este despre capacitatea celor două lumi, despre capacitatea și puterea noastră de a face lucruri astfel încât acestea, dacă nu pot înterfera, să se poată, măcar, întâlni, undeva, la jumătatea drumului pe care îl au de parcurs, una către cealaltă, spre a se putea înțelege, pentru a reuși să învețe, una, de la cealaltă, cât mai multe despre conviețuire. Este vorba despre acceptare și respingere, despre informare, cunoaștere și înțelegere.

Am aflat azi că există oameni care gândesc în modul în care și eu am făcut-o. Sunt oameni curajoși, empatici, cu inițiativă, care au căutat soluții. Am aflat despre Centrul de educație pentru viață Arima, deschis încă din anul 2021. Scopul principal este acela de a îi ajuta pe tineri și copii prin oferirea de terapii recuperative necesare integrării lor în societate, furnizând toate tipurile de terapie necesară fiecărui beneficiar, după o evaluare prealabilă. La centru, beneficiarii au parte de: terapie Sonrise, terapie comportamentală, pianoterapie, terapie de integrare senzorială, logopedie, terapie ocupațională și grup de socializare, iar la brutărie învață meseria de brutar și cum să se integreze într-un colectiv de muncă.

A fost primul centru care a angajat în mod direct adulți cu autism. In cadrul acestuia se pornește de la unicitatea fiecărei persoane, indiferent de vârstă. Colectivul de oameni deosebiți oferă sprijin persoanelor cu autism aflate în dificultate, cursuri de formare, terapii recuperative, voie bună, multă dragoste și susținere.

Prin intermediul brutăriei deschise, Arima Backery, aparținând asociației Apeit, Centrul ARIMA s-a deschis pe 4 decembrie 2021, la 4 ani de la înființarea Asociației APEIT. Este un întreg concept, o șansă oferită persoanelor adulte cu autism și tulburări . Astfel, fondatorii își propun ca până în 2024 să ajute peste 100 de tineri cu autism să aibă un loc de muncă. Ar ajuta mult dacă și noi vom întreprinde diferite acțiuni, în funcție de posibilitățile de care dispunem, pentru a veni în sprijinul acestei echipe și a persoanelor dintr-o lume în care cu greu, dar sigur, am putea pătrunde!

Articol scris pentru SuperBlog 2022, proba extra-concurs: Brutăria și Centrul Arima – un loc pentru integrare de la mic la mare