Dintre toți cei care se adunau în casa aceea, aproape părăsită și uitată de Dumnezeu, dintre toți membri familiei ea, Dona, se atașase mult de Trubadur. Nu știa nici ea prea bine de ce. Să o fi atras alura, de om înalt, sau sufletul lui bun, pe care ea îl intuise? Sau, poate, ochii albaștri din care răzbătea o tristețe nemărginită? Ei făceau des petreceri și ea, Dona, era nelipsită. Când plecau ceilalți, ea rămânea cu cei doi. Că Trubadurul era doar chiriaș. Până la o vreme, la care el s-a hotărât să își renoveze vechea lui casă, tot părăsită și uitată de Dumnezeu, și aceea. Ea se mutase atunci cu el, și erau nedespărțiți. Îl însoțea la cumpărături, la doctor, la farmacie, peste tot. La cealaltă casă nu mai mergeau, decât uneori, când el spărgea lemne sau ducea mâncare celuilalt, ,,fostul” ei, cum ar veni. De o vreme, cam de când s-au mutat, nu au mai participat nici la petreceri. Acum, el pleca des undeva, mai departe. Ea îl însoțea până la stația de autobuz, și tot acolo o găsea atunci când revenea, pe întuneric.
Ieri, când a plecat, ea a simțit așa, un fior. A privit-o mai trist ca niciodată. Și, cum se întunecase și el tot nu a venit, ea l-a căutat peste tot. Și la fosta locuință, și pe la rudele pe care le vizitau des, ei doi. Că ea cunoștea toate rudele-el avea un neam numeros- și toți o cunoșteau pe ea.
*
Deretic, împreună cu o verișoară, casa unor rude apropiate.
– Pe Dona, tu ai mai văzut-o? I-ai adus și ei mâncare?
– De vreo două zile, nu am mai văzut-o. Afost pe la noi, a fost și pe la mătușa mare.
I-am adus mâncare, tot timpul. Dar nu știu unde este, pe unde o umbla.
Este unul aici, foarte trist, în colțul curții, dar îl strig, ,,Dona”, și nu-mi răspunde, nu se bucură de mine, că doar Dona mă cunoaște bine! Nu, nu cred că este ea.
Ne vedem mai departe de treabă.
Suntem un neam mare, ne-am adunat, cu toții. Toate pregătirile au fost făcute. Îl așteptăm să vină.
A sosit și el, apoi, cu preotul în frunte și gorniștii după, întreg alaiul pornește.
Rămân în urmă, îl privesc pe cel ce stă, trist, în colțul curții. Abia acum observ că, dincolo, în curtea vecinilor zace, după o tufă de ierburi uscate, întinsă, Dona. Celălalt, era fratele ei, care o păzea.
