Gerul crunt a pătruns-o și nu este sigură dacă va mai rezista până când soarele, cu razele lui, îi va oferi căldura. Căldura va fi palidă mai întâi apoi, din ce în ce mai puternică, așa încât ea să poată alerga veselă printre răzoare, să simtă mirosul pământului, să se bucure de tot felul de sunete.

Privește în depărtare spre grădina vecinilor. Este tristă și grădina, și pare tot în așteptare, ca și ea. Simte nevoia să se dezmorțească un pic, să dea o fugă la gospodăriile vecine, trei la număr. Rămase pustii, aliniate, una lângă cealaltă, ca niște surori orfane. Acolo nu mai locuiește nimeni, de multă vreme. Doar aici, ea a rămas, hotărâtă să aibă grijă, atât cât va putea, de gospodăria ei.

Îi este prea frig și, pe lângă gerul acesta, un șfichi de vânt aduce tot mai mult ger care o cuprinde, îi îngheață picioarele, nasul, ochii. Nu și sufletul ei, fărâmă de tăciune încins într-o mare de gheață.

Privește cu atenție încordată pe fereastră. Își concentrează auzul, să afle când va veni vecina. Mașina nu este la poarta de peste drum și ea știe deja că azi nu va veni el, ci ea, să-i aducă ceva de mâncare. De parcă doar mâncare i-ar trebui ei! Nu, ea așteaptă o vorbă bună, un alint și o mângâiere! Uneori, le primește, alteori, vecina este prea grăbită, o strigă doar și așază mâncarea la locul știut. Cu toate acestea, se simte stăpână în curtea și în casa ei! Ea nu va pleca niciodată, așa cum au făcut celelalte! Și-au trădat casele, și-au trădat curțile! Dar nu de voie, ci de nevoie, fiindcă au fost luate ,,pe sus”. Altfel, știe ea că nici ele nu și-au dorit! Ea nu își va părăsi niciodată casa, indiferent de greutățile pe care le întâmpină! Fiindcă ea este tânără și frumoasă și poate, cine știe, va reuși să își încropească o famile nouă, măcar să nu mai stea singură. Și simte în aer că nu multă vreme mai este până când gerul va trece și se va ivi soarele, mai întâi rece, apoi din ce în ce mai cald. Și ea va putea atunci să colinde prin toate curțile și prin toate grădinile, lumea întreagă se va trezi la viață, vecinii vor ieși în grădini și ea va avea cu cine să mai schimbe o vorbă.

Nu, este casa ei, gospodăria ei, și ea nu o va părăsi niciodată! Au încercat vecinii să o ducă în gospodăria lor. Dar, cum ar fi putut ea suporta să lase casa și curtea în care este stăpână? Și mai știe ea că, odată și odată, cineva va vinde altora gospodăria ei, de acum. Și mai știe că, oricât ar încerca să o alunge, ea nu va pleca niciodată, ea iubește casa, grădina, cu toate cotloanele ei! Cum s-ar putea altfel, că doar aici se născuse?! Și se simte ca o adevărată stăpână.

Se aud pași și vocea stridentă a vecinei. Din pat, sare pe pervaz. Mai are un salt, cel mai periculos: ochiul de geam se spărsese în partea de sus iar ea trebuie să sară și să iasă pe acolo, cu mare grijă, așa încât laturile ascuțite să nu o rănească.

– Pisuță, pis, pis! Haide, ți-am adus mâncarea!

Da, Pisuța este noul ei nume, dat de către vecinii de peste drum, de când ea a rămas singură. Cum ar putea pleca tocmai acum, când are și un nume atât de frumos?!