-Bună seara.

-Salut Kafune.

-Cu ce pot să te ajut?

-Greu de spus, mai ales că m-a părăsit şi ajutorul meu de nădejde...

-Cum aşa? Cine e? Unde îl putem găsi?

-Cine ştie, probabil că se răsfaţă în braţele altuia.

-Despre cine este vorba?

-Despre muza mea, Callpomerpe.

-Nu le-ai cam... amestecat?

-Cum aşa Kafune?

-Păi după cum spui că o cheamă, ar fi mai degraba vreo trei muze nu doar una... e ca şi cum ai spune că într-o monodoză Kafune găseşti şi aromao şi inteso şi forte...

-De fapt, muza mea era plină de elocvenţă, aducea o undă de tragedie în viaţa mea şi lirismul ei îmi dădea curaj, de fapt, ce mai...nu mă lăsa niciodată la greu.

-Înţeleg. Dacă a plecat, a plecat. Dar care e problema.

-Păi mi-ar fi fost de ajutor astă-seară pentru că fiind o fiică a memoriei şi având atâtea daruri putea să mă ajute să rezolv această mică... temă

-Şi despre ce poate fi vorba în această mică... povestire?

-Despre tine, Kafune...

-Despre mine?

-Dap.

-Dar de când am devenit eu atât de... important

-Păi tu nu ai devenit... tu te-ai născut important. Aura de mister, aromele închise-n bobul de cafea, exuberanţa şi extravaganţa te-au ridicat pe piedestalul adevăratei valori.

-Păi aş putea să îţi povestesc câte ceva din viaţa mea de la plantaţie până la ceaşca de cafea...

-Tocmai asta e, că în competiţie nu asta se cere toate detaliile sunt descrise cu lux de amănunte pe site-ul Companiei La Fântâna sau în brief-urile şi reclamele tale, ori eu trebuie să îmi aduc aminte de o întâmplare deosebită care a gravitat în jurul unei ceşti de cafea.

-Şi chiar nu ai nici o întâmplare ,mai deosebită... legată de cafea?

-Primele mele amintiri legate de cafea sunt din copilărie. Ori de câte ori mă duceam la alimentara, era un raion de dulciuri şi de fiecare dată râşniţa măcina boabele de cafea încât nu îmi venea să mai ies. Apoi erau cafenelele elegante unde intrai să bei o cafea de dragoste sau o cafea de afaceri, mai erau cafenelele stradale unde se facea cafeaua la nisip şi nu aveai timp să sufli de două ori că se şi termina caimacul şi apoi ceşcuţa.

-Interesant. Pot spune că ai prins vremuri deosebite.

-Nu eu le-am prins, ele m-au prins pe mine.

-Înţeleg. Şi asta e tot?

-Au fost multe ceşti declaraţii de iubire, au fost şi multe ceşti întrebări pe nerăsuflate.

-Păi şi de ce nu scrii despre astea?

-Ar fi hilar să povestesc despre cafeaua băută în Piaţa San Marco... pentru că toată lumea bea o cafea la Florian ca să-şi facă selfie...

-Da, ai dreptate.

-Ori să povestesc despre ceştile de cafea băute cu noaptea-n cap când plecam să descoperim Madridul?

-Tu ştii mai bine...

-Sau...despre cafeaua băută la ceas de tihnă în Roma pe Via Veneto?

-Dar la job?

-Păi la birou avem un aparat cu monodoze cafea dar de cele mai multe ori gustul se strecura printre întrebările arzătoare ale momentului...

-Aşa... şi pe şantier?

-Păi pe şantier la Caffee-Shop avem un aparat care macină cafeaboabe în faţa ta cum s-ar spune, după care din pahar se ridică o aromă îmbietoare...

-Pai şi? De ce nu scrii?

-Dar cafeaua asta este parte din viaţa mea, primul lucru pe care îl fac dimineaţa este să ascult muzica sferelor şi să adulmec aroma... deci este vorba de rutină...

-Da, dar o rutină aromată

-Aşa e, dar tot rutină e... ori eu trebuie să scriu despre un moment memorabil...

-Păi scrie despre cel mai... romantic... cum a decurs?

-I-am cerut mâna într-o bibliotecă... eram amândoi avizi de lectură... ne întâlneam mai mult sau mai puţin întâmplător după care hoinăream pe străzi sau prin parcuri.

-Şi... nici o cafea?

-Cafelele erau parte de viaţă, erau... şi sunt dimineţile noastre colorate.

-Deci ce faci? Mai scrii sau nu?

-Despre ce să scriu?

-Mai gândeşte-te. Nu se poate să nu îţi vină ceva în minte

-Să sperăm...seară bună Kafune.

-La bună revedere.