vezi
drumul ce șerpuiește dealurile
turmelor de oi din dreapta spre culmea
soarelui ce dansează cu învârtirea
hora lui nesfârșită
e rândul nostru să ne zâmbească
e rândul nostru să pășim afară din somn
și din noapte să pășim afară
din visul adormit al întunericului
spre zăpada luminoasă a zilei
vezi
aleea dintre pomi ce te veghează
să nu doar treci prin lucruri
să le faci loc să treacă prin tine deodată
să te întrepătrunzi cu lumea nu doar
să treci prin ea ca gâsca
prin apă
vezi
pomii să-ți intre bine în ochi
să-ți încoronezi cerul interior
cu aerul ce-ți năvălește-n plămâni
ca o veste gălăgioasă și bună
aerul din care-s făcute oasele norilor
măduva lor luminoasă ce te străbate
ca o imagine a gândului mutat în chirie
în tine
vezi
să nu doar treci prin lume
mai degrabă lumea să treacă prin tine
fii tu albie acestei secunde
fii tu albie acestei năvăliri de ape
fii tu albie lacului în care necunoscutul
peștilor înoată – fii tu albie malului
pe care se relaxează pescarii acelor maluri
pe care stă și se odihnește trecerea
vezi
să lași lumea să treacă prin tine neabătută
să faci cumva să-i faci loc cumva
și de mergi pe drum drumul să te străbată
și de te aliniezi pe marginea terenurilor
interioare ca niște garduri
ce păzesc partea de-afară de cea dinăuntru
și așișderea invers
fii un gard de reminder care separă
doar într-un mod simbolic două lucruri
care există deodată