În urmă cu câțiva ani am parcurs una dintre cele mai remarcabile realizări intelectuale ale unui profesor american vizionar, tradusă și publicată în limba română la Editura Pagina de Psihologie. „Mintea”, volumul lui Daniel Siegel reprezintă un proiect ambițios, unificator care încearcă să deschidă un orizont integrat de înțelegere a ființei umane, reunind date din fizică, neurobiologie, psihologie și matematică. Totodată proiectul lui Siegel propunea și o lărgire a conceptului de minte, justificând explorarea unei coordonate inter și metapersonale și propunea o abordare inovativă denumită mindsight de armonizare personală și relațională. Pe urmele acestui autor vizionar, ale cărui lucrări și direcții de abordare au fost popularizate și în România de Editura Pagina de Psihologie, cunoscutul terapeut Gáspár György oglindește, prelungește un efort sintetic și în același timp aplicat, fundamentat pe cele mai recente cercetări din științele relației (relațiologie), prin volumul „Când conflictul are sens.”

„Când conflictul are sens” este o carte organizată în patru părți. Două dintre ele sunt dedicate înțelegerii condiției noastre umane conectate: în primul rând avem o bază neurobiologică complexă setată pentru a căuta legătura cu alte ființe umane pentru dezvoltare și evoluție, astfel că sinele nostru nu poate fi privit fără a ține cont și de dimensiunea relațională. Totuși,  conexiunea nu e lipsită în același timp de riscuri și de obstacole care pot fi oportunități de evoluție. Celelalte două părți ale volumului sunt focalizate pe redefinirea unui nou tip de înțelegere a conflictului și pe strategii de reconectare, atunci când acesta s-a dovedit distructiv și ne-a îndepărtat unii de ceilalți.   

Zăbovind puțin asupra componentei teoretice, Gáspár György ne pune în discuție o perspectivă integrată asupra ființei umane, pornind de fundamentele propuse de Daniel Siegel cu baze în fizica cuantică (care subliniază caracterul interpersonal al minții umane și dimensiunea ei energetică) și continuând cu cele mai noi tendințe de cercetare în ceea ce privește sistemul nervos și complexitatea sa extracefalică. Emoțiile, baza prelingvistică prin care ne construim imaginea asupra lumii și asupra celorlalți, toate sunt influențate de reacțiile  sistemului nervos în relația cu ceilalți, încă din copilăria timpurie. Calitatea acestor relații timpurii nu doar că ne configurează o anumită perspectivă asupra semenilor și relațiilor, dar ne sensibilizează corpul și rețeaua nervoasă într-un anumit fel. Valorificând și studiile din zona psiho-somatică și amintindu-ne că avem mesaje multe de decodificat la nivelul corpului, înainte să ne abordăm gândurile sau comportamentele, Gaspar Gyorgy aduce în discuție cele mai recente studii dedicate celorlalte baze ale sistemului nervos: atât teoriile mai mult sau mai puțin cunoscute legate de creierul cefalic (văzut în dimensiunea sa de triunghi sau de rețea), cât și în ceea ce privește  sistemul nervos la nivel enteric și cel de la nivel cardiac, lărgind perspectiva dincolo de creier. Toate aceste idei se reunesc ulterior într-o parte practică, în care autorul ne invită să implementăm exerciții și rutine care să ne apropie de propriul limbaj somatic, să ne pregătească terenul pentru deschiderea conectată, dar și pentru abordarea ulterioară a conflictelor. 

Pe de altă parte, Gaspar Gyorgy aduce în discuție și consecințele lipsei de conectare, pentru a combate perspectiva limitată că avem un sine atomic care ocazional stabilește legături cu comunitatea. Pledoaria psihoterapeutului este pentru o percepție fundamental conectată a noastră (cu construcția unui spațiu dintre noi la fel de importantă ca spațiul din noi).  Știm de câteva decade că singurătatea se simte fizic dureros, că astăzi, chiar și în era globalizării suntem marcați de pierderi ambigue (un concept mai convingător decât mult prea auzitul microtraume) și de intimitate artificială (ne situăm în contexte de comunicare fără a fi prezenți mental și emoțional). Știm de asemenea că încrederea este oxigenul relațional și că trădarea este inamicul cel mai mare al relațiilor (pe liniile propuse de John Gottman). Tocmai de aceea avem nevoie de o aplecare durabilă și permanentă asupra relațiilor noastre, nu doar pentru a satisface o nevoie oarecare, ci pentru a ajunge la praguri de armonizare cu noi înșine (una dintre cele mai îndrăznețe ipoteze avansată în acest volum este aceea că avem nevoie de acordajul cu alte sisteme nervoase și în viața de adult, nu doar în copilărie).  

În celelalte două părți, Gaspar Gyorgy explorează perspectiva inspirată de terapia imago cu privire la conflicte. Ceea ce pare contraintuitiv, dar și util în aceeași măsură e ideea conform căreia conflictele sunt inevitabile și chiar necesare pentru a ne ajusta/integra propria viață interioară. Pentru a le putea privi în dimensiunea lor constructivă, autorul ne amintește baza acestora, preluată din terapia imago: conflictele sunt rezultatul neacceptării diferențelor și pierderii sentimentului de conexiune interpersonală. Un conflict constructiv înseamnă așadar un conflict în care nu se duc lupte de putere, în care nu ne concentrăm doar pe noi înșine și în care nu uităm de mizele mai largi. După ce face o clasificare și o anatomie a conflictelor, Gaspar Gyorgy ne propune reperele pentru un dialog non defensiv, un dialog care să mențină respectul și încrederea în partener în care își fac loc reguli elementare de oglindire, validare și empatie.  Este interesant felul în care autorul integrează datele somatice în fundamentarea acestor repere (și ne explică de ce e important să ne punem emoțiile în cuvinte, de ce e important să oglindim sau să validăm perspectivele expuse) – în acest fel rutina de comunicare nu pare doar misterios-mecanică, ci capătă sens, fiecare pas, aparent mărunt sau trivial, aducându-ne de fapt în poziție mai potrivită pentru conectare. În sfârșit, ultima parte a volumului inventariază câteva strategii de reconectare după conflictele distructive precum autovulnerabilizarea, descrierea propriei realități, asumarea responsabilității și împărtășirea unei viziuni de viitor. Fiecare capitol e însoțit de întrebări de autocunoaștere care să fixeze și să personalizeze experiența de lectură a fiecărui cititor (instrumente de aprofundare suplimentare sunt disponibile în volumul complementar semnat de Gaspar Gyorgy, „În toate există un sens”).

Demersul lui Gaspar Gyorgy vine fundamentat pe niște ani buni de experiență în zona studiului relațiilor și conflictelor, pe contactul cu mari specialiști în domeniu la nivel mondial (Harville Hendrix, John Gottman, Daniel Siegelca să menționez doar câțiva), pe o academie de formare în terapie imago, pe volume dedicate înțelegerii ființei umane din fazele cele mai timpurii și până la vârsta adultă. Experiența sa ca teoretician și practician se resimte echilibrat în acest volum adresat publicului larg în care se condensează atât repere conceptuale, dar și repere aplicate. Sunt remarcabile și îndrăznețe propunerile de schimbare de paradigmă (de la sinele individual, la sinele social), aducerea în joc a psihosomaticii (chiar dacă reunește teorii încă relativ controversate precum teoria polivagală, teorii de neurocardiologie). Așadar, e un volum cu autoritate, fundamentare și argumentare. Dar în același timp nu e un volum arogant și nici copleșitor, dimpotrivă, prin intermezzo-urile autobiografice, prin exemplele oferite, prin instrumentele puse la dispoziție, se dovedește un volum care emană căldură și curiozitate. 

„Când conflictul are sens”este o lucrare binevenită în contextul haotic și deconectat pe care îl traversăm, o perspectivă optimist lucidă și argumentată (deci nu reciclat naivă), cu un mesaj prosocial, un exercițiu util, nu doar imaginativ gratuit, despre importanța pe care adesea o pierdem din vedere, aceea de a-l asculta cu adevărat pe celălalt. 

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.