Introducere în Cântul feminist

Fiecare cititor sau cititoare dezvoltă de-a lungul timpului câte o obsesie sănătoasă legată de un anumit autor, de un gen literar, de o temă pe care își dorește să o aprofundeze, o serie de cărți sau, așa cum se întâmplă cu ceea ce noi numim Cântul feminist, de o mișcare literară în care se regăsește ori care îl/o fascinează.

The Memoirs of Helen of Troy (Memoriile Elenei din Troia) a scriitoarei Amanda Elyot, publicată pe 4 octombrie 2005, Penelopiada scrisă de Margaret Atwood și publicată pe 11 octombrie 2005 și Lavinia, semnată de Ursula K. Le Guin și publicată pe 21 aprilie 2008 sunt triada care a început acest curent de repovestiri ale miturilor grecești cu accent pe personajele feminine.

Cele trei romane au fost primele repovestiri care au pus accent fără echivoc pe femeile lumii antice. Cele trei scriitoare au oferit voce personajelor feminine, private până atunci de putere de decizie, folosite tradițional doar ca elemente ce ajutau la întregirea poveștii principale, cu accent pe personajul principal/eroul masculin. – The Independent

De atunci, rafturile celor ușor obsedați de acest curent s-au umplut de zeci de repovestiri contemporane care poartă cu mândrie pe coperți titluri precum: Circe, Ariadna, Pandora, Tăcerea femeilor, Galateaori, chiarMedusa.

Câteva cuvinte despre Mitologia Greciei Antice

Pentru a așeza mai întâi în context această mișcare literară extrem de importantă, pe care noi am numit-o Cântul feminist, vom zăbovi foarte pe scurt și asupra mitului grecesc. Acesta rămâne unul dintre acele fenomene care străbat timpul necontenit, fascinând de milenii imaginația atât a savanților care încearcă neîncetat să deslușească fiecare fărâmă de înțelepciune din textele lui Homer și nu numai, dar și a „muritorilor de rând” care gustă din epicele aventuri ale eroilor, zeilor și creaturilor mitologice regăsite în poemele epice Iliada și Odiseea.

Homer este unul dintre cei mai mari poeți ai antichității, iar operele sale Iliada și Odiseea – despre care am descoperit deja că sunt sursele de inspirație cele mai la îndemână pentru scriitoarele ce-și iau „revanșa literară” cu ajutorul reinterpretărilor cu accent pe personajele feminine – sunt considerate esențiale pentru înțelegerea mitologiei grecești.

Cu toate că cele mai cunoscute mituri apar sub semnătura lui Homer, acestea nu sunt creațiile sale. Cele două epopee se află pentru totdeauna sub arta poetică homerică, însă reprezintă, mai degrabă, interpretarea marelui poet a miturilor și legendelor populare ale Greciei antice. Reprezentative rămân, însă, arta poetică, estetica homerică și stilul său epic, atât de valoroase pentru literatura universală și, cel mai probabil, responsabile pentru răspândirea și succesul acestor povești extraordinare.

Cu siguranță un factor important legat de această fascinație îl joacă, pe lângă elementele supranaturale și creaturile mitologice care trebuie înfrânte de eroi neînfricați, faptul că tocmai zeii Muntelui Olimp au fost pictați de la bun început ca imperfecți, aceștia neputându-se stăpâni de la a se amesteca în viețile muritorilor, folosindu-și darurile pentru a le influența soarta.

Madeline Miller, în romanul său Circe, atinge această temă a timpului care marchează viețile efemere, dar atât de prețioase ale oamenilor și percepția zeilor asupra acestuia, a căror singură distracție este tocmai intervenția în viețile atât de scurte ale eroilor muritori. Pare că timpul este un ocean infinit peste care zeii planează la infinit, ocean care nu le poate atinge, măcar, veșmintele prețioase.

De ce Cântul feminist?

Ne-am inspirat pentru această denumire din poemele epice, epopeele homerice, Iliada și Odiseea, care sunt împărțite fiecare în câte 24 de cânturi.

În Grecia antică, cântul avea o importanță majoră în viața socială și culturală a cetățenilor săi. Victoriile militare, miturile și legendele, erau cântate în versuri create pentru a fi învățate ușor, rezultând într-o propagare eficientă a poveștilor eroilor și zeilor antici. Cânturile erau interpretate de către coruri de bărbați sau de către poeți epici care răspândeau poveștile fantastice cum ar fi Iliada (care povestește despre Războiul Troian) și Odiseea (care descrie peripețiile prin care a trecut eroul principal, Odiseu/Ulise, în drumul său spre casă după Războiul Troian).

Cânturile erau, de asemenea, utilizate pentru a întreține legătura dintre oameni și zeii lor, fiind un mod prin care aceștia puteau să se conecteze la spiritualitatea și credințele lor. Cânturile au fost un element important al culturii și spiritualității antice grecești, iar cânturile homerice au o importanță majoră, influențând scriitori și artiști de-a lungul secolelor.

Cu gândul la aceste semnificații, ni s-a părut potrivit să numim această mișcare literară cântul feminist, deoarece se întrevăd deja efectele primelor opere care au deschis ușa către o analiză și imaginare mai îndeaproape a personajelor feminine ale lumii antice. Dacă până acum erau reduse la tăcere, acestea câștigă, milenii mai târziu, perspective proaspete, provocatoare și voci răsunătoare. Penelopa nu este doar arhetipul soției fidele și întruchiparea răbdării, ci un adevărat strateg, un om politic abil care reușește să se țină departe de pețitori și să-și protejeze regatul, Itaca, Pandora nu este doar distrugătoarea lumii, iar Medusa este mai mult decât un monstru care urăște bărbații.

Despre feminism în literatură

Cuvântul „feminism” tinde să ridice părul de pe spinarea multora, însă alegerea noastră dorește doar să întărească principiile mișcării sociale a feminismului, adică, să accentueze efortul autoarelor de a aduce personajul feminin pe picior de egalitate cu cel masculin, nicidecum să „fure” din importanța acestuia, ori să-l pună în umbră, nejustificat, cel puțin. Doar fiindcă scriitoarele acestei mișcări au simțit nevoia să ajusteze reflectoarele asupra Penelopei, de exemplu, nu înseamnă că se șterge cu buretele importanța lui Ulise, ci, doar, că perspectiva reginei insulei Itaca este la fel de interesantă precum cea a strategului ei soț rătăcit în drum spre casă într-o aventură aproape nesfârșită.

Am ales, deci, să numim cântul feminist această mișcare literară fascinantă și extrem de importantă, cu scopul de a aduce în atenția cititorilor, care nu au rafturile deja pline cu aceste bijuterii, un joc al imaginației născut din dragostea pentru miturile Greciei Antice și jucat de noi, cititorii, pentru a descoperi că perspectivele devin infinite odată ce se începe răsfirarea uneia dintre povești.

Era nevoie de o reinterpretare feministă a miturilor grecești?

După lecturarea a cel puțin uneia dintre aceste opere, se poate observa cu ușurință un contrast puternic între portretul clasic al Medusei, de exemplu, și cel modern.

În mitologia greacă, Medusa era o monstruoasa gorgonă, cu părul format din şerpi, care putea transforma orice ființă în piatră prin simpla privire. Fostă preoteasă în templul Atenei și pedepsită de aceasta după ce și-a încălcat jurământul de celibat, frumoasa femeie a fost transformată în cea mai temută dintre toate creaturile mitologice. Perseu a înfruntat Medusa şi a reuşit să o ucidă, făcând astfel dovada curajului şi a forţei sale. Astfel, în mitologie, Medusa este adesea simbolizată ca fiind puterea distructivă a naturii şi a nemulţumirii feminine.

Ajungem în anul 2022, cu Natalie Haynes la cârma poveștii emblematicului personaj negativ. Scriitoarea pregătește o metamorfoză cu teme contemporane a Medusei, în romanul Stone Blind. Printr-o ușoară schimbare de perspectivă, Haynes punctează o problemă socială extrem de actuală, oferind, în același timp, voce personajului său. Conform miturilor, Poseidon este cel care o atacă pe tânără în templul Atenei, Medusa fiind, așadar, pedepsită fără milă de zeiță pentru faptele comise de un bărbat cu putere. Victima, atunci ca și acum, este cea care suferă nu doar de pe urma abuzului în sine, dar și de pe urma judecății societății, care o blamează (direct sau indirect) pentru abuz. Tradiție care s-a perpetuat până în prezent, acceptată cu ușurință și nicicând confruntată în cadrul acelorași mituri. Haynes își țese povestea, însă, cu empatie și nuanță. Este interesant de surprins și că Natalie Haynes se folosește de două motivații esențiale în crearea personajului să. Prima este ura față de bărbați a Monstrului Medusa, ce poate fi justificată emoțional, ca reacție la abuzul fizic și urmările devastatoare ale acestuia. A doua motivație este legată de dorința de a nu face rău celor din jur ori pe care îi iubește, alegând să se condamne singură la solitudine după ce descoperă că privirea ei transformă în piatră orice ființă vie.

O mai putem aminti și pe Pandora, prima femeie de pe Pământ în mitologia greacă, văzută ca fiind responsabilă pentru aducerea tuturor necazurilor asupra lumii ca urmare a deschiderii faimoasei cutii. În interpretarea feministă, însă, ea este mai degrabă un simbol al curiozității și al libertății femeilor, încurajate să-și exploreze lumea și să ia decizii proprii.

Miturile sunt încă metode prin care se întăresc canoanele sociale, adesea utilizate pentru a justifica oprimarea și marginalizarea femeilor în societatea antică, și mai târziu, în societatea modernă. Repovestirile acestora devin, așadar, esențiale pentru a surprinde tocmai schimbările din societate și pentru a corecta la nivel de conștiință publică nedreptățile suferite de acest grup. Personajele feminine ale mitologiei sunt reimaginate acum pentru a sublinia puterea și independența femeilor, în contrast cu reprezentările lor tradiționale care le pictau ca fiind inferioare celor masculine sau chiar responsabile pentru problemele lumii.

Prin urmare, considerăm că astfel de reinterpretări sunt nu doar necesare, ci și spectaculos de fascinante în a fi surprinse și devorate în pagini de carte animate de idei noi și reconstrucții ale ideilor vechi despre libertate, egalitate, eroism și monstruozitate.

Foarte scurtă concluzie

Sperăm că te-am făcut măcar puțin curios ori curioasă privind această mișcare literară care pe noi ne fascinează nespus. În încheiere mai menționăm doar că este departe de noi dorința de a nega în orice măsură valoarea incontestabilă, magia și importanța miturilor originale și a marilor capodopere ale patrimoniului omenirii pe care îl reprezintă cele două epopee homerice. Intenția noastră este doar de a aduce în atenția ta scriitoarele contemporane care își propun o provocare substanțială și anume, deconstrucția și crearea unei perspective noi pentru personajele feminine care au jucat un rol important atât în faimosul Război Troian, cât și în Odisee, de această dată cu accentul pe ceea ce ele au simțit, plănuit și realizat, oferindu-le voce milenii mai târziu.

Descoperă Raftul Cântului feminist chiar aici și scrie-ne gândurile tale despre repovestiri, mituri grecești, feminism și lectură>

Articol realizat de Roxana Molocea pentru libris.ro.

„Cărțile m-au urmărit, uneori mai timid, alteori mai hotărât, întreaga viață. Începând cu povestirile lui Ion Creangă citite de tatăl meu (cu savurosul și autenticul său accent), continuând cu nopțile nedormite, luminate de magia lecturii din liceu, până la bazele teoretice acumulate în cadrul Facultății de Litere și apoi la descoperirea rotițelor din spatele industriei odată ce am devenit parte din echipa Libris, viața m-a împins, spre norocul meu, din ce în ce mai aproape de lumea cărților.

Lectura este, pentru mine, un exercițiu continuu de empatie. Nu vom cunoaște niciodată cu adevărat și în profunzime viața altei persoane. Fiindcă ne lipsește această capacitate, avem nevoie de resurse, de exercițiu. În acest sens, lectura este esențială. Trebuie să citim, să avem contact cu poveștile de viață a zeci, sute de alți oameni, povești mai mult sau mai puțin codate, ca măcar să începem să înțelegem noi și noi perspective, care să ne ajute să fim mai înțelegători, mai toleranți, mai buni, mai umani.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.