Orele practice le-am inceput dupa Paste.   Cand l-am cunoscut pe Florin, cel care urma sa imi fie instructor, am simtit o strangere de inima. Mi se parea un om dur, fara urma de compasiune pentru tremurici ca mine. De, cadru militar ? Incepusem sa ma intreb daca prietena mea intelesese rugamintea mea de a face conducere cu un om rabdator si intelegator. Ma simteam neinteleasa, panicata si amnezica. Cand m-am suit in masina imi batea inima atat de tare si eram atat de speriata, ca nu am auzit mai nimic din ceea ce-mi spunea instructorul. In capul meu era o tornada care stergea cu furie tot ceea ce invatasem la orele de legislatie si in timpul orelor de pregatire pentru examenul teoretic. Si nici macar nu eram la volan inca ?   Pentru ca eram la prima ora de conducere, Florin a condus masina pana am ajuns pe o strada mai linistita, apoi am facut schimb de locuri. Panica, panica, panica! Incerc sa respir si sa fiu atenta la ce-mi spune omul ala de langa mine. Fata imi arde, pic...