stăteam așa
pe țărm
și despachetam corăbii
imediat d cum ancorau
veneau din larg
cu toate pânezele sus și
aduceau perle
perle lingvistice, perle
verbale de o discutabilă
frumusețe

unele aveau mai multe ancore
și tulburau nispul
venind spre mine d păream
d departe un far dărâmat
căzut la datorie
între două lumi – așa alungit
întins cu un picior
peste celălalt ca să nu
poată trece decât vama
despachetată

unora le tăiam ancorele – le retezam
vorbele tatuate pe ele le tăiam
elanul și le suflam în pânze
pa pa – și-apoi k un avar
care a adunat mai mult
decât poate duce
aruncam perlele
`napoi în mare
una câte una la firul apei
momeală corăbilor sau
mai multe deodată
ofrandă luminii
dar
ele se întorceau mereu
la mine căci
eu eram țărmul..