stăteam așa pe țărm și despachetam corăbii imediat d cum ancorau veneau din larg cu toate pânezele sus și aduceau perle perle lingvistice, perle verbale de o discutabilă frumusețe

unele aveau mai multe ancore și tulburau nispul venind spre mine d păream d departe un far dărâmat căzut la datorie între două lumi – așa alungit întins cu un picior peste celălalt ca să nu poată trece decât vama despachetată

unora le tăiam ancorele – le retezam vorbele tatuate pe ele le tăiam elanul și le suflam în pânze pa pa – și-apoi k un avar care a adunat mai mult decât poate duce aruncam perlele `napoi în mare una câte una la firul apei momeală corăbilor sau mai multe deodată ofrandă luminii dar ele se întorceau mereu la mine căci eu eram țărmul..