În anul 2015 îl descopeream pe scriitorul marocan Tahar Ben Jelloun, prin romanul tradus și publicat la Editura ART, „Această orbitoare absență a luminii”, o poveste cutremurătoare despre discontinuitățile existenței, despre un grup de prizonieri africani care suferă o pedeapsă cumplită, un fel de anticameră a morții: petrec nu mai puțin de 18 ani într-o temniță în care nu au acces deloc la razele soarelui. Ulterior, pe piața de carte din România au apărut și alte volume semnate de Ben Jelloun, unul dintre romanele sale fiind recent retipărit la Editura Nemira.

„Căsătorie de plăcere” este o poveste care mi-a amintit de cartea discutată la Clubul de Lectură Bibliofeel: „Neliniște”, semnată de scriitorul turc Zulfu Livaneli: o poveste care te poartă într-un context geografic și socio-politic multicultural și dens în tensiuni, o poveste care reflectă consecințele prejudecăților și fanatismelor, dar și o poveste în care iubirea pare să constituie un refugiu solid de reafirmare a umanității.

Povestea lui Ben Jelloun e plasată în Maroc, țara de origine a scriitorului și se întinde pe aproape jumătate de secol, pe parcursul a trei generații, o perioadă în care întreaga Africă trece printr-o serie de transformări, odată cu prăbușirea imperiillor colonial europene. Narațiunea debutează în jurul anilor ‘50 și urmărește inițial viața lui Amir, un negustor de mirodenii destul de bogat care se află într-un moment de răscruce al existenței sale. Amir locuiește în Fes, un centru al comerțului și licitațiilor, un oraș organizat aproape medieval, pe bresle, un oraș conservator din punct de vedere moral și bine stratificat etnico-religios (chiar dacă el este populat de negri, albi, evrei, musulmani, sunt reguli clare de interacțiune între toate aceste comunități).

Deși are o familie (e căsătorit cu o femeie albă cu care are copii), Amir se îndrăgostește, în călătoria sa obișnuită spre Dakar, în scopuri comerciale, de o tânără negresă pe nume Nabu. Provenită dintr-o familie săracă și destrămată ulterior, din care mai supraviețuiește doar fratele, Nabu oferă companie negustorilor bogați. Potrivit legii islamice, pentru a ocoli bariera morală și problema prostituției, bărbații musulmani au permisiunea de a întreține căsătorii de plăcere: angajamente pe durate determinate, în intervalul cărora femeile deveneau soții pentru câteva săptămâni sau luni, beneficiind de toate drepturile unei consoarte. Amir se îndrăgostește însă de Nabu și decide să facă mai mult pentru ea: să o ia ca a doua nevastă și să o ducă acasă, în Fes. Susținut de fiul său cel mai mic, Karim care, deși suferă de o maladie genetică, pare să fie privit de comunitate și de părinți drept un dar de la Dumnezeu, un observator empatic și inocent, Amir decide să se întoarcă acasă împreună cu Nabu și să sfideze prejudecățile comunității și ale familiei sale. Iubirea lor va fi pusă la grea încercare: Nabu e prevenită de cunoscuți privitor la pericolul pe care îl va avea de înfruntat, privitor la obiceiurile albilor de a-și lua neveste de culoare și de a le trata apoi ca pe niște sclave. Pe de altă parte, Amir își dă seama că soția sa din Fes nu va accepta ușor această schimbare și are, la rândul său, câteva momente de îndoială privitoare la sentimentele sale: sunt ele dragoste adevărată sau rezultatul manipulării legitimate ideologic, conform căreia, dragostea unui bărbat e amorsată doar de sex și mâncare potrivită. Căsătoria de plăcere se transformă, prin alegere individuală într-o căsătorie permanentă, asumată public, dar pe care Amir o va gestiona cu dificultate. Atitudinea și consecvența lui Amir par totuși să facă diferența, în cele din urmă, mai ales după ce Nabu va avea parte de o naștere fenomen, dând viață unor gemeni, unul complet alb, celălalt complet negru. Tensiunea comunitară și războiul rece dus între Nabu și prima soție a lui Amir sunt explorate interesant de Ben Jelloun care evocă o realitate puțin familiară europenilor, o situație psihologică și morală dificilă care mi-a amintit de romanul lui Ayobami Adebayo, „Rămâi cu mine”.

Povestea se mută apoi în planul generației următoare, explorând destinele lui Hassan și Houcine, cei doi copii ai lui Amir și Nabu, în Marocul care începe să fie zguduit de transformări politice și mișcări de stradă. Hassan, Houcine și mama lor se vor muta la Tanger, un oraș încă internațional și cosmopolit unde supraviețuirea morală e mai ușoară însă decât cea financiară. Acolo, unul dintre ei se va căsători și va avea un copil, anume Salim. Ultima parte a romanului explorează destinul tragic al lui Salim care, tocmai pentru că este un bărbat de culoare, e privit cu suspiciune și neîncredere.

Un incident întâmplător și ridicol îl va despărți pe Salim de familia sa, acesta ajungând să fie hărțuit de autorități și să intre în grupurile africanilor migranți, disperați să ajungă la strâmtoarea Gibraltar și să traverseze clandestin spre Europa. Această parte a romanului detaliază percepția crudă asupra negrilor și consecințele rasismului prezent încă în Maroc. Aceste grupuri de migranți, persecutate de autorități și păcălite de escrocii care promit să îi treacă Marea Mediterană sunt supranumiți Bidun în arabă, oameni care nu mai au nimic, nici bani, nici legături, nici memorie, nici identitate. Adesea, în interiorul grupurilor, ei își dau singuri porecle pentru a recupera reperele unei umanități pe care societatea în care trăiesc le refuză. Salim este lipsit de orice credibilitate (deși are totuși o familie bine integrată și acceptată în Tanger), doar pentru că are o piele de culoare nepotrivită. Absurditatea arbitrară a acestor judecăți îl va marca puternic pe Selim, chiar și atunci când are șansa să se reîntâlnească cu familia lui. Revelația sa dureroasă și parcursul său de viață par să fie la antipod cu reușita bunicului său, Amir. În vreme ce Amir a triumfat printr-o alegere personală în numele iubirii și a ținut piept unei comunități întregi, unor decenii de prejudecăți, Salim pare să se simtă înfrânt de rasismul generalizat și operaționalizat în forme cât se poate de brutale. Într-o paralelă dureroasă, încrederea lui Amir în propriile forțe și alegeri alimentate de iubire e așezată în contrast cu sentimentul destinului tragic al lui Salim care nu poate evada de perspectivele persecutorii ale conaționalilor săi, privindu-se ca o ființă blestemată și fără scăpare.

Cu mult talent, răbdare și marcaje poetice, Tahar Ben Jelloun oferă o memorabilă poveste de familie într-un spațiu exotic, dar și o critică la adresa intoleranței și fanatismului care produc încă mari tragedii pe continentul african.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.