Cad caramizile in jur. Se naruie universuri, se naruie sperante, planuri, vise. Pandemia a dat, pandemia a luat. Dincolo de vieti a luat energie, a luat zvac, a luat lumina, a dat cortizol si stres, dorinta de rupe cotidianul si a sparge. A spart incetisor si pe nesimtite, a spart inimi si familii, a spart destine si fericiri. Pandemia a adus razboiul. In  primavara lui 2022, cand incepeau sa se trezeasca speranta si viata… a murit linistea. Duminica aceea de neimaginat in care s-a pronuntat “arma nucleara” pentru prima data in viata mea de adult. Duminica aceea in care lumea s-a imbulzit sa fuga, de parca fuga era izbavirea pentru a recastiga ceea ce oricum pierdusem. Linistea. Masinile cu benzina la refuz, conserve, apa, pasapoarte, declaratii notariale…Si apoi haosul verii. Fuga, traitul prin fuga si cu gandul la fuga. Traitul din razbunare. Ni s-au luat atatea ca simtim ca trebuie mereu sa recuperam. Timpul, viata.

Ma uit la ei. La toti ai mei. Sunt altii decat ...