Am impresia că Dumnezeu joacă omului o mare farsă. Totul părea să se termine deja, de două milenii, fiecare zi putea să fie ultima, omul şi-a consumat toată porţia existenţială, a apelat şi la firimituri, şi-a scris şi rescris testamentul, şi iată că de câteva secole trăieşte într-un spaţiu absurd, este abandonat ca un copil într-o gară imensă, nici măcar nu mai are febra aşteptării şi nimic nu este mai greu decât să stai pur şi simplu dincolo de aşteptare. Aşteptarea, oricât de lungă, are totuşi un conţinut; lumea a epuizat şi aşteptarea şi resemnarea şi disperararea şi întâmplarea. Eu sunt sigur că, dincolo de acest univers sec, un ochi stă la pândă. Ce va fi oare?!?”

Pr. Ion Buga, Ierarhiile fiinţei (Caiete teologice I), Editura Sfântul Gheorghe Vechi, 1996, p. 11