Anul 2023 a sosit mai degrabă cu vești triste din punct de vedere economic și social. Într-un miez de incertitudini aduse de război și criza economică, suntem în căutare de refugii și mici evadări, lumi alternative sau măcar un centru de atenție mai puțin neliniștitor. Interesul pentru dezvoltare personală a fost crescut în 2022, așa cum o arată și topurile de vânzări de carte, dar popasurile literare sunt cel puțin la fel de atractive și poate chiar mai imaginative. Iar dacă poate am uitat de curaj și curiozitate în aceste vremuri de restriște, putem cultiva asemenea virtuți măcar în zona sigură a literaturii. O astfel de invitație am lansat și prin alegerea cărții pentru ediția din luna ianuarie a Clubului de Lectură BiblioFeel de la Librăria Șt.O.Iosif, parcurgând labirinticul și provocatorul volum de peste 700 de pagini semnat de scriitorul catalan Jaume Cabré.

Un scriitor cu experiență, apreciat de critică și tradus în multe limbi (aspect notabil, ținând cont că publică în catalană), Jaume Cabré ne oferă un roman polifonic și stratificat, un roman fluid și dens, neconvențional în construcție și stil și totuși suficient de ofertant și seducător. Oarecum dificil de rezumat tematic, cu o structură arborescentă și o mare anvergură, romanul lui Cabré este de fapt un simulator al memoriei umane.

Firul narativ principal îl urmărește pe Adria Ardevol, un băiat născut și crescut în Barcelona anilor ‘50. Înzestrat intelectual, Adria este expus ambițiilor excesive ale tatălui care vrea să îl transforme într- un umanist poliglot și o mamă care își dorește să devină un virtuos al viorii. Implicarea părinților în educația lui se concretizează mai degrabă în ghidarea lui Adria conform exigențelor intelectuale, fără prea multă afecțiune. Docil și solitar, Adria se refugiază în lumea jucăriilor și a fascinantului univers al magazinului de antichități deținut de tatăl său. Între atâtea obiecte cu potențial mister, Adria rămâne fascinat (e drept, și prin natura interdicției impuse de părinte) de o valoroasă vioară din secolul al XVIII-lea, realizată de un lutier italian, Storioni. De fapt, această vioară ascunde un traiect zbuciumat, care traversează secole. Ea îl va urma pe Adria în povestea lui de viață și va deveni un soi de măr al discordiei recurent în relația cu familia, cu prietenul său și cu iubita sa. Sau, așa cum ne face să înțelegem Cabré, viața lui Adria va deveni încă o filă din povestea viorii, depozitara unor întâmplări care deschid nu doar spre destine individuale trecute, ci chiar și marea istorie.

De-a lungul existenței sale în care va traversa mai multe țări, mai ales după moartea părinților săi, pe măsură ce își va valorifica înclinațiile poliglote și va aprofunda studiile umaniste, devenind profesor și mai apoi scriitor, Adria va descoperi multiplele valențe ale viorii pe care se încăpățânează să o păstreze. Vioara funcționează ca un mijloc tăcut de acces la istoria de familie Ardevol. Căci felul în care Felix, tatăl lui Adria obține acest instrument deschide o cutie a Pandorei cu complicații care traversează generații. Pe de altă parte, vioara va deveni și un soi de reper pentru limitele lui Adria, cel priceput la atât de multe, dar totuși, incapabil să devină un virtuos al acestui instrument. Aceeași vioară va juca rolul, la momentul potrivit, al unei instanțe de testare morală, atât pentru loialitate și prietenie, dar și pentru iubire, în momente critice din istoria protagonistului. Prin acest obiect care trece prin atâtea mâini și care condensează un simbol al frumuseții și al potențialului creator, Adria va descoperi și latura întunecată a umanității, povestea răului care ne însoțește condiția.

Firul narativ schițat mai sus este de fapt un fragment minor, un strat superficial din ceea ce oferă romanul lui Jaume Cabré. Căci scriitorul catalan livrează cu mult mai mult decât o istorie de familie și o poveste inițiatică. În „Confiteor”, Cabré vorbește și despre regret, despre împotrivirea în fața sorții (sau a constrângerilor predestinate de părinți), despre prietenie în dimensiunea ei eclectică (cu virtuți, complementaritate, dar și invidii și tensiuni care mi-au amintit de explorarea Elenei Ferrante din tetralogia napoletană), dar mai ales despre memorie. Memoria devine o temă centrală, dar și o sursă de inspirație în construcție, ceea ce face romanul lui Cabré deopotrivă inedit și ușor generator de confuzie, cel puțin până te obișnuiești cu jocul pe care îl propune. Memoria individuală a lui Adria, vulnerabilă ca orice memorie umană se împletește cu memoria colectivă concretizată în vioară, obiectul care înregistrează tăcut sute de ani de istorie.

În prelungirea unor scriitori precum Proust sau Faulkner, Cabré oferă un flux de conștiință pe care însă îl distorsionează deliberat, prin tehnică scriitoricească, dar și prin adecvare la evoluția protagonistului (care îmbătrânește și devine tot mai puțin…credibil). Mai precis, Cabré încearcă să ofere un roman-simulator de memorie, cu toate vulnerabilitățile și deplasările pe care aceasta le impune. Tocmai de aceea în povestea sa instanțele narative se schimbă succesiv (Adria vorbește despre el la persoana a III-a sau la persoana I), se fac salturi dintr-un cadru temporo-spațial în altul, uneori în aceeași frază sau în următorul paragraf, fără niciun avertisment. Personaje despărțite de secole apar și dispar (cititorii vor avea parte de o listă completă a acestora, întinsă pe câteva pagini, la finalul romanului), o idee, o întâmplare izolată amintită de un personaj e pretextul pentru explorarea ei detaliată, începută și încheiată brusc, exact la fel cum memoria sau conștiința ne conduc nu întotdeauna pe cele mai logice coordonate. Uneori se adaugă și marcaje imaginative, atunci când spiritul unor epoci se suprapune peste detaliile istorice (de pildă perioada medievală a Inchiziției se amestecă cu zelul și ierarhia naziștilor secolului al XX-lea) pentru a crea un efect greu de uitat. Din acest punct de vedere, experiența oferită de lecturarea romanului „Confiteor”este deopotrivă solicitantă, dar și inedită, sparge rigorile narațiunii obișnuite și se joacă atât cu mintea cititorului, dar și cu actul lecturii în sine.

Cu ironie și grație, Jaume Cabré face saltul din realitate în ficțiune, de la istoria individuală la istoria mare, toate trecute prin filtrul imperfect al memoriei, țintind și o meditație pe marginea răului și a condiției noastre fragile și muritoare, într-un roman maximalist în tematică și construcție.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.