Copiii nostri sunt tot ceea ce suntem noi si in plus. Copiii nostri sunt motivul pentru care ne trezim dimineata, motivul pentru care mergem la serviciu si ne intoarcem intr-un suflet acasa. Nu sunteti toti asa, nici nu trebuie, nu suntem la fel. Pentru noi insa ei sunt. Si atat. Noi ne simtim bine cu ei si pentru ei.
Trecem printr-un razboi medical, iar baietii au avut probabil totusi SANSA si mai putin nesansa ca mama lor sa fie medic. Acest razboi inceput acum aproape 2 ani ne-a inrait, ne-a dezbinat, ne-a distrus imaginea aurita a unor relatii aparent strasnice, ne-a indepartat unii de altii. Ceva ce trebuie sa ne uneasca de fapt a aruncat in aer o omenire. Asa ca azi, in prima zi de scoala a copiilor mei le spun atat: noi am facut tot ce am putut. Ba si in plus. Si vom mai face orice, oricat, oricand va trebuie. Voi ati facut tot ce ati putut. Ba si in plus. Atat s-a putut. Omenirea e un loc imperfect si cata vreme interactionam unii cu altii trebuie sa ne toleram cu bune si multe rele unii pe altii.
Vreau sa le multumesc copiilor mei pentru ca de 2 ani poarta masca asa cum foarte putini adulti o fac. Ca de 2 ani nu s-au urcat niciodata in lift fara. Ca de doi ani au rabdare. Ca de doi ani evita aglomeratiile, asteapta sa le vina randul si nu au exceptie de la nicio regula. Vreau sa le multumesc pentru ca rezista. Pentru ca nu se plang. Pentru ca au mai multa forta decat mine sa nu se inraiasca si sa nu urasca. Pentru ca desi adultii i-au tradat, ei nu s-au tradat. Vreau sa-i multumesc lui Andrei pentru incredere, pentru ca la 12 ani si 6 luni s-a vaccinat. Pentru ca stie ca MAMA LUI nu i-ar face niciodata rau. Vreau sa le multumesc amandurora pentru cata putere, forta, rabdare, tenacitate si dorinta au. Si tot ce sper e ca acest efort sa li se intoarca.
Adultii din jur ar fi trebuit sa fie scutul lor si nu sunt. Parintii colegilor lor, toti bunicii, toti dascalii, toti soferii, toti vanzatorii ar fi trebuit sa fie protectia lor pentru a merge inainte, o generatie care va ramane PENTRU TOTDEAUNA atinsa de aceasta trauma a unui razboi medical din copilarie. Parintii copiilor care nu respecta reguli si aparent nu sunt panicati pentru a duce tot mega aparent o viata normala nu realizeaza ca si ai lor copii STIU. Si multi poate se si intreaba de ce parintii lor nu sunt cum ar trebui sa fie. Si ca nimic nu poate tine la distanta nici notiunea de boala, nici boala insasi.
Vreau sa le multumesc baietilor pentru ca in ei am toata increderea. Ca vor iesi cum trebuie din aceasta sarabanda. Si vreau sa stie ca noi doi, parintii lor suntem aici, in spate, la un pas, doi sau chiar zece daca asa e la adolescenta, doar ca sa le fie bine. Si ca vom razbi. Chiar vom razbi, nu exista alta optiune. Cu toate pierderile emotionale tot vom razbi si ne vom recompune dupa. Pentru ca stiu SIGUR ca va veni si un DUPA COVID. Asta sa nu uite!
PS: Un an scolar NORMAL va doresc, cu mai mult de 6 saptamani (previziunea mea) de prezenta fizica.
