După memorabila istorie a spațiului de locuit elaborată în volumul tradus în limba română, la Editura Polirom, „Acasă. O istorie a vieții private”, cunoscutul și popularul autor Bill Bryson revine cu o poveste interesantă și poate chiar mai intimă despre corpul uman.

Corpul are o natură duală interesantă: suntem un corp și, în același timp avem un corp. El reprezintă un ingredient important al identității noastre, suntem legați în mod privilegiat de el dar, în același timp, este și o structură de care ne putem detașa cognitiv, pe care o putem privi în dimensiunea ei de prim adăpost, de prim spațiu pe care sinele nostru îl ocupă. În virtutea acestei a doua trăsături, Bill Bryson își subintitulează volumul: „Corpul. Ghid pentru cei care îl locuiesc.”

Analizându-l de sus până jos, în capitole distincte dedicate fie organelor (ex: pielea, intestinele, inima, creierul, plămânii, organe de simț), fie aparatelor și sistemelor (sistemul endocrin, aparatul reproducător, excretor) funcțiilor pe care acestea le îndeplinesc (de exemplu: echilibrul, stațiunea bipedă și mișcarea), Bill Bryson ne propune o călătorie fascinantă, densă informațional, în cele mai întunecate și microscopice cotloane care își aduc contribuția la bunul mers al întregului. Strict din punct de vedere chimic, au existat curioși, așa cum aflăm din deschiderea cărții, care au căutat să își imagineze cât ar costa să alcătuim o ființă umană. Am avea nevoie de nu mai puțin de 59 de elemente, dintre care carbonul, oxigenul, fosforul, azotul ar însuma peste 99% însă alte elemente, mai rare, chiar dacă în cantități minuscule ar contribui la un cost de aproape 100 000 de lire. Dincolo de acest aspect tehnic, chiar și cu sume de sute de ori mai mari și cu toate cantitățile de elemente chimice disponibile, tot nu putem să preparăm un om nici în bucătărie și nici în laborator. Întregul este poate totuși mai mult decât suma părților sau suntem departe de a putea așeza toate aceste părți într-o configurație atât de complexă și autoregulatoare. Ceea ce nu face decât să ne sporească curiozitatea.

Volumul integrează sintetic informații din mai multe direcții. Pe de o parte, autorul oferă repere anatomice și fiziologice într-o manieră accesibilă, fără să intre în foarte multe detalii tehnice. Bryson apelează la o serie de comparații cantitative pentru a ilustra complexitatea, rezistența, capacitățile anumitor organe: lăsăm în urmă nu mai puțin de un milion de scuame de piele pe oră, microbiota cântărește nu mai puțin de un kilogram și jumătate, creierul procesează în 30 de secunde mai multe informații decât telescopul Hubble în 30 de ani, când suflăm lumânările pe un tort aniversar împrăștiem în jur cu 1400% mai multe bacterii decât se aflau în mod obișnuit pe obiectele proxime, prin inimă circulă 6240 de litri de sânge pe zi mai mult decât folosește o mașină obișnuită combustibil într-un an. Toate aceste calcule curioase făcute de fiziologi și matematicieni (unii dintre ei excentrici, am putea remarca) sunt menite să ne ofere, prin analogii, dar și prin formule directe, o perspectivă aproximativă asupra complexității condensate în organismul pe care îl luăm, în multe privințe, cu sentimentul de-la-sine-înțelesului. Acest sentiment bazat pe silențiozitatea cu care funcționează mașina biologică a contribuit la evoluția noastră, atâta timp cât dezvoltarea ca specie în timp a permis automatizarea unor procese și armonizarea altora pentru ca noi să putem să planificăm fără să mai fim preocupați de ansamblul elaborat de reacții și procese care se petrec simultan, fără ca noi să știm.

Prezentarea fiziologiei și anatomiei organelor nu are caracter exagerat de tehnic (nu avem de-a face totuși cu un manual de biologie sau cu un tratat de la facultatea de medicină), ci mizează, dincolo de câteva repere importante, pe amănunte curioase. Această prezentare a biologiei e dublată de istoria descoperirilor în medicină și de felul surprinzător, uneori accidental în care oameni de știință din secole diferite au imaginat cele mai ciudate experimente și au lansat cele mai îndrăznețe ipoteze (uneori complet în orb), pentru a avansa cunoașterea sau pentru a se trata de condiții deranjante la un moment dat. Iar aceștia nu au fost întotdeauna medici, ci și ingineri sau chimiști.

Bill Bryson ne face cunoștință cu descoperitorii penicilinei, cu chirurgul Penfield care făcea operații pe creier deschis și care a avut o contribuție importantă la înțelegerea memoriei, cu inginerul Brunel care a antrenat întregul Regat Unit să găsească un tratament după ce a înghițit o monedă de 10 șilingi și care a inventat un instrument de care să se agațe pentru a elimina obstacolul care putea să-l asfixieze. Facem de asemenea cunoștință cu Scoville, cel care a inventat un sistem de măsurare a gustului iute din ardei (și astăzi se folosesc unitățile omonime, iar capsaicina, substanța care dă iuțeala ardeilor are destule beneficii pentru sănătate). Îl întâlnim pe fiziologul Walter Cannon care și-a dedicat cariera studiului fiziologiei digestiei (printre altele) și a conceput diferite căi de acces în subiecți vii pentru a investiga felul în care înghițim sau felul în care funcționează stomacul. Nu lipsesc evocarea episoadelor conflictuale între cercetători, uneori anecdotice, alteori tragice și, de asemenea, vom regăsi și prețul pe care l-a plătit umanitatea pentru progresul în cunoaștere, mai ales în secolul al XX-lea: experimentele din lagăre, făcute de naziști, care au sporit înțelegerea reacțiilor organismului în condiții extreme au fost dublate poate mai atroce de japonezi, în mai puțin cunoscută Unitate 731, acolo unde s-au studiat efectele obuzelor și a neurotoxinelor pe prizonieri.

Prezentările lui Bryson cu informații relevante de istorie medicală, cu diverse curiozități de practică și înțelegere care pornesc din perioada Renașterii până în prezent, sunt completate de ipoteze evoluționiste care caută să explice de ce anumite organe s-au dezvoltat/specializat într-un anume fel, de ce avem o anume formă a gâtului, de ce avem o anumită conformație atunci când ne naștem, de ce am renunțat la păr comparativ cu alte mamifere și multe altele.

Prin volumul „Corpul. Ghid pentru cei care îl locuiesc”, Bryson propune o familiarizare cu ce se întâmplă în culisele fiziologiei și lansează o invitație de a ne împrieteni epistemologic cu trupul nostru și cu felul în care acesta funcționează, cultivând în același timp un sentiment de admirație, de respect pentru orchestra care ne menține vii și capabili de atâtea lucruri.

În același timp, cartea lui Bill Bryson ne subliniază caracterul paradoxal al raportării noastre la corp: suntem atât de apropiați intuitiv și totuși atât de străini și de necunoscători adesea cu privire la locul cel mai intim pe care îl locuim din momentul nașterii și până la moarte. Pe de altă parte, am rămas, măcar la nivel de specie, suficient de curioși încât să accesăm o înțelegere pas cu pas a ceea ce se întâmplă dincolo de cortina conștiinței, a durerii și a senzațiilor prin care ne descoperim corpul. Această înțelegere care s-a acumulat treptat, de-a lungul mai multor secole n-a avut un caracter pur linear, progresist. Dimpotrivă, a fost o adevărată aventură din care n-au lipsit hazardul, erorile, accidentele și chiar consecințele neintenționate ale unor ipoteze îndrăznețe pe care Bryson le punctează cu umor. Ne-a luat mii de ani să cunoaștem ceea ce natura a avut grijă să ascundă de noi pentru a ne așeza premise adaptative fără precedente în lumea vie. În mod natural însă, ne-am întors asupra noastră și am căutat să ne descoperim în toată splendoarea complexității pe care Bill Bryson o sintetizează în acest volum la fel de provocator precum „Acasă. O istorie a vieții private”.

Articol realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea