În electronică filtrele sunt circuite prin care este permisă trecerea semnalelor de o anumită frecvență. Ele operează într-un mod similar felului în care într-o organizație, sau pe un flux informativ în mass-media, își exercită rolul așa numiții gatekeepers. Acest concept, provenit din teoria grupurilor, propus în 1947 de sociologul Kurt Lewin, este unul care se referă la un soi de filtru informațional care funcționează în proximitatea unor zone obligatorii de trecere sau porți informaționale (gates) pe care le administrează sau le „păzește” (keep), având rol de decizie asupra a ceea ce trebuie să treacă mai departe și a ceea ce trebuie să fie stopat. Anumite zone ale canalelor de comunicare funcționează, așadar, ca porți, unde există decidenți asupra fluxului informațional/ comunicațional. În literatură există numeroși asemenea gatekeepers, de la lectorii de carte și editori până la criticii literari, inclusiv în calitate de membri ai juriilor literare. În fiecare dintre cazuri, cu motivare de natură gramaticală, de marketing, estetică, sau poate etică ori chiar ideologică, anumite lucrări trec mai departe: sunt admise spre publicare, sunt comentate ori premiate, pe când altele, cele mai multe, se opresc la prag, ori la poartă. Una dintre aceste categorii de gatekeeping, care nu a fost niciodată analizată ca atare, este cea a criticii literare care, în diferite ipostaze fiind în procesul comunicațional al scriitorului cu publicul său, intervine într-un anumit sens. Este adevărat că azi rolul criticii literare a scăzut ca valoare, că instanța critică nu e luată în considerare într-o lume în care valoarea economică asociată este prevalentă, dar asta nu înseamnă că în continuare criticul literar nu continuă să își manifeste exigențele de filtrare ca gatekeeper sau, mai ușor de înțeles la suprafața fenomenului, ca filtru.

Înțelegând criticii ca filtre, putem să încercăm o clasificare a acestora în funcție de modul de acțiune asupra fluxului editorial. În electronică există o clasificare similară, a tipurilor de filtre stabilite în funcție de modul de acțiune asupra semnalelor aplicate la poarta de intrare. Pentru a evita construcțiile sterile și complicațiile în ceea ce privește tipologia filtrelor critice, propun o lectură a categoriilor din electronică prin prisma asocierii cu felul în care critica literară își exercită funcțiunile. Prima asemenea categorie este aceea a filtrelor „trece-jos”, care permite trecerea neatenuată a semnalelor până la o anumită valoare a frecvenței, numită frecvență de tăiere sau de întrerupere. În cazul criticii „trece-jos”, lucrările lipsite de valoare estetică, dar care devin importante pentru critic din varii rațiuni: economică, ideologică, afectivă, sunt încurajate prin cronici, recenzii, prefețe, note însoțitoare pe copertele și clapetele cărții ș.a.m.d. și, implicit, promovate. Pe de altă parte, ceea ce depășește un anumit prag estetic echivalent frecvenței de tăiere privitoare la semnalele electrice este supus unei forme de interdicție. Fie criticul este incapabil să rezoneze cu opera și să o înțeleagă și atunci decide să nu scrie despre ea sau să o critice, fie are alte interese privitor la promovarea unei anumite categorii de lucrări, genuri minore ori anumite zone de nișă ale subgenurilor literare în raport cu cererea de piață ori cu propriile interese (ca editor sau redactor al unei publicații). Rezultatul este același: lucrările importante nu trec. Criticii „trece-jos” se manifestă în două feluri posibile: evitând să abordeze operele mari sau fiind foarte duri în utilizarea instrumentarului critic aplicat acestora. În situațiile în care asemenea critici își extind studiile la un corpus de lucrări care să includă obligatoriu și mari opere, ei preferă să preia ideile altor critici și istorici literari și să le exprime ca și cum le-ar aparține. În general, criticii „trece-jos” conștientizând imposibilitatea de a deveni canonici au și o reacție de multe ori virulentă în raport cu canonul. A doua categorie de filtre sunt cele „trece-sus”, în care este permisă trecerea neatenuată doar a acelor semnale care depășesc valoare critică a frecvenței de tăiere. Criticii „trece-sus” sunt cei care își propun aplicarea principiului estetic maiorescian. Pentru ei există un prag limită acceptat, de la care nu se abat în aplicare, nefăcând compromisuri și neacceptând să scrie despre lucrări incerte. În general critica „trece-sus” funcționează în acest fel, al refuzului comentării lucrărilor fără valoare. În mod excepțional există critici care transformă exercițiul comentariului critic în spectacol, desființând lucrări incerte din punct de vedere valoric. A treia și a patra categorie de filtre se referă la un interval de frecvență. Există, prin urmare, filtrele „trece-bandă”, în care sunt permise să treacă neatenuate doar semnalele care se află într-un anumit interval de frecvență. Criticii „trece-bandă” sunt, de regulă, ideologii unei grupări sau generații literare, ori ai unei publicații literare care promovează o anumită ideologie culturală, ori criticii de casă ai unei edituri. În intervalul de frecvență ideologică acceptat, ei își exercită cu talent funcțiunea, refuzând să admită că există literatură și în afara benzii ideologice în cauză. De regulă, acești critici furnizează topuri și liste de lectură și, evident, au o reacție de respingere față de canon. Filtrele „oprește-bandă” sunt complementare filtrelor „trece-bandă”, transformând intervalul cuprins între frecvențele de tăiere în bandă de tăiere. Criticii „oprește-bandă” sunt cei care, tot în baza anumitor convingeri sau impuneri de ordin ideologic, resping sau sunt excesiv de duri cu operele literare ale celor care împărtășesc o anumită ideologie culturală sau politică. De regulă critica „trece-bandă” și cea „oprește bandă” funcționează în tandem, pe aceleași criterii ideologice.

Două întrebări permit identificare tipului de critic: care este cea mai proastă carte pe care a lăudat-o și cărei ideologii culturale îi aparține. Restul vine de la sine.

Articol realizat de Adrian Lesenciuc pentru Revista literară Libris Nr.2 2023. 
n. 21 august 1975,
Câmpulung Moldovenesc. Poet, prozator, critic literar. Doctor în ştiințele comunicării. Profesor universitar. Membru al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2000. Președinte al filialei din 2013. A publicat volume de versuri, critică și istorie literară, romane. Prezent în dicționare, antologii și volume colective publicate în țară și în străinătate.