pe timpuri mă culcam cu spatele la perete
şi eram pregătit să-i sar la gât
dar ea nu mă căuta. nu îi eram în listă
astăzi patul e tot mai mare şi tot mai rece
parcă nici aşteptarea nu mai are aceeaşi culoare
aşa că prefer să fiu luat prin surprindere
pământul de sub tălpi era negru, fărâmicios,
şi rădăcinile se împăcaseră cu abruptul
lingându-şi arsura amintirilor
acum pământul se deschide
brazdă după brazdă şi brazdă peste brazdă
iar seminţele se culcă deja ostenite