Cred ca una dintre cele mai mari valori ale umanitatii se refera la abilitatea si dorinta de a construi. De aici incepe totul. Noi, ca fiinte existam datorita acestei valori creatoare. Este minunat de urmarit cum printre primele tendinte ale copiilor se afla cea de a pune caramida peste caramida, sau cub peste cub, intr-un joc ce implica atentie, curiozitate, dorinta de a testa si amuzamentul daramarii.

Surprinzator, imi aduc aminte de cuburile copilariei noastre, caramizile chinezesti cu care ne imaginam ca ne construim roboti, sau cele tip vafe, cu care construiam case sau obiecte de mobilier. Ne captau atentia pentru ore in sir pentru ca avand piese putine, trebuia sa gasim solutii sa construim ce vizualizam, dar din lipsuri. Renuntam cand vedeam ca oricate mutari am face, ce voiam noi nu iesea. Apoi ne mai jucam de dragul amintirilor, pana renuntam, frustrati cumva de nereusita. Eram alta generatie de copii, alta generatie de parinti. Era greu sa fii un intelept sau un v...