Grecia Antică rămâne unul dintre leagănele fundamentale ale civilizației europene. Fie că vorbim de literatură, filosofie, de arhitectură, de artă în general, de întreceri sportive printre altele, nu putem să nu ne amintim de rădăcinile elene. Moștenirea greacă a făcut de fapt înconjurul lumii și și-a lăsat amprenta chiar și în perioada decăderii Europei în Evul Mediu timpuriu, ba chiar a fost salvată prin civilizația arabă și mai apoi repusă în circulație, în ce privește știința și filosofia în timpul Renașterii. Privim cu admirație realizările strămoșilor noștri culturali, regăsim și punem la loc de cinste în mediile universitare, adică acolo unde se află depozitarele privilegiate ale cunoașterii contemporane, lucrările și moștenirea grecească.

Poate tocmai pentru că Europa a fost profund tributară culturii greco romane, până și mândria elenă a celor care se considerau privilegiați între popoare, socotindu-i pe toți ceilalți barbari, ne-a însoțit de-a lungul secolelor în spiritul arogant, civilizator, ca europeni, cel puțin până la mijlocul secolului al XX-lea, odată cu încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Privim către Grecia Antică, așadar, cu un anume respect și un sentiment de apartanență la un soi de dinastie culturală.

Cu toate acestea, dincolo de imaginea ușor mitologizantă a vechii Elade și a realizărilor ei, grecii au avut și ei ciudățeniile lor. Grecii au oferit performanțe intelectuale și artistice greu de egalat și au întemeiat o civilizație prosperă, iar preocupările lor intelectuale ne-au urmărit civilizația europeană. În această perspectivă ne place să vedem numitorul comun, să admirăm cu aceeași fascinație o sculptură a lui Praxitele, o coloană dorică sau o pagină din Platon, așa cum au făcut-o contemporanii lor. Pe de altă parte, ne despart totuși mai bine de 2000 de ani de Grecia Antică iar acest popor, dincolo de moștenirea pe care ne-a lăsat-o a trăit într-un alt spirit al timpurilor care ne este poate, în aceeași măsură, îndepărtat ca viziune și spirit al gândirii.

J. C. McKeown ne propune să îi recuperăm și să îi (re)descoperim pe greci în dimensiunea lor umană, amuzantă, superstițioasă, ridicolă în unele locuri, fascinantă în altele, într-un volum intitulat Curiozități grecești.Fiind un popor preocupat cu documentarea propriei identități, grecii nu s-au dat în lături să consemneze ceea ce regăsim astăzi în reperele literare, istorice, filosofice clasice dar și o mulțime de amănunte mai mult sau mai puțin amuzante, pe care istoricul antichității McKeown ni le aduce în atenție în cartea tradusă și publicată de Editura All.

J. C. McKeown adună fragmente din scrieri grecești, romane sau medievale timpurii cu trimiteri la viața de zi cu zi, la obiceiurile și la întâmplările din cotidianul antic. Fragmentele reunite în câteva capitole tematice nu depășesc câteva rânduri și pot fi citite ca pastile umoristice succesive. Grecii despre mâncare și băutură, despre educație, despre femei, despre barbari, Homer, despre dramaturgie, despre filosofi, despre știință și tehnologie, despre artă, iată doar câteva dintre grupările de subiecte pe care McKeown le propune.

În Sparta aflăm că exista o lege care interzicea bărbaților să fie grași sau să poarte podoabe, pentru că acestea erau semne de lene și efeminare. Spartanii din Laconia (de care se leagă și semnificația cuvântului laconic) se exprimau atât de concis încât, pentru a-i ridiculiza pe cei lipsiți de posibilități materiale, se spunea că au un ogor mai mic decât o scrisoare trimisă de un spartan. Pe de altă parte, în Atena, acolo unde alegerile democratice erau luate în serios, oamenii erau conduși la vot cu o funie înmuiată în vopsea roșie.

Dincolo de reușitele artistice, grecii par să fi construit cea mai mare corabie a vremurilor, un fel de Titanic antic, care avea pe punte și un gymnasium și promenade cu grădini, un altar închinat Afroditei, o bibliotecă, băi și grajduri pentru animale. Realizarea aceasta a fost prea temerară pentru porturile mult prea mici ale vremurilor, astfel că acea corabie nu a navigat de fapt niciodată.

În timpul Jocurilor Olimpice, grecii apreciau că până și muștele respectă un armistițiu nescris, se mută pe malul celălalt al râului și stau departe de cărnuri și ospețe până la finalul ceremoniilor (nu lipsesc însă și paralele misogine, locuitorii fiind apreciativi că muștele sunt de fapt solidare cu femeile în această retragere).

Cultul pentru Homer este atât de răspândit și atât de valorificat încât grecii sunt convinși că până și indienii recită din marele poet. Despre moștenirea lui, în forma poemelor epice unii greci spun că ar fi fost recuperată de un general atenian, Pisistrate care a fost dispus să plătească orice om care ar fi venit să recite chiar și un singur vers din Iliada. Toate acele versuri au fost apoi recuperate din cultura orală au fost reorganizate de învățați.

Tragedienii greci n-au fost lipsiți de rivalitati, iar McKeown aduce în discuție câteva fragmente delicioase legate de acestea. Poate cele mai spirituale și sarcastice replici și întâmplări se leagă însă de Diogene Cinicul, cel care aprecia că toți suntem la un deget de nebunie, cel care îl certa pe Platon că îi trimitea mai mult vin decât ar fi cerut și cel care cerșea bani statuilor ca să se antreneze în acceptarea refuzului.

De ce îl numea Platon pe Aristotel mânzul? Care era relația între numere-litere și cauze la greci și cum reușeau ei să dezvolte acea practică numotă isopsefism? De ce există o varietate de nume de persoane derivate din grecescul kopros (excrement)? Ce a făcut Alexandru cel Mare când a murit unul dintre bunii săi prieteni, Hefaistion? Cum pot fi utilizate testiculele unui mascul de nevăstuică pentru a asigura concepția sau a o împiedica?

Despre toate aceste curiozități, unele mai triviale, altele pline de imaginație, dar recuperate din spiritul timpurilor, aflați mai multe parcurgând volumul lui J.C. McKeown. Fără să aibă pretenții academice, mai degrabă oferind o privire razantă și punctuală în grădina civilizației grecești, volumul lui McKeown ramane o delectare, chiar și minoră, pentru cititorul contemporan.

Dincolo de hainele de scenă, Grecia își arată și expresia excentrică. Iar ceea ce este cu atât mai curios și mai relevant în descoperirea grecilor este faptul că au existat atâția și atâția cronicari, comentatori, de ocazie sau cu experiență care să consemneze toate aceste istorii și fapte, care mai bizare, care mai mărunte, care mai surprinzătoare. Mizând pe umor, pe ironie sau pe seriozitate și mândrie, prin ceea ce au documentat, grecii ne-au amintit că nimic nu s-a dovedit prea putin important, atunci cand a fost vorba de civilizația lor. Iar noi, cititorii de astăzi, grație eforturilor profesorului McKeown, avem ocazia să vedem și un alt chip al Greciei Antice, prin această colecție de curiozități.

Articol realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea