De unde vine Gaza?

De unde vine Gaza?
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe ἐσμέν

Nu, Gaza nu vine de la „gaz”, cum sugera un ilustru candidat la funcția de cel mai iubit fiu al poporului român, ci de la ceva mult mai important, deși nu la fel de cuantificabil în cifre și indicatori economici. Gaza este, cel puțin în experiența mea, un simbol al incapacității noastre, astăzi, în era belșugului informațional, de a cunoaște realitatea despre o situație anume. Căci nu știm ce se întâmplă cu adevărat acolo, avem doar o mulțime de intuiții, înecate într-un potop de mesaje ideologice, dezinformări și campanii mediatice puternic încărcate emoțional.

Se arată cu degetul, dintr-o multitudine de direcții, asupra catastrofei umanitare de acolo, blamul fiind orientat, cu o sfântă ideologizată sîrguință fie înspre Israel, fie înspre Hamas. După cum dictează lupta de clasă, desigur. Pe de altă parte, sursele de informații sunt fragile din punctul de vedere al integrității lor probate în timp: să ai încredere în ceea ce spune administrația lui Netanyahu sau în informațiile furnizate de reprezentanții Hamas?

N-am fost acolo de când a început intervenția israeliană și bănuiesc nici voi. Tot ce știm despre acea mică dar atât de inflamată palmă de pământ ne vine pe căi contestabile, dinspre surse care se contrazic, în orice caz din direcții contaminate ideologic. Îmi pare rău, dar media profesionistă a dat de prea multe ori rasol în acești ultimi zece ani pentru a mai putea fi crezută în tot ce ne spune.

Intuim, acesta este cel mai potrivit cuvânt ce se poate rosti, după părerea mea, că dincolo de blocadă lucrurile nu pot fi prea bune. Intuim și unele drame, fără să le putem evalua magnitundinea.

 Mai intuim – poate chiar știm, dar ne e greu să o spunem deschis în astfel de vremuri – și faptul că toți acei oameni din Gaza cufundați în ceața dezinformării sunt masă de manevră, materie primă pentru prestații isterizante ale unor activiști și politicieni. Subiecte apetisante pentru podcasturi. Ocazii pentru pelerinaje simbolice. Motiv de stropșeală colectivă prin campusuri sau prin cancelarii euro-atlantice.

Tot acești nefericiți din Gaza, prin emoțiile pe care le provoacă (sau le ascund), fără voia lor, în mare parte (deși este limpede că există o mulțime de factori implicați în slujba îmbrăcării tuturor faptelor în sfântă simțire și drept activism), funcționează ca indicatoare ale condiției noastre morale: suntem fie anti-semiți, fie sioniști, în funcție de fiecare virguliță scăpată în bătaia vântului către una dintre cele două tabere.

De unde știu că (și) acest conflict este în primul rând unul ideologic, și abia undeva mai la urmă unul de dimensiuni umanitare? Pentru că nu oferă o cale de mijloc prin care să ajungi și la unii și la ceilalți. Numai ce ai deschis gura și te-au citit de partea cui ești. Chiar dacă ai făcut-o pentru ne spune că astăzi o să fie cer senin, iar vântul va bate slab, până la moderat.