Dacă vreau să fug de lume, de aglomerările din mintea-mi, pun mâna pe o carte. Şi fug ca şi cum n-aş fi comis o crimă, dar puteam, şi mă ascund dincolo de realitate pe de-a-ntregul, bănuibilă. Înainte să citesc un manuscris, nu îi mângâi coperta. Ei bine, pe asta am frecat-o. Mult! Atât de mult încât era să uit s-o mai deschid.

Cărţile au, în general, coperta expresivă, vioaie acolo unde e vioi interiorul şi până la dimpotrivă, când o găseşti prea ascultătoare,  dar respirând şi aşa îi e şi aşezarea în cuvânt.

Fiind două cărţi în pachetul meu, ambele apărute la  Editura Act şi Politon, mi-am propus să aleg după copertă pe care s-o citesc prima şi, deşi o alesesem pe cealaltă dintru început, implacabil, palma mi s-a aşezat pe aceasta. Şi-a frecat!

Conţinutul unui manuscris se descheie în tine când îl apuc...