Simt nevoia să spun cîteva cuvinte despre o schimbare survenită recent în viața mea, și anume faptul că am luat deicizia, oarecum neobișnuită, de a face un pas înapoi spre o poziție inferioară, respectiv aceea de a mă întoarce consilier de probațiune la Serviciul de Probațiune București, după ce în ultimii doi ani am ocupat poziția de inspector de probațiune în cadrul Direcției Naționale de Probațiune din Ministerul Justiției. Faptul că cineva alege să coboare într-o ierarhie, după ce a făcut un efort să urce, e greu de înțeles pentru cei mai mulți. Și așa este, văzut din afară. Dar eu nu sînt dintre cei care trăiesc în afara lor, ci dintre cei care încearcă să trăiască cît mai mult în acord cu ei înșiși, cu alte cuvinte dintre cei care încearcă să își asculte inima.

Cînd m-am decis să devin inpector de probațiune, a fost în virtutea impulusului foarte omenesc de a urca. Așa sînt oamenii. Dacă văd vîrf de munte, simt nevoia să se cocoațe pe el. Și în plus, îmi place noul, mai mult decît mediei populației, aș îndrăzni să zic. Așa că am făcut efortul și am urcat, deși știam că o să îmi lipsească activitatea de consilier de probațiune, pe care am iubit-o mereu. Cînd am făcut pe aici declarații de dragoste probațiunii, nu era retorică ipocrită, ci purul adevăr. Cei care iubesc probațiunea, mă înțeleg foarte bine, iar celorlați nu prea are sens să încerc să le explic ce înseamnă iubirea asta. Viața din minister are, desigur, atracțiile ei, doar că eu mi-am dat seama destul de repede că nu e pentru mine. Dar nu asta era problema. Problema era că mi-era dor de ceea ce iubeam. Așa că la un moment dat mi-am luat inima în dinți și am luat decizia să comit inconceptibilul, adică să regresez, să cobor, să mă întorc. Și am făcu-o, iar data de 1 august a marcat pentru mine cea de a treia primă zi în cadrul Serviciului de Probațiune București, și nu m-am mai simțit de mult așa de fericit.

Cineva ma întreabă destul de des pe aici dacă mai sînt la probațiune. Tot la probațiune, Cătăline? Și în subsol se poate citi, dar altceva nu mai vrei să faci și tu în viața asta? Adevărul e că vreau să fac foarte multe lucruri. Erau vremuri cînd, în prostia mea tinerească, voiam să cuceresc lumea. Acum nu mai vreau să cuceresc lumea, dar în continuare vreau să dau tot ce am de dat, să fac tot ce pot să fac, să fac multe și mărunte sau poate șl mai puțin mărunte, să-mi pun talantul la schimbător, în limbajul pildelor antice. Dar perspectiva de a ieși la pensie de la Serviciul de Probațiune București nu mă sperie deloc. Din contră.