Cînd lumina se sparge în unduirile suprafeței unui lac, unei mări sau, de ce nu, a unui ocean, dacă la locul potrivit se va găsi un ochi deschis și atent, acesta va fi răsplătit cu un spectacol a cărui glorioasă gingășie nu poate fi descrisă, cel puțin nu de către mine, și din fericire nici nu e nevoie să fie descrisă, pentru că – nu-i așa?- orice ochi, oricît de neatent, tot a fost la un moment dat răsplătit cu această priveliște. Dar dacă atunci cînd lumina se sparge în unduirile suprafeței unui lac sau unei mări sau unui ocean, nu se află în apropiere niciun ochi deschis și atent, gingășia glorioasă reflectată din valuri se va pierde neobservată în neant.

Dacă aș compara viața cu un ocean zbuciumat, probabil că nimeni nu va obiecta la această metaforă. Și dacă voi adăuga acestui tablou și lumina, fără care nu există viață, voi rămîne în asentimentul celor mai mulți. Dar dacă voi spune că există un fel...