Iadul e mereu la doi pași, gata să își deschidă gura larg și să te înghită, dacă nu ești atent. În relația cu ceilalți, în relația cu tine însuți, iadul, adică ceea ce vrea să ne distrugă, e mereu o posibilitate. Astăzi, iadul are gura larg deschisă în Ucraina, pe care vrea să o înghită. Simțim și noi vîltoarea fierbinte a acestui iad, pentru că e aproape de noi. Pentru prima dată în istoria noastră personală, simțim apropierea războiului. Și ne înfiorăm cînd auzim fîlfîitul aripilor acestui dragon. Simțim că lumea se dă peste cap, că nimic nu mai e la fel, că trăim vremuri ieșite din comun.
Dar nimic nu e mai greșit decît asta. Doar pentru că acum simțim pe propria noastră piele fierbințeala iadului, nu înseamnă că războiul e ceva ieșit din comun. Din contră, e foarte, foarte comun. Dar războiul din Siria era prea departe ca să ne atingă. La fel și cele neîntrerupte din Africa, din Orientul Mijlociu și din alte locuri.
Războiul, în toate formele lui, începînd de la războiul cu sine (oare cîți dintre noi au pace netulburată în suflet?), cu cei din jur (oare cîți dintre noi au relații netulburate cu părinții, soții, frații, prietenii, colegii de muncă, colegii de trafic, vînzătorii de la magazin?), și ajungînd pînă la manifestările lui cele mai criminale, de exemplu războiul lui Putin împotriva Ucrainei, este și va fi o realitate mereu prezentă în lume. Pentru că războiul este țesut în natura realității noastre, este parte din ADN-ul ei. Asta nu înseamnă că trebuie să disperăm. Că trebuie să renunțăm la pace. Doar că trebuie să înțelegem bine că pacea nu este din această lume: „Vă dau pacea mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.” (Isus).
Momente ca acestea ar trebui să ne aducă aminte că deși iadul e mereu cu gura căscată, dornic să ne înghită (fie că e vorba de iadul din noi, de iadul din celălalt sau de iadul cu fața lui Putin), pacea e cel mai prețios lucru din lume, dar și cel mai fragil, un porumbel delicat și timid care se sperie și își ia zborul cînd bubuie tunurile egoului. Că furia, răutatea, lăcomia, beția de putere, dar și simpla neatenție, sînt tot atîtea portaluri care deschid căi directe spre iad. Nu prea avem ce face cu privire la iadul dezlănțuit de Putin. Dar avem, fiecare dintre noi, atîtea porți spre iad pe care le putem închide. Și doar cînd toți oamenii din lume vor închide toate porțile spre iad din inimile lor va fi pace pe Pămînt!
Sigur, ziua asta nu va veni niciodată, altfel ar fi venit deja. Dar pînă atunci, adică pînă niciodată, putem totuși să închidem cît mai multe dintre ușile prin care flăcările iadului vor să ne facă scrum. Dacă Putin le-ar fi închis pe ale lui, astăzi în Ucraina nu ar mai fi suferință și moarte și clădiri în flăcări.
