Reusesc sa ma pregatesc temeinic pentru
vremea de afara si pentru ceea ce mi se promisese, marea
bulgareala.
Faptul ca fusesem prinsă in mrejele unei
provocări, făcea totul și mai incitant, mai provocator. Simteam o
dorința nebuna sa “le arat” eu lor ce înseamnă provocare. Sa ii rad
in fata lui C., cu ideea lui maschilista, dar mai ales sa ii
privesc, triumfătoare, chipul lui Robert. Ce credea?! Ca după
câteva cuvinte îndrăznețe și o apropiere, cam riscanta ce-i drept,
toată lumea ii cade la picioare?! Nu, nu! Nici nu ma gândesc sa i
servesc victoria pe un platou de argint. De fapt, de ce ar trebui
sa ii servesc ceva? Doamne, de ce m-oi fi gândind la asa ceva?!
Omul e însurat și își vede de treaba lui. Bine...mai puțin noaptea
târziu...când își mai vede și de treaba altora....iar deviez de la
subiect.
Nu pare a fi un semn bun, dar o sa am grija
sa tratez simptomele din pripa. Poate C. nu e chiar atât de rău.
Vedem pe pârtie dacă merita o șansa sau mai bine nu. Niciodată nu
știi de unde apare oportunitatea. Iar mie îmi place sa fiu
oportunista, când timpul o cere.
Toata lumea era imbracata si deja adunata la
masini. Era un drum de vreo 20 de minute pana la zapada. Suficient
de mult cat sa putem planui si glumi pe drum, insa nu atat de mult
incat sa transpiram in super gecice de iarna. Cred ca nici aia, in
Groenlanda, nu erau asa infofoliti, ca
noi.
Dar asa se intampla cand aduci omul de la
șes, cu pretenții de soare in Decembrie, la muntele plin de zăpada.
Parca ar fi intrat in era glaciara.
Aflându-ne in parcare, lângă mașini, ne
împărțeam fiecare cum aveam sa mergem. Bineînțeles ca am evitat pe
cât posibil sa merg cu Robert și cu Eva. Însă nu am refuzat oferta
Oanei, de a merge cu ea și V., și nelipsitul C. in mașina. Eram
incantata ca o căprioară ce habar nu are ca e sezon de vânătoare.
Nici nu m-am obosit sa văd chipul lui Robert. Am zâmbit și am
intrat in mașina.
Pe drum, am ras și am făcut glume pe seama
noastră, am reînnoit provocarea cu “botezul” și am stabilit pedepse
pentru cine pierde. Eram electrizata de ideea ca as putea sa
câștig, doar pentru faptul in sine, și pentru a ma amuza pe seama
lui C., pe siguranta sa de sine.
Astfel am ajuns la locul stabilit. Nu era o
pârtie foarte abrupta și pe alocuri era frumos și plin de zăpada
pentru făcut omuleti cu morcovi in loc de nas și capace in loc de
nasturi.
Fiecare s-a cam împărțit spre sporturile pe
care voia sa le practice. Care ski, care placa, care sanie, care
joaca simpla in zăpada. Eu făceam parte din ultima categorie
evident. Nu de alta dar dacă ma puneam pe skiuri, mi-era ca ii
făceam frigărui pe toți cu bețele alea. Plus ca era și păcat sa îmi
rup picioarele din prima zi asa. Astfel, am zis ca cel mai înțelept
e sa rămân la oamenii mei de zăpada. E cel mai safe pentru toată
lumea. C. a mers la grupul cu placa, iar Robert a mers la
ski.
- Sa știi ca nu am uitat ce am vorbit mai devreme, striga C. mine, zâmbind provocator.
- Stai liniștit, ca poți sa iei bătaie cu zăpada și mai târziu. Bucura-te de momentul de glorie, ne vedem noi mai târziu.
Oana râdea in hohote și toți il ațâțau pe C.
Prevedeam un “botez” pe cinste.
Fără sa vreau, însă, începusem sa fac
comparații între C. și Robert, uitându-ma asa la ei, in timp ce se
îndepărtau cu o parte a grupului. De când am ajuns pe pârtie, nu a
mai schițat niciun gest. Nici măcar la apropourile provocatoare ale
lui C. Imbracase iar haina indiferentei, dar pot sa spun ca asta ma
intriga și mai mult.
- Hey! Nici tu nu ești împătimita sporturilor de iarna?
- Eva! Nici nu mi-am dat seama ca erai aici.(ce “noroc” pe capul meu) Am crezut ca mergi cu Robert la ski.
- Aa, nu. Îmi place mult sa il privesc, însă nu ma descurc deloc pe skiuri. Prefer sa mototolesc niște zăpada mai degrabă.
O priveam și credeam sincer ca am fi fost
tare bune prietene, dacă situația ar fi fost alta. Acum nu reușesc
sa o privesc decât ca pe o rivala. Sau mai bine spus, uitându-ma la
ea, ma văd pe mine ca o învinsă. Și asta nu îmi place. Poate de
aici și o ușoară antipatie pe care o simt fata de ea. Însă voi
încerca sa nu îmi dau de gol gândurile si trăirile. Pana la urma
urmei, e doar o straina pentru mine. Nu trebuie sa ma prefac ca o
iubesc neaparat,când mi-e al dracului de antipatica. E de ajuns ca
sunt gentilă și politicoasa.
Ii priveam pe ceilalți cum se bucurau,
fiecare in felul lui, de zăpada. Era un peisaj
frumos...alb...sincer. Exprima bucurie și lipsa de
griji.
Îmi plăcea sa fiu alături de ei, sa regăsim
complicitatea anilor din urma, sa ne amuzam de inocența noastră de
atunci. Sa ne reamintim și sa retrăim, dar mai ales sa fim, din
nou, cu toții.
După momentele mele de introspecție și cele
câteva mingi de zăpada, gata sa fie puse una sub alta pentru
omulețul mult dorit, apare și gasca sporturilor
extreme.
Nu reușisem sa legam prea multe vorbe, eu și
Eva, însă a fost o companie
acceptabila.
- Esti gata de a primi provocarea, catwoman? spune C. râzând in colțul gurii.
- Oricând, oriunde, dragule! ii spun încrezătoare.
Toți ceilalți râdeau și abia așteptau marea
încăierare. Pana și Robert părea amuzat și cu o fața dinaia gen
“vai, săracă de tine, ce te așteapta”. O privire de cățel plouat,
dar maxim de distrat.
Nu a durat mult și încep bulgari sa sara de
peste tot. Din “botezul” meu și al lui C., devenise un botez
general. Nu se știa care pe care botează sau le ia. Dar in tot
haosul asta, se auzeau hohote de ras din toate
părțile.
Acum aruncai cu bulgari către inamic, acum
făceai echipa cu el. Pana când il tintesc pe C. și poc, un bulgare
după ceafa. Râdeam cu lacrimi. El, când m-a văzut, dai și fugi după
mine, nene. Intr-un final, ma ajunge din urma, ma prinde in brate
și ma ridica pe umăr. Atârnând, cu capul in jos, il rugam de mama
focului sa ma lase pe zăpada. Râdeam cu o pofta de il făcusem și pe
el sa rada.
- Căprioară, mergem la sentința cu matale.
- Nuuuu, ma lamentam eu, între râsete și rugăminți. Nu e corect! Dacă tu ești mai bun la alergat, nu înseamnă ca ai câștigat.
- Nu, nu! Doamne ferește! Acum mergem sa iti arat și bulgareala. Nu as vrea sa câștig ușor.
Deodată simt cum îmi iau zborul de pe umărul
lui C. si ma trezesc brusc cu gura plină de zăpada. Fusese ideea
geniala a Oanei de a ma salva din ghiarele lui C. De pe umărul lui,
mai concret, dar ma rog. Și odată scos capul din zăpada, am început
sa il zăpăcim pe C. Bulgari și frecare cu zăpada maxim. Asta da
botez. Ceilalți se potoliseră și făceau galerie ba pentru noi doua,
ba pentru C.
Când lucrurile păreau ca se sfârșesc cu
victoria noastră neta, Phoenix-ul de C. s-a ridicat din nămeți și
dai fuga după noi. Oana a reușit sa scăpe, însă eu am avut alta
soartă. După o buna alergătura, ma ajunge din urma și ma prinde de
solduri. Ma arunca in zăpada și se așeaza deasupra mea, ținându-mă
de mâini. Îmi șoptește mai mult decât îmi
zice:
- Sunt un cavaler, însă nu unul care pierde.
Și parca văd in ochii lui o sclipire
ademenitoare. Nu știam la ce sa ma
aștept.
- O sa te bulgaresc puțin, de ochii lumii, cât sa fie remiză, deși mi-ai rămâne datoare, o spune amuzant și befard.
Mda 1-0 C. Bine
jucat.
- Nu am de ales, decât sa accept pactul, ii spun ridicând ochii la cer. Zăpada fie!
El începe sa zâmbească exact ca un călău ce
își admira prada, și apoi ma mângâie mai mult, decât sa ma
bulgărească, însă de unde sunt ceilalți, nu prea se vede
diferența.
