Reusesc sa ma pregatesc temeinic pentru vremea de afara si pentru ceea ce mi se promisese, marea bulgareala.
Faptul ca fusesem prinsă in mrejele unei provocări, făcea totul și mai incitant, mai provocator. Simteam o dorința nebuna sa “le arat” eu lor ce înseamnă provocare. Sa ii rad in fata lui C., cu ideea lui maschilista, dar mai ales sa ii privesc, triumfătoare, chipul lui Robert. Ce credea?! Ca după câteva cuvinte îndrăznețe și o apropiere, cam riscanta ce-i drept, toată lumea ii cade la picioare?! Nu, nu! Nici nu ma gândesc sa i servesc victoria pe un platou de argint. De fapt, de ce ar trebui sa ii servesc ceva? Doamne, de ce m-oi fi gândind la asa ceva?! Omul e însurat și își vede de treaba lui. Bine...mai puțin noaptea târziu...când își mai vede și de treaba altora....iar deviez de la subiect.