Absolventă de studii în Drept, dar dedicată de ani de zile scrisului, Karine Tuil e o prozatoare de forță a Franței contemporane. Romanul ei, „Lucruri omenești”, distins cu Prix Goncourt des Lyceens a fost și primul tradus în limba română la Editura Polirom. În toamna anului 2023, Editura Polirom publică traducerea celui mai recent roman al autoarei franceze, anume „Decizia” Particularitatea prozei lui Tuil este reușita de a-și încărca dramatic poveștile, de a proiecta în ele ceva din tensiunea sălilor de judecată, animată nu doar prin asamblarea inteligentă a detaliilor, menită să identifice vinovatul, cât mai degrabă prin dificultatea morală a cântăririi situațiilor.

Suntem confortabili în situațiile de drept limpezi, în care definițiile a ceea ce este bun și rău sunt destul de clare. Prin asemenea repere articulate în lege putem crea și construi cadre sociale previzibile, în care responsabilitatea e atribuită și în care consecințele sunt legitim împărțite făptuitorilor. Dar, așa cum știe orice jurist și orice filosof, există o mulțime de nuanțe și de zone de fractură în această aparentă claritate prescriptivă. Tocmai în zonele de gri, acolo unde legea devine interpretabilă sau în care simțim că există un contrast între dimensiunea de drept și dimensiunea morală a evaluării lucrurile se complică. Sunt o mulțime de exemple care ne ilustrează cum se pune în tensiune ideea de pericol social imputabil cu ideea de întemeiere morală a faptei. Poate cel mai cunoscut este cel al unui tată înfometat care fură pentru a-și hrăni copilul. În această situație o faptă reprobabilă juridic este totuși dublată de o întemeiere morală a motivației. Putem să ne raportăm și la situații mai complicate, de pildă cea a banalității răului ilustrată în contextul Holocaustului, în care executanți servili au dus la îndeplinire ordine criminale, făcând aparent un lucru corect în contextul sistemului și ierarhiei, dar un lucru abominabil din punct de vedere general uman.

În asemenea situații problematice se deschid faliile sociale, se deschid vulnerabilitățile, cusăturile albe ale sistemului care ne ține laolaltă și ne arată cât de fragili suntem și cât de dificil e să găsim un răspuns corect în ceea ce privește conviețuirea justă laolaltă. Asemenea falii ne amintesc de asemenea cât de complex este de fapt un proces evaluativ al faptelor semenilor noștri și că, până la urmă, nu putem să trăim în afara unui compromis nelipsit de riscuri și de perdanți. Spre asemenea falii ne orientează romanele lui Karine Tuil, romane care folosesc ca motor narativ situații juridice controversate pentru a pune în scenă ciocniri de valori și intuiții fundamentale pe care le aducem în joc, atunci când trăim alături de semeni.

În „Lucruri omenești”, Karine Tuil își plasa cititorii în proximitatea procesului unui caz de viol și îi provoca să privească situația prin diferitele filtre marcate deopotrivă de bias-uri și prejudecăți de clasă, religie și rasă. Deși asemenea situații și rețete ar putea părea desuete, desprinse parcă din perioada revoluțiilor culturale ale anilor ‘60, totuși romanul „Lucruri omenești” e cât se poate de plauzibil și dens în controverse, atâta timp cât autoarea reconstruiește fidel și cu răbdare perspectivele variate ale victimei și agresorului, nuanțând dificultatea verdictului nu doar juridic, cât mai ales moral.

În aceeași notă, a punerii sub semnul întrebării a premiselor care ne unesc și ne despart și romanul „Decizia” abordează o temă cât se poate de relevantă și inflamată: cea a terorismului.

Protagonista narațiunii, din perspectiva căreia se elaborează povestea este Alma Revel, o judecătoare de instrucție din structurile antiteroriste franceze (nu puține la număr, de altfel) nevoită să stabilească un curs de acțiune pentru un suspect, după anul 2015, o perioadă în care Franța a fost marcată de numeroase atentate, de la atacuri cu arme, bombă, culminând cu masacrul din redacția Charlie Hebdo. Ne aflăm așadar într-un context cu o mare sensibilitate, în care să fii judecător pare o profesie cât se poate de provocatoare, dacă nu de-a dreptul imposibilă (Fac o meserie dificilă, o meserie de conflict, cu timpul m-am obișnuit, sunt în conflict cu avocații, cu anchetatorii, cu parchetul, cu victimele, cu deținuții și, când mă întorc acasă, sunt în conflict cu apropiații fiindcă nu mai am energie să-i ascult, ajung cu corpul electrizat de furia pe care o eliberează poveștile).

Deși este o profesionistă cu experiență, obișnuită să lucreze sub presiune, ajunsă la vârsta a doua, Alma Revel se situează într-un punct de tensiune în cariera ei. Pe lângă natura muncii, solicitante, surprinsă la intersecția de proporții uneori tectonice între public-victime-agresori (fiecare cu un interes, cum altfel, decât legitim), Alma Revel traversează o criză pe plan personal: căsnicia e pe cale să i se destrame, iar Alma trăiește o complicată poveste de dragoste cu un avocat. Karine Tuil amorsează elementele în așa fel încât, încă de la debutul romanului, ai senzația că te afli într-o oală sub presiune gata să explodeze.

În calitate de judecător de instrucție, Alma are de evaluat punerea în libertate sau menținerea în arest a suspecților de terorism, mai ales a celor bănuiți că ar colabora sau care ar putea fi membri ai organizației Statul Islamic. Cel mai greu de cântărit sunt situațiile cetățenilor francezi radicalizați și plecați în Siria. În această situație se regăsește Kacem, un francez musulman practicant, decis să se căsătorească și să plece rapid cu soția în Orient, acolo unde speră să se simtă acceptat pe deplin. Doar că la scurt timp după ce pleacă, Kacem decide să se întoarcă la Paris și este luat în vizor de autoritățile franceze, ca potențial autor de atentate, deși el se declară oripilat de masacrele din Siria, pur și simplu un tânăr dezamăgit și deziluzionat care a renunțat la fantezii utopice. O parte a romanului recompune interogatoriul la care este supus Kacem în fața judecătoarei. Acest interogatoriu alternează cu confesiunea protagonistei, dincolo de sala de judecată, care elaborează despre dificultățile profesiei ei, dar și despre dificultățile din plan personal: deriva casnică și teama de a începe o viață nouă, alături de avocatul instabil pe care îl iubește.

Cât de greu este pentru Alma să decidă onestitatea sau dimpotrivă, simularea iscusită a lui Kacem. Cât de greu este pentru protagonista obsedată de muncă, supusă amenințărilor tot mai mari, să asume un eșec personal și să se expună public într-o intrigă amoroasă care ar putea să-i afecteze credibilitatea. Pe de altă parte, cât de greu este pentru Kacem să accepte o detenție ce s-ar putea întinde pe ani de zile, chiar și în lipsa unor dovezi foarte solide. Cât de greu este pentru avocatul Emmanuel să îl apere pe Kacem, în timp ce are o relație cu Alma. Cât de greu ne este să reconciliem drepturile individuale cu dreptul de a proteja societatea de pericolul unui atentat. Tensiunea dintre public privat, dintre individual și colectiv, dintre reconciliere riscantă și coerciție preventivă, iată câteva dintre temele mari care se strecoară în această falie deschisă prin cazul lui Kacem. În cele din urmă, Alma va lua o decizie iar aceasta va avea un impact important și durabil. Cu abilitate narativă, Karine Tuil întoarce consecințele deciziei protagonistei, ca un bumerang înapoi la Alma, iar planul personal și profesional, separate cu încăpățânare de judecătoarea de instrucție se vor amesteca în cele din urmă. Fără să dea ea însăși verdicte, Karine Tuil își invită cititorii în romanul „Decizia”, la un exercițiu observațional explorator al provocărilor unei profesii, dar și la un exercițiu activ de etică aplicată, deghizat în haine narative.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.