Exista cateva clisee pe care le intalnesti din momentul in care ramai gravida si de care te tot lovesti pana dincolo de varsta primei copilarii, cand incepe adolescenta si te loveste peste ochi de nu te vezi. Le urasc. Urasc cliseele, scriam deunazi intr-o postare care dorea sa creasca parintilor dorinta de a nu mai pune sub pres intarzieri ( ca de exemplu cele de limbaj ale copiilor lor) folosindu-se de expresia “fiecare copil are ritmul lui”. Sigur ca nu e nimic fals in “fiecare are ritmul lui”, dar poate fi periculos si poate intarzia diagnostice.

Trec printr-o perioada complicata. Si nu din cauza covid, asa cum s-ar crede, desi e clar ca sindromul de stres postraumautic este mult mai pregnant decat speram. Si nici macar nu e post, e prepost, pre sau post sau during. Daca ar fi sa schimb “c” din complicata, as putea scrie cumplita, dar as fi mincinoasa. Sa ramanem la complicata si sa acceptam viata de adult, dincolo de 40, cu bune si rele, destule si astea.