15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Astăzi, românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Culturii Naționale, zi în care, acum mai bine de 170 de ani se năștea Mihai Eminescu, scriitorul de factură romantică devenit în timp, datorită influenței sale asupra culturii române, poetul nostru național.

Cu această ocazie frumoasă, în care celebrăm atât opera poetică eminesciană, cât și tot ce ține de cultura română, de la scriitori și istorici, la pictori și ilustratori, ne-am propus să aflăm de la niște români care ne fac cinste ce cred ei despre cultura națională, dar și despre marele poet, Mihai Eminescu.

Te invităm să descoperi răspunsurile Andreei Esca, scriitorului Adrian Lesenciuc și actriței Ada Galeș în rândurile de mai jos:

Libris: Fiindcă, întâi de toate, 15 ianuarie este ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, ne întrebam care a fost relația dumneavoastră cu opera lui Eminescu de-a lungul anilor.

Andreea Esca: Ca toți elevii vremurilor îl studiam și îl înțelegeam pe Eminescumai mult sau mai puțin în funcție de profesorul care ni-l preda. N-aș spune că am fost chiar fascinată de opera sa dar cu siguranță mi-am exersat bine memoria învățând sute de versuri. Am priceput ce și cum abia la maturitate și e interesant că atunci când am citit întrebarea dumneavoastră gândul mi-a zburat la „ultima mea întâlnire” cu Eminescu. A avut loc în cadrul unui eveniment foarte frumos, organizat la un conac de lângă București, de ziua poetului, acum ani buni, unde regretatul mare actor Ion Caramitru a recitat atât de bine încât misiunea mea de a-l introduce pe fiul meu în lumea lui Eminescu a fost reușită. Atat de reușită că în momentul în care Aris ( fiul meu) a avut de învățat poezia „Lacul”, a repetat-o de zeci de ori ca să o interpreteze „ca domnul Caramitru”….Doar că el, pentru un plus de dramatism, se arunca și pe jos. Mă rog, la școală a sărit peste partea asta…

Adrian Lesenciuc: Relația mea cu Mihai Eminescu este mai certă decât data nașterii sale. Dar cum nu certitudinea datei este subiectul dezbaterii (o vom lăsa, așadar, să fie disputată în studiile de istorie literară), ci consistența relației, mă voi referi la câteva dintre ancorele legăturii mele cu Eminescu. A fost mai întâi Miradoniz. Apoi au fost Luceafărul și Sărmanul Dionis. Când opera lui Eminescu a devenit obligație școlară, a apărut o ușoară distanță. Dar au rămas acele lucrări care n-au fost atinse de rigiditatea comentariilor literare. Am descoperit Memento mori, Trecut-au anii… și publicistica eminesciană. În momentul de față trăinicia relației cu opera lui Eminescu nu poate fi contestată, dar mă dezic de orice formă de absolutizare sau de ideologizare.

Cred că relația onestă cu Eminescu se rezumă la cunoașterea și aprecierea operei sale, la lectura ei conștientizând contextul producerii, și nu la preluarea metricii eminesciene pentru versificare, la cultivarea cu îndârjire a temelor eminesciene, la folosirea numelui Eminescu drept scut pentru a apăra o anumită formă de poezie retrogradă. Despărțirea de câmpurile ideologice din proximitatea poetului este necesară, cum necesară este lectura operei sale. Mi-e teamă ca vremurile să nu transforme opera lui Eminescu într-una mai degrabă citată decât citită. Cum se întâmplă, de altfel, cu Biblia.

Libris: Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, care se sărbătorește tot astăzi, suntem curioși care este primul nume care vă trece prin minte atunci când vă gândiți la cultura națională?

Andreea Esca: Ionel Teodoreanu, pentru ca poveștile copilăriei românești sunt atât de asemănătoare. Toți ne recunoaștem pe undeva în personajele sale, cu tandrețe și bucurie. Ce se întâmplă apoi cu noi, e altă poveste…. Cu autori diferiți.

Adrian Lesenciuc: Activând în cultura scrisă, primul nume care îmi vine în minte este al celui care a stabilit principiile articulării literaturii, Titu Maiorescu. Există, așadar, în cultura română, un om care a conturat o direcție și ale cărui principii sunt consistente, valide, aplicabile, presupun deschidere, filtrare, ierarhizare. Indiferent de valoarea operei altor creatori sau de notorietatea lor, întâietatea din punctul meu de vedere este a celui care a stabilit direcția, Titu Maiorescu.

Libris: Ce vă face plăcere să citiți din literatura română?

Andreea Esca: Am rămas o îndrăgostită de poezie și pot oricând să mă simt bine recitind Ana Blandiana, Nina Cassian, sau poeți din generația mea ca Bogdan O. Popescu. Pe copiii mei i-am ademenit către poezie cu prima carte a lui Iv cel Naiv, de exemplu. Și desigur cu Nichita Stănescu. Îmi plac și multe poezii de-ale lui Adrian Păunescu.

Adrian Lesenciuc: Descopăr în ultima perioadă, cu tot mai mare și plăcută surprindere, literatura veche, uitată, prăfuită. Mă minunez de puterea ei de regenerare. Citesc cu plăcere câțiva poeți – foarte puțini – și câțiva romancieri – mai mulți. Caut cu predilecție acele lucrări în care dimensiunea estetică să nu fie umbrită de ceea ce se profilează pe celelalte coordonate, ideologice și etice.

Libris: Care vă sunt scriitorii autohtoni preferați?

Andreea Esca: De la Caragiale, Marin Preda, Cella Delavrancea, la Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Camelia Cavadia, Aurora Liiceanu, Dan Stanca, Ileana Vulpescu.

Adrian Lesenciuc: Într-un exercițiu ludic din paginile României literare scriam că trusa de prim-ajutor cu cărți ale scriitorilor români ar conține, obligatoriu, în afară de Eminescu, poezia lui Ion Barbu, Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi, Nicolae Labiș, Ștefan Augustin Doinaș, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Mureșan, Mircea Cărtărescu. Cu proza lucrurile sunt mult mai complexe. Citesc din autori aparținând unor generații literare diferite, dar în primul rând proză contemporană.

Libris: Preferați titluri semnate de scriitorii contemporani sau de cei clasici?

Andreea Esca: Contemporani. Poate și pentru că în copilărie, adolescență, am citit pentru că înțelegeam cât este de important acest lucru dacă vrei să îți dezvolți mintea, dar abia pe la 30 de ani m-am îndrăgostit de lectură.

Adrian Lesenciuc: Citesc cu predilecție literatură universală contemporană și revin, din când în când, la clasici. Clasicii au rolul de a mă readuce la mainstream, de a mă face să privesc limpede efortul fiecăruia de a scrie în singura carte a lumii. Și cred că această predispoziție pentru literatura universală, dincolo de varietatea de lucrări și culturi în care pot plonja, se datorează faptului că operele de prim raft se debarasează de orice formă de ideologie și de meschinărie. Citesc cu bucurie și literatură românească, dar în acest caz, cunoscând prea bine ideologiile culturale, politice și economice care determină anumite alinieri, sunt mai rezervat.

Libris: Există o carte, o melodie, o pictură, o sculptură, un artist ori un loc pe care l-ați vizitat, care v-a influențat profund modul în care vă raportați la România și la cultura țării noastre?

Andreea Esca: Sunt extrem de mândră când intru într-un muzeu sau merg la vreo expoziție în străinătate și văd o sculptură de-a lui Constantin Brâncuși, o pictură de-a lui Adrian Ghenie, Mircea Suciu sau Geta Brătescu, aud o melodie cântată la nai de Gheorghe Zamfir, îmi vine să țip : „sunt români de-ai mei”!

De curând a avut loc o licitație la Paris (și online) cu multe manuscrise de-ale lui Cioran și mă gândeam, oare cineva de la Ministerul Culturii s-a gândit să le cumpere??

Tot acest talent imens al României îmi dă puterea să mai cred…..în noi.

Adrian Lesenciuc: Două sunt locurile potențatoare pentru mine: Brașovul așezării și Bucovina natală. Aceste locuri m-au influențat profund. Dar o poveste a unor oameni care au făcut ca cele două locuri să devină inseparabile este cea care m-a influențat cel mai mult în a vedea altfel România. Este vorba despre familia Porumbescu, despre cel care a făcut risipă de sine pentru binele națiunii române, părintele Iraclie, și despre cel care a reușit să dea voce culturii prin propria-i muzică. De aceea, cumva, Balada nu este izvor al culturii române, ci operele majore se varsă în Baladă. Am avut această imagine în minte atunci când, scriind romanul Balada (Ed. Creator, 2020) despre destinul Porumbeștilor, am avut în minte ideea de a scrie o carte despre destinul culturii române.

Libris: Care ar fi scriitorul român care v-a marcat călătoria prin lumea cărților? Ați citit, oare, o carte care să lase urme adânci, existențiale, chiar, în propria conștiință?

Andreea Esca: „Lorelei” de Ionel Teodoreanu. Poate pentru că „analiza pe text” am făcut-o cu bunica mea… nu știu. Îmi amintesc că am plâns mult (și acum mi se întâmplă să plâng când citesc) și că îi puneam lui „Mamaie” multe întrebari despre dragoste și prietenie.

Adrian Lesenciuc:Din fericire nu mă pot raporta la un singur scriitor și, tot din fericire, nu sunt adept al listelor și clasamentelor literare. Cultura română este frumoasă în relieful variat al valorilor ei. La ce folos să mă opresc la unul dintre vârfurile creației autohtone dacă frumusețea se relevă abia odată atingând (în lectură) vârful, contemplând de acolo frumusețea peisajului, spectacolul celorlalte lanțuri montane a celorlalte forme de relief cultural? În etape diferite ale vieții mele de cititor au fost autori care au lăsat urme adânci, dar aș știrbi din frumusețea peisajului culturii române dacă m-aș rezuma la unul singur, cu atât mai mult la o singură carte.

Suntem onorați de răspunsul prompt primit provocării noastre și, mai mult, de limpezimea și onestitatea răspunsurilor primite. Sperăm ca acest articol să te ajute să redescoperi scriitorii români, artiștii și oamenii cu adevărat valoroși ai României.

Te invităm să răspunzi și tu întrebărilor de mai sus, suntem curioși care a fost sau este relația ta cu opera lui Eminescu și ce români te inspiră, te fac să fii cu adevărat mândru că te-ai născut aici, în România.