fasii de cer strident se-agata-n gene si somnul cerne,
cerne
ne imbracam in cuvinte frumoase si decente fara a friza
nonconformismul rapace
ce ne rapeste in duh si ne despoaie cand ne trece pragul
lasandu-ne asemeni lui Adam mirat de goliciunea
ce-i izvoraste dintre pleoape ostenite
cuvintele ne despart ca liniile intr-un nod de cale
ferata
lasandu-ne vagoane sparte, ostenite, prafuite
din care lacrimi se preling si uneori ranite sentimente
dar totul se caseaza si uitarea cerne
nevoi primare, ganduri schiopatande
alai de suferinte si bandajate rani
suntem invinsii din razboiul crud al vietii
tarandu-ne intre un front si o uitare
iubesc dar in acelasi timp ma tem, de ranile ce stau in umbra
si asteapta
