Pe cat de adaptat pare Andrei la viata printre classroom si whatsapp, pe atat de inadaptat este Vladut. Mersul lui la gradinita cand primul lucru pe care il facea era sa isi imbratiseze invatatoarea pare a fi din alt secol. Normalitatea zilelor in care ajungea la gradi si o pupa, imbratisarile cu copiii , toate acestea parca s-au desprins de fiinta noastra si plutesc undeva intr-un trecut care se indeparteaza. Nu simtiti la fel? Ca parca si amintirile “bune”, “normale” se estompeaza? Sa stiti ca niciodata, niciodata nu am luat “for free” aceste momente. Pentru mine erau rare si atunci, pentru ca mereu alergam, fie la cabinet, fie in garda. Era aproape imposibil sa il duc eu la gradinita cand aveam ore dimineata, iar de luat cam tot asa, pentru ca mereu, mereu mai era si altceva de facut. Savuram efectiv momentele acelea impreuna cu el.

Vladut nu poate sa fie intervievat, deocamdata, asa ca Andrei. Abia are rabdare sa isi termine literele de citit. Este un perpetuum mobile, mereu dornic sa se vada cu prietenii. Rezoneaza din ce in ce mai greu cu izolarea, intelege regulile, este mai atent decat noi, astia mai batrani si mai obositi, dar ar vrea sa se vada cu masca cu alti copii. Uitandu-ma la el visam cu ochii deschisi macar la primavara, daca nu la un anotimp fara covid….Si Vlad e interesat de iubire de dimineata pana seara.

Dialoguluri random:

Vladut: De ce s-a despartit Elmer de Rose? De ce se despart elefantii?

Eu: Nu s-a despartit merme, doar si-au luat la revedere, in acest sens scrie in carte “despartit”.

V: Rose e iubita lui? Cum esti tu iubita mea? (ochi dati peste cap, la celalalt capat al mesei, unde sta Andrei)

Eu: Nu stiu Vladut, nu mi-am dat seama. Eu sunt mama ta.

V: Cine e iubita lui atunci? Eu nu am o iubita inca, pentru ca fetele din clasa mea pun filmulete de pe youtube cu chestii de fete

Andrei: iti dau o veste proasta. Cu ele ramai, inca multi ani.

Vladut: dar mie imi plac fetele! Hai Andrei , mergem sa ne spalam pe dinti, ca pisicile!

Andrei (printre dinti); pisicile nu tropaie!

……..

Stiti voi, celebra de acum, iarna nu-i ca vara? Nici Vlad nu este Andrei. Aseara, trecut de miezul noptii Vladut a venit la noi plangand. M-a rugat sa o sun pe mama lui “David pacientul” (unul dintre colegii lui de clasa este pacientul meu de cand s-a nascut) si sa-i spun la multi ani pentru David si sa o intreb cand poate veni Vladut la petrecerea lui. Nicio vorba de duh, de alinare, nicio explicatie, nimic nu au mai ajutat. A plans in hohote satul de covid si de explicatii. Am promis ca nu va rata nicio petrecere de copii de indata ce se va putea. L-a trezit pe Andrei care i-a spus ca pe el mama l-a lasat la absolut toate petrecerile, in toate excursiile si taberele si sa aiba incredere ca se va intampla la fel. Nu a ajutat. A spus sus si clar ca vrea sa fie TOTUL ca “inainte”. S-a ghemuit langa mine, cu o bluza de-a mea in brate si a adormit suspinand…

Copiii de 5-6 ani obosesc la un moment dat, in ciuda eforturilor noastre. Obosesc si de scoala, obosesc si de izolare. Am avut iesiri de fiecare data cand s-a putut. Ne-a burnitat/plouat/inghetat inainte de sfantul Andrei, dar tot ne-am vazut cu prietenul lui cel mai bun. Ne-am bulgarit pe 30 noiembrie cu gasca lui Andrei. Am fost la mare, la munte, in padure in toate weekendurile. Nu mai e suficient. S-a jucat toate jocurile. Am citit mai mult decat am crezut. Am dormit cu el, am facut cort, am impachetat si despachetat cadouri, am dansat. Vladut s-a saturat. Si eu. Nimic din Univers nu ma va face sa cred ca NOI, ADULTII nu am fi putut schimba ceva, daca eram mai resposabili. Suferinta lui imi va ramane intiparita si scrijelita in suflet dincolo de fiinta mea. Doar frustrarea am incercat sa o uit si sa o inghit pentru ca e o dihanie nimicitoare.

E de datoria NOASTRA a adultilor sa ne oprim. Macar in ultimul ceas. Macar de dragul lor. Suferinta copiilor va fi pe termen lung si oricat de egoisti am fi, EI conteaza/ar trebui sa conteze mai mult decat NOI. Si desi noi toti, familia lui, ne-am straduit din rasputeri, atat am putut. Ne va ramane sa ne peticim, cand va fi momentul, pentru ca mult este deja prea mult.