Au trecut câțiva ani de când am parcurs volumele semnate de Sam Parnia („Ultima frontieră”), respectiv de Chris Carter („Știința și experiențele în pragul morții”), volume care încercau să abordeze explicativ grupul de fenomene încă provocatoare pe care le trăiesc unele persoane care traversează  situația limită a morții clinice. Deși aceste tipuri de fenomene sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, ele au fost relansate în dezbatere și în atenția largă a publicului în anii ‘70, mai ales după apariția volumului lui Raymond Moody, „Viață după viață”.  

Identificate în diferite feluri, experiențele în pragul morții ...