Au trecut câțiva ani de când am parcurs volumele semnate de Sam Parnia („Ultima frontieră”), respectiv de Chris Carter („Știința și experiențele în pragul morții”), volume care încercau să abordeze explicativ grupul de fenomene încă provocatoare pe care le trăiesc unele persoane care traversează situația limită a morții clinice. Deși aceste tipuri de fenomene sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, ele au fost relansate în dezbatere și în atenția largă a publicului în anii ‘70, mai ales după apariția volumului lui Raymond Moody, „Viață după viață”.

Identificate în diferite feluri, experiențele în pragul morții (EPM) sau la limita morții (ELM) sau experiențe ale morții iminente (EMI), acestea sunt seturi de trăiri care ne provoacă modelele de înțelegere cele mai profunde, dar și perspectivele asupra spiritualității, reprezentând o clasă particulară de fenomene ireductibile la o singură paradigmă explicativă.

Sunt creierul și conștiința distincte? Avem o dimensiune materială și una imaterială? Poate conștiința supraviețui și părăsi corpul după moartea fizică a creierului? Sunt toate acele viziuni proiecții pacifiste amorsate biochimic, un fel de plan de rezervă ultim al biologiei, al unui creier care recunoaște iminența morții? Sunt ele dovezi pentru existența și contactul cu divinitatea? Tocmai pentru că trimit la asemenea controverse profunde, filosofice, legate de natura minții și a divinității, aceste experiențe au păstrat o reputație dubioasă, la periferia științei, iar Chris Carter și Sam Parnia (cercetători cu pregătire solidă în zona științifică, de altfel) au recunoscut în volumele lor cât de dificil este să pledezi nu doar metodologic, ci din punct de vedere al legitimității, asupra studiului științific al unor astfel de fenomene. Pe de o parte, Chris Carter, folosind o analiză a dovezilor existente discută mai degrabă teoretic despre insuficiența explicațiilor fizicaliste în ceea ce privește ELM, pledând pentru un model dualist. Pe de altă parte, Sam Parnia a încercat să dezvolte un studiu care să confirme experiențele extracorporale (faptul că cei aflați în moarte clinică descriu cum conștiința lor s-a ridicat deasupra propriului corp) într-o manieră ingenioasă: prin plasarea unor ținte/markere în tavanul fals al sălilor de operație, la o înălțime la care s-ar fi presupus că pot avea o perspectivă doar conștiințele pacienților, detașate de corp. Acel studiu însă nu a produs rezultate concludente.

Editura Litera publică în Colecția Introspectiv volumul „Dincolo.Un medic explorează ce ne spun experiențele la limita morții despre viață, moarte și lumea cealaltă” semnat de psihiatrul american Bruce Greyson, unul dintre specialiștii care s-au ocupat mai multe decenii de analiza acestor fenomene. Bruce Greyson este și cel care a conceput Scala ELM, un instrument standardizat și validat statistic încă din anii ‘80 pentru studiul experiențelor la limita morții. Născut într-o familie marcată de curiozitate și prudență științifică, asumându-și o carieră medicală riguroasă, Bruce Greyson a fost provocat de confesiunile unor pacienți care păreau să fi trăit experiența desprinderii de propriul corp, furnizând informații despre cele petrecute în sala de operație ca martori la propria moarte clinică. Stimulat de dificultatea de a găsi o explicație pentru asemenea fenomene, Greyson s-a ocupat îndeaproape, căutând să delimiteze măcar un câmp de cercetare și să stabilească dacă această clasă de fenomene poate fi redusă la altceva. Greyson a avut de înfruntat scepticismul catedrelor universitare care considerau asemenea investigații inutile ale unor situații anecdotice (deși, după cum sugerează psihiatrul american, orice experiență poate fi în esență anecdotică, până când un om de știință decelează un tipar și începe să testeze o serie de ipoteze). Pentru a asambla un teren de discuție, în perimetrul metodologiei științifice, Greyson a avut nevoie de două elemente: să stabilească ce sunt și ce nu sunt ELM și să stabilească dacă ele pot fi reduse și explicate de alte tipuri de fenomene (precum tulburări psihice sau neurologice, mai mult sau mai puțin tranzitorii).

Folosind Scala ELM, Greyson inventariază cel puțin 16 trăsături ale experiențelor în pragul morții. Dintre acestea: claritatea extraordinară a percepțiilor, amplificarea simțurilor, revederea vieții, încetinirea timpului, decorporalizarea, contactul cu o ființă luminoasă, dificultatea de a evoca în cuvinte satisfăcător experiența etc. ELM par să fie experiențe cât se poate de reale, amintirea lor rămâne cât se poate de vie, poate chiar mai vie decât a altor experiențe reale trăite de subiecți (prin contrast, amintirea oricărui eveniment imaginat pălește în timp și nu are o bogăție similară a detaliului) – în acest sens Greyson a aplicat un chestionar al caracteristicilor amintirii, pentru a stabili că evocarea ELM rămâne la fel de vie ca a altor amintiri biografice. Apoi, Greyson încearcă să stabilească dacă ELM sunt mai frecvente la cei cu tulburări psihice și dacă ele în sine ar putea reprezenta tulburări psihice diagnosticabile. Folosind scale de evaluare pentru tulburările disociative sau de stres posttraumatic, Greyson concluzionează că deși pot conține elemente similare acestor tulburări, ELM nu ating pragul diagnostic.

Unul dintre cele mai interesante aspecte este că acela al pacienților cu schizofrenie care trăiesc ELM și care pot diferenția între experiența halucinațiilor/fenomenelor psihotice (asociate bolii) și experiența tipică pentru ELM, distinctă inclusiv subiectiv. De fapt, în mod interesant, ELM nu sunt mai frecvente la cei suferinzi de boli psihice, nu generează suferință psihică așa cum o face boala, iar urmările sunt cel mai adesea transformator pozitive, cu îmbogățire de sens și experiențe pentru cei care le traversează. ELM nu par să fie asociate nici cu activitatea unei singure zone a creierului (și nu sunt similare crizelor epileptice, deși unii dintre pacienții cu epilepsie trăiesc ceva asemănător decorporalizarii), nu sunt nici vise (sub anestezie, somnul REM în care apar visele, este suprimat), nu sunt reductibile la modificări tranzitorii ale creierului (hipoxie, administrare de medicamente, disbalanță între neurotransmițători). Totuși, Greyson nu aduce în discuție rezultalele cercetărilor cu psihidelice, care produc efecte similare EML (cu impact durabil și caracter transformator) și care au deja o ipoteză neurobiologică în lucru: reducerea activității DMN (default-mode-network, adică rețeaua neuronală care stă la baza conștiinței de sine) – poate că ELM ar putea fi rezultatul acestei dezactivări DMN.

Reușita lui Greyson este aceea de a introduce ELM ca subiect de interes pe agenda medicală, ca o clasă distinctă de fenomene ce au nevoie încă de multă cercetare. E vorba de fenomene care nu pot fi explicate pe deplin nici printr-o perspectivă fizicalistă, nici prin una spirituală. Practic, așa cum sugerează autorul american, acest câmp de fenomene necesită o adecvare a unui nou model explicativ, potențial hibrid, care să se folosească de dovezi indirecte (la fel cum s-a întâmplat și în cazul particulelor subatomice). În acest sens e propusă ipoteza creierului-antenă care recepționează și ordonează o activitate mentală mai largă (devenită evidentă în ELM, atunci când creierul își pierde tocmai această capacitate de recepție și ordonare).

Importanța lor nu e legată doar de stimularea cercetării sau de ipotezele legate de minte și corp, ci e dată în prezent de impactul pe care ELM îl au asupra pacienților (și tocmai de aceea nu trebuie ridiculizate sau trecute cu vederea). Lecțiile contemporane despre ELM sunt rezumate de Greyson spre finalul volumului. ELM sunt experiențe universale (trăite indiferent de sex, religie, etnie, cultură – aproximativ 1 din 20 de americani trăiește o ELM), sunt experiențe normale în situații excepționale (deci nu sunt boli tratabile/diagnosticabile, nu sunt halucinații, nu sunt fantezii), ELM pot conduce la efecte profunde și de durată (în cele mai multe situații amplifică bucuria, entuziasmul față de viață și comportamentul prosocial, în mai puține situații produc dificultăți de relaționare și de continuare a vieții pe coordonatele anterioare ELM). ELM reduc teama de moarte și cresc implicarea în viață (pentru că scad nevoia de control, cresc încrederea în libertate și în disponibilitatea de asumare a riscului). Nu în cele din urmă ELM ne ridică întrebări importante privitoare la relația minte-creier (percepțiile din timpul ELM devin, în mod paradoxal mai clare, tocmai când creierul se află în agonie), dar și referitoare la viața după moarte. Chiar dacă nu oferă răspunsuri tranșante în această privință, volumul „Dincolo” al lui Bruce Greyson este o pledoarie solidă spre normalizarea și legitimarea unor experiențe care ar putea fi extrem de importante. Chiar și fără să le putem explica pe deplin, așa cum o dovedesc studiile lui Greyson, le putem integra terapeutic și le putem valorifica pentru a impacta pozitiv și viața celor care nu au trăit așa ceva.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.