Domnica Petrovai este psihoterapeut cognitiv‑comportamental și psiholog clinician cu practică privată, fondatoare a unei Școli pentru Cuplu și autoare a primului curs online adresat cuplurilor, „Pentru noi doi“. Are o experienţă de peste douăzeci de ani în psihoterapia și consilierea familiei și cuplului. Conduce compania privată Mind Education Health, având ca scop bunăstarea emoţională în familie, la școală și la locul de muncă. Promovează sănătatea mentală a copilului și adultului și e consultant pentru organizaţii guvernamentale și neguvernamentale în domeniul dezvoltării de servicii specifice de sănătate mentală.
Iubește și fii iubit. (Aproape) totul despre relația de cuplu
„Cartea Domnicăi Petrovai nu este un rețetar. Cei care caută soluții rapide, de tipul quick fix, nu le vor găsi aici. Vor găsi însă o serie de sfaturi care le pot fi de folos: despre cum să se protejeze și să-și marcheze teritoriile într-o iubire, cum să genereze încredere, cum să facă față furiei și altele asemenea. Menținerea iubirii în cuplu necesită efort. Un efort în care începi să te schimbi pe tine înainte de a-l schimba pe celălalt. Dar – și aceasta e pledoaria autoarei – este un efort care merită“. Prof. univ. Mircea Miclea, Fondatorul şcolii cognitive în psihologia românească.
LIBRIS: Într-o lume în care egocentrismul pare
să fie o consecință a mediului în care trăim, fiind favorizat și
potențat de social media, culturi organizaționale etc., cum putem
să cultivăm iubirea de sine într-un mod sănătos, fără a sfârși prin
a ne alimenta ego-ul?
DOMNICA PETROVAI: Cu toții ne dorim să ne simțim iubiți, să trăim în liniște, armonie, cu bucurii și împliniri, însă stările și trăirile noastre emoționale par că nu sunt în controlul nostru. Uneori, ceea ce simțim depinde de cum și dacă partenerul răspunde nevoilor noastre, cum se poartă ceilalți cu noi, ce ni se întâmplă etc. Vestea bună este că, deși depindem (în sensul bun) atât de mult unii de ceilalți, cum ne simțim cu noi și în relații poate fi influențat, într-o mare măsură, de abilitatea noastră de a fi conectați cu noi, care ne va ajuta să ne conectăm și cu ceilalți.
Când tu ești bine, conectat/ă cu tine, și relațiile cu oamenii din jur au o altă dinamică. Contribuția mea la propria împlinire depinde așa de mult de mine, pentru că, deși așteptăm de la partener să ne împlinească multe dintre nevoile emoționale, în realitate, suntem în relație cu oameni care au și ei multe așteptări, pierderi și frustrări din trecut.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, pentru a putea influența ceea ce simțim și cum vrem să ne simțim, le recomand cititorilor să integreze în rutina zilnică o serie de practici care să contribuie la starea lor de bine. Cum ar fi acceptarea, conectarea, recunoștința, flexibilitatea mintală și emoțională, practica grijii față de sine etc. Mai multe despre aceste practici puteți găsi pe platforma sinergie.ro. Odată introduse în rutina noastră, acestea ne ajută să fim bine cu noi înșine și, implicit, cu ceilalți.
LIBRIS: Adolescența, acest cocktail emoțional ce vine cu o sumedenie de provocări pentru părinți, care parcă dintr-odată nu-și mai recunosc copilul. Cum pot părinții să se pregătească pentru această perioadă și cum ar fi recomandat să îi explice copilului adolescent ce este dragostea, astfel încât acesta să poată naviga cât mai lin prin labirintul emoțiilor și sentimentelor noi pe care le experimentează?
DOMNICA PETROVAI: Adolescența este perioada vieții poate cu cele mai multe trăiri și schimbări, de la cele hormonale la cele emoționale, și aduce cu sine provocări pe toate planurile.
Mă bucură această preocupare tot mai evidentă a părinților pentru a-și educa copiii diferit față de cum au fost ei educați și de a le fi un sprijin real în momentele dificile, de a-i ghida spre relații mai sănătoase și împlinite. Dar, în ciuda intențiilor bune, în afara unui proces personal de înțelegere a impactului modului în care au fost crescuți și a golurilor de dezvoltare cu care au rămas, părinții nu au cum să știe ce este bine pentru copiii lor.
De aceea, întâi de toate, noi, adulții, avem nevoie să redefinim iubirea, să ne asumăm un proces personal de evoluție emoțională, să ne permitem să iubim dincolo de neputințe, de nesiguranțe, dependențe și frici. Și mai e nevoie să nu mai idealizăm relația și să înțelegem că împlinirea vine în cuplu cu un efort conștient și cu angajament din partea ambilor parteneri. Firește, este important ca părinții să nu neglijeze nevoile cuplului, în cursa lor pentru a fi cei mai buni părinți.
Or, pentru a ajunge acolo, este necesar să începem prin a recunoaște traumele trăite în copilărie și impactul lor asupra vieții noastre emoționale, și să continuăm cu asumarea, iertarea, conversațiile dificile care îi reconectează, nu evitarea lor sau atacul la persoană.
Mai simplu spus, copiii sunt bine când adulții sunt bine, de aceea părinților le revine misiunea de a fi repere pentru copiilor lor.
Deși știu că adolescența este o perioadă plină de provocări și pentru părinți, ei trebuie să știe că relațiile romantice necesită un set de abilități destul de specifice, care nu sunt, de obicei dezvoltate, în experiențele romantice din adolescență, și nici nu se învață din experiențele sexuale de la acea vârstă. În schimb, există câteva aspecte, precum competența socială și nivelul de apropiere din prieteniile de la acea vreme care servesc ca buni predictori ai succesului romantic în viața de adult. O prietenie sinceră, apropiată și bine închegată te ajută să îți dezvolți întocmai abilitățile dezirabile ca adult, și te ajută să înțelegi mai bine ce înseamnă să depui efortul necesar pentru a avea parte de o relație de iubire împlinitoare pe termen lung.
LIBRIS: Căsniciile nu mai par să fie ce au fost odată. După euforia specifică primilor ani de relație, entuziasmul caracteristic pregătirilor pentru nuntă, multe căsnicii intră într-un declin ce culminează cu divorțul. Potrivit ultimelor studii realizate, România are cea mai scurtă durată a relației de cuplu din Europa, căsniciile care se finalizează cu divorț având o durată medie de 8-9 ani.
Care credeți că este explicația acestor date statistice? Este probabil ca în viitorul apropiat să devină căsătoria o simplă tradiție învechită?
DOMNICA PETROVAI: La finalul anului trecut, împreună cu ai mei colegi de la Școala pentru Cuplu, am finalizat primul studiul dedicat provocărilor cuplurilor din România, care, dincolo de durata tot mai scurtă a relației, a scos la suprafață un alt aspect important: cuplurile asociază iubirea cu îndrăgostirea. Cu alte cuvinte, se așteaptă ca sentimentele pe care le trăiesc în prima etapă a relației, cea de îndrăgostire, care poate dura de la 2 luni, la 2 ani, să se perpetueze. Își doresc o căsnicie armonioasă fără să își asume, însă, efortul emoțional pe care îl cere relația și ajung să își saboteze viața din cauza așteptărilor nerealiste sau a fanteziilor despre iubire.
Din cauza culturii în care am crescut și a lipsei modelelor, avem mare nevoie să învățăm ce înseamnă iubirea, iar acest lucru trebuie să se întâmple, mai ales, la începutul relației, când ambii partenerii au disponibilitatea de a investi în bunăstarea căsniciei. Pe de altă parte, terapia de cuplu previne divorțul și îmbunătățește starea de sănătate fizică și mintală a celor doi, iar acest lucru este cu atât mai important cu cât noi, românii, abia învățăm că este o dovadă de maturitate și prețuire a iubirii să ceri ajutor de la specialiști.
Vestea bună este că separarea sau divorțul pot fi prevenite, o spun cercetătorii în domeniu și practica noastră, în Clinica Mind Education. Educația și terapia de cuplu pot salva multe căsnicii, dar cu o condiție esențială: ca cei doi parteneri să își asume, în egală măsură, efortul depășirii momentelor de criză. Vor ajunge, în cele din urmă, să trăiască o iubire matură, cu multă satisfacție și acceptarea naturii imperfecte a vieții de cuplu.
Cu ocazia lunii iubirii, am adresat aceleași întrebări altor 3 psihologi și scriitori de renume. Găsești pe blogul Libris și interviurile acordate de Gáspár György, Laura Pănăzan, Petronela Rotar.
Interviu realizat de Laura Mate pentru libris.ro. Articol apărut în Gazeta Libris, numărul 3, februarie 2022. Gazeta Libris se distribuie gratuit în coletele Libris.