„Douăsprezece și jumătate” a apărut în 2022 la Editura Publica, o editură dedicată creșterii și dezvoltării antreprenoriale, cu un larg spectru de cărți care au la bază idei și exemple de afaceri, dar și modele de speakeri recunoscuți pentru influența și profesionalismul lor în domeniul business. Prezentă pe piața din România într-o traducere din limba engleză semnată de Iulia Bertea, cartea lui Gary Vaynerchuk reprezintă un ghid al afacerilor dezvoltate cu succes, dar și o succintă hartă a comunicării descrisă prin douăsprezece abilități emoționale, considerate de autor ca fiind esențiale, aplicabile atât în în cadrul companiilor și agențiilor, cât și în spațiul social extins, ca mecanisme de înțelegere și adaptare la stilurile de comunicare ale celorlalți.
Gary Vaynerchuk este un antreprenor american, autor și speaker născut în Belarus, specializat în domeniul de digital marketing și social media. În 1978 familia sa emigrează în Statele Unite și, câțiva ani mai târziu, acesta își începe cariera în magazinul de vinuri al tatălui său, o afacere pe care și-a dorit să o extindă și să o transforme într-un business care să se adreseze unui public cât mai mare.
Primul pas a constat în redenumirea magazinului deținut de tatăl său, din Shopper’s Discount Liquors, acesta a devenit Wine Library, punct în care a simțit nevoia de a explora și posibilitățile de expunere pentru noua marcă a familiei – a creat un site de vânzări online și un webcast săptămânal pe YouTube dedicat vinurilor și iubitorilor de vinuri. Din 2011 s-a retras din afacerea cu vinuri și a construit VaynerMedia, o agenție care ajută companiile să-și (re)definească cu succes strategiile digitale de promovare. În 2014 a lansat #AskGaryVeeShow, un video blog destinat întrebărilor din diverse domenii pe care le primea pe Twitter sau Instagram.
Două dintre cărțile sale au fost traduse și în limba română la Editura Publica – „Douăsprezece și jumătate. E timpul sa folosesti ingredientele emoționale pentru a avea succes în afaceri”, și bestsellerul său internațional din 2019, „Cum să dai lovitura. Află cum își construiesc marii antreprenori afacerile și cum o poți face chiar tu”.
Expert în marketing și autor a numeroase bestselleruri titrate de New York Times, Gary Vaynerchuk pornește în argumentația și demonstrația sa asupra necesității celor douăsprezece ingrediente în afaceri de la ideea că liderii au nevoie și de capacități sau abilități emoționale pentru a gestiona situații neprevăzute, conflicte sau nemulțumiri care implică angajații, partenerii de afaceri sau compania. Suntem obișnuiți să credem că pentru un lider e suficient să dețină abilități tehnice sau statistice atunci când vine vorba de a lua deciziile potrivite.
„Din păcate, predilecția pentru indicatorii pe termen scurt poate face și ca inteligența emoțională să fie considerată «drăguță, dar opțională», nu obligatorie”.
Vaynerchuk pledează pentru crearea unei zone de siguranță emoțională la locul de muncă – de la relația dintre colegi până la cea cu angajatorul -, trepte ierarhice în care ideal ar fi să acționăm cu bunăvoință și empatie atunci când oricare dintre cei implicați în procesul de business simte că întâmpină un obstacol, are o nemulțumire sau, pur și simplu, se confruntă cu o situație nouă, așadar imprevizibilă în parcursul ei, dar și în gestionarea emoțiilor și a impulsurilor din momentele în care ne îndreptăm spre ceva necunoscut.
A fi dur sau agresiv în exprimare ca negociator reflectă dorința de a cuceri audiența, însă nu cu bunăvoință. A ridica tonul sau chiar a țipa în fața colegilor sau în timpul ședințelor nu ajută la a-ți face vocea mai bine auzită. Autorul sugerează o nouă perspectivă, aceea de a privi bunăvoința ca pe o nouă putere în relațiile de negociere și colaborare. A-ți exprima opiniile pe un ton calm în fața adversarului crește șansele de a fi ascultat și de a transmite cât mai eficient mesajul către celălalt. A fi tenace în încercarea de a-l convinge pe celălalt, dar fără a crea presiune poate fi un nou deziderat aplicabil în interiorul culturii organizaționale, așa cum sugerează autorul.
Utilizarea acestor principii orientate către celălalt, cele douăsprezece ingrediente – recunoștința, autoconștientizarea, responsabilitatea, optimismul, empatia, bunăvoința, tenacitatea, curiozitatea, răbdarea, certitudinea, smerenia, ambiția și sinceritatea binevoitoare -, demonstrează atât cunoașterea și stăpânirea importanței abilităților socio-emoționale, dar și diferența dintre succes imediat și succes pe termen lung sau, în unele cazuri, insucces. „Răbdarea este un mod practic de a-ți îndeplini ambiția”, susține autorul și, pe lângă aceasta, precizează că toate aceste ingrediente se regăsesc în combinații diferite în multiple scenarii de business.
Cu toate acestea există și riscuri, atunci când bunăvoința nu este însoțită de sinceritate, însă o sinceritate care să-l ajute pe celălalt și să fie îndreptată către el cu blândețe și pe un ton potrivit, atunci se creează un scenariu în care doar se transmit încurajări pozitive, în absența unui feedback critic și, cu alte cuvinte, constructiv, un mod de a acționa și de a relaționa care, în timp, poate naște amăgire, frustrare și autoîndreptățire.
Procesul descris de Vaynerchuk legat de importanța aplicării celor douăsprezece ingrediente este esențial și valoros în cadrul tuturor comunităților sau interacțiunilor, nu doar al celor care vizează afacerile și relațiile de muncă, însă este de semnalat aici faptul că, în prealabil, este necesară antrenarea sau, cel puțin, explicarea ideii de nuanță și nuanțe, de perspective și unghiuri, conceptul unei priviri atotcuprinzătoare, care nu se bazează pe o judecată critică gratuită, cât pe un dialog constructiv.
Autorul consideră că sinceritatea binevoitoare este jumătatea sa, justificând această alegere prin faptul că multă vreme a negat sau nu a fost conștient de aspectul sincerității și, probabil, acesta i-a adus în multe cazuri și nefericire sau neînțelegere. A ignora ingredientele (re)descoperite de Vaynerchuk te poate limita ca lider, însă devine și un indicator la vulnerabilităților tale. Pe de altă parte, tocmai pentru a le pune în practică sau a apela la ele necesită o (re)cunoaștere a chiar existenței acestor vulnerabilități, prezente atât în noi, cât și în ceilalți. Cartea descrie și un model al detașării conștiente, o desprindere de vechea idee sau dorință de a face bani cu orice preț, în orice circumstanțe, prin orice fel de metode care par viabile. În cele mai multe cazuri, supralicitarea întregului proces conduce către burnout sau faliment.
Perspectiva lui Vaynerchuk este ușor idealistă sau idealizantă în ceea ce privește afacerile și raportul dintre folosirea ingredientelor menționate și succesul care vine în urma acestora, însă nu este de neglijat faptul că există, cu siguranță, o nevoie acută a societății actuale de a (re)gândi relația tripartită dintre individ – bani – succes.
Recunoștința – practicarea recunoștinței în business este corelată cu practicarea recunoștinței din exercițiile de dezvoltare personală, putem fi recunoscători atât pentru aspecte din viața personală, cât și din cea profesională, mai ales dacă ne gândim că perspectivele emoționale pozitive ajută și devin un combustibil sustenabil comparativ cu cele negative. Dacă până la 30 de ani nu ți-ai început propria afacere, încă mai ai timp să o faci și să fii recunoscător pentru descoperirile din domeniul medicinei, cele cu ajutorul cărora în zilele noastre media de vârstă a crescut până la 90-100 de ani. Pe de altă parte, a fi recunoscător nu înseamnă a deveni mai puțin ambițios sau lipsit de tenacitate, înseamnă mai mult a privi avantajele ca pe o binefacere și ca o forță de a te (re)orienta, oricând dorești, în funcție de situație, spre alte sfere de interes, alte domenii și, de ce nu, alt job.
Autoconștientizarea – o fericire sustenabilă își cunoaște limitele, am putea spune. Este lăudabil să avem deschidere către noi orizonturi, însă acestea trebuie privite și dintr-o perspectivă realistă, fără a ne evita fricile, limitele sau defectele. A nu le lua în considerare indică un raport foarte slab cu ideea iubirii de sine, dar și cu cea a autoacceptării. Vaynerchuk recomandă combinarea autoconștientizării cu smerenia pentru a învinge teama față de ceilalți și a te accepta pe deplin. În acest caz, sugestia autorului este de a ne tripla eforturile în direcția în care simțim că putem și ne-ar plăcea să facem performanță, acolo unde suntem buni în mod natural și, nu invers, a încerca să compensezi punctele slabe astfel încât acestea să devină puncte forte.
„Prin urmare, nu simt nevoia să mă folosesc de ambiție ca de o cârjă pentru a primi acceptarea celorlalți”.
Responsabilitatea – sau puterea de a ne asuma propriile greșeli fără a da vina pe altcineva. Atunci când dăm vina pe alții, recunoaștem, de fapt, că am pierdut controlul. Responsabilitatea poate acționa și ca o frână, însă aceasta este greu de utilizat dacă nu dai dovadă de optimism față de viitor și de blândețe față de tine însuți. În acest caz, vei prefera să simți durerea neasumării unui eșec sau a unei greșeli, decât eliberarea asumării și reorientarea către un mod de a reabilita situația. În cele mai multe cazuri responsabilitatea greșit înțeleasă este generată de sentimentul neajutorării, dar și de lipsa controlului – atunci când te temi că vei fi dat afară de la locul de muncă ești tentat să mușamalizezi situația și, în mod evident, să atribui vina altcuiva.
„Mă simt extraordinar de calm și de împăcat când știu că fiecare problemă din viața mea este 100% din cauza mea. Mă entuziasmează ideea că nimeni altcineva nu este la butoane. Dacă eu am creat problema, atunci tot eu am puterea să o rezolv”.
Optimismul – a alege optimismul în defavoarea opusului său, pesimismul, este o chestiune extrem de practică. A privi cu optimism situații sau oameni nu înseamnă a transforma realitatea sau a deveni opac atunci când radiografiezi avantajele, dezavantajele și circumstanțele, dimpotrivă, înseamnă a fi mai conștient decât majoritatea de ceea ce presupune fiecare scenariu în parte, însă, în aceeași măsură, a fi conștient și de faptul că poți gestiona inconvenientele sau neajunsurile. A practica metoda recunoștinței de la primul punct te ajută să alimentezi și să susții optimismul, iar acesta, la rândul său, face echipă perfectă cu tenacitatea.
„Consider optimismul un fel de hartă. Mă ajută să-mi văd destinația”.
Empatia– sau abilitatea de a înțelege ce îi influențează pe oameni să se comporte într-un anumit mod. Capacitatea de a simți ceea ce simt ceilalți devine o extraordinară oportunitate prin care poți manipula oamenii, bineînțeles, dacă asta îți propui. A-i putea manipula pe ceilalți este și o superputere, însă poate fi folosită cu scopul de a decima sau destrăma, a face măcel sau poate fi utilizată pentru a ajuta omenirea. Empatia te ajută să te orientezi și să-ți dai seama când și cum să intervii și să dai feedback, la fel cum poți face față mai ușor situațiilor sau scenariilor atunci când simți emoțiile celorlalte persoane implicate.
Bunăvoința – sau ușurința cu care uneori poți fi bun față de cineva atunci când ți-e bine și greutatea de a da dovadă de această calitate atunci când îți este greu. Bunăvoința se combină foarte bine cu empatia, formând un mediu ușor mai relaxat, dar și securizant pentru primirea veștilor mai puțin bune sau pentru a susține conversații dificile. Vaynerchuk amintește în această secțiune exemplul firmelor din piața business care au preluat modul de a conduce asupru și nepoliticos al lui Steve Jobs, ca un fel de omagiu adus acestuia. Problema care se creionează în acest caz este legată de înțelegerea termenului de bunăvoință, din care nu rezultă faptul că a fi prea bun sau prea sincer înseamnă, totuși, a nu fi ferm pe poziție, determinat sau orientat către succes.
Tenacitatea – cum să îți atingi scopurile, dar totuși să nu ajungi în pragul unui burnout. Vaynerchuk menționează greșeala cea mai frecventă pe care o fac oamenii – confundă faptul de a munci pe rupte sau de a fi tenace cu burnout-ul. A fi tenace înseamnă a fi hotărât, în timp ce burnout-ul înseamnă a face exces de această hotărâre îndreptată către muncă. O a doua greșeală, care alimentează și se asociază cu sentimentul epuizării fizice și emoționale, este cea legată de așteptarea validării succesului personal sau profesional. Tenacitatea înseamnă a-ți plăcea atât de mult ceea ce faci încât atunci când faci acel lucru simți că ești capabil să depășești ceea ce alții văd ca fiind obstacole
Curiozitatea – sau a nu respinge noile oportunități doar pentru că nu le cunoști și nu le poți anticipa ca proces în evoluție sau înainte de a le analiza. Autorul sugerează că ideea de curiozitate este subapreciată, argumentând în favoarea dezvoltării acesteia, combinând alte două elemente – empatia și intuiția. În lipsa curiozității devine foarte dificil procesul cunoașterii celorlalți și al înțelegerii comportamentului uman. În momentul în care se deschide posibilitatea anticipării atât a nevoilor, cât și a comportamentelor, poți acționa în piața business, și nu numai, cu o viteză care pe majoritatea îi depășește. În acest context, unul dintre cele mai mari riscuri care se conturează este suprimarea curiozității și, de aici, derivă și incapacitatea de a învăța și, în consecință, de a evolua.
Răbdarea – implică relația pe care o avem cu timpul, dar și raportarea individuală în ceea ce privește suferința și andurața dezvoltată în timp în fața vulnerabilităților de orice tip. De cele mai multe ori se întâmplă să facem o prioritate din părerile celorlalți asupra unor lucruri pe care încă nu le-am realizat. A avea răbdare nu se traduce prin a fi mai puțin ambițios sau mai puțin tenace, dimpotrivă, înseamnă a reuși să dozezi aceste ingrediente, în proporții care să te ajute la îndeplinirea obiectivelor viitoare, fără a atinge limita unui burnout sau pe cea a renunțării la planurile și idealurile personale și profesionale. Răbdarea este o componentă esențială atunci când vine vorba de poziția și deciziile unui lider, înseamnă toleranță și înțelegere a micilor greșeli survenite în timpul unui proces, care, în cele din urmă, se dovedesc a nu fi imposibil de soluționat sau gestionat. Răbdarea poate fi înțeleasă și ca un fel de viziune pe termen lung asupra obiectivelor propuse și lipsa unei presiuni constante aplicate asupra procesului de creștere și dezvoltare, implicând, în aceeași măsură, și ideea de reciprocitate – când ești răbdător cu tine însuți, poți fi răbdător și cu ceilalți.
Certitudinea – aceasta este o componentă a stabilității și, de cele mai multe ori, reușește să influențeze în foarte mare măsură atingerea scopurilor personale sau profesionale. Prin certitudine se înțelege siguranța pe care un individ o manifestă în propriile forțe și cunoștințe, dar și în capacitatea de a le utiliza, fără ca acestea să fie deturnate pe parcurs de viziunea sau de nesiguranța celor din jur. Certitudinea nu se cere explicată sau justificată, aceasta își îndeplinește funcția în momentul în care, în ciuda tuturor obstacolelor, ducem la bun sfârșit un plan sau un proiect care știam de la bun început că va funcționa. Certitudinea funcționează similar sau, mai bine zis, în paralel cu intuiția, iar acest al doilea element are ca punct de sprijin istoricul individual legat de atingerea succesului și în alte contexte sau situații, anterioare celei actuale.
Smerenia – o conștientizare constantă a faptului că suntem niște făpturi mici în marea schemă a universului, indiferent cât de mult succes sau urmăritori am acumula. Este important să ne dorim să fim cei mai buni într-un anumit domeniu de activitate, însă și mai important este cum vom fi percepuți pe termen lung de cei din jur, care este imaginea despre noi pe care le-o imprimăm celorlalți în funcție de atitudinile noastre în fața lucrurilor aparent banale? Oamenii pot fi cuceriți de acest ingredient al smereniei, după cum el este și un foarte bun indicator al siguranței de sine și, în același timp, al renunțării la îngâmfarea de a te compara cu alții, de a-ți dori să postezi ceva pe social media doar dacă ești mai bun/ mai frumos/ mai deștept decât ceilalți – un aspect care, în loc să te facă să evoluezi, te blochează într-o stare de nemișcare și neluare a niciunei decizii care ar putea să aibă impact pozitiv pe termen lung, chiar dacă în momentul actual nu deții cotele sau valorile maximale ale reușitei.
Ambiția – sau cel mai puternic aliat al nesiguranțelor care își au originea în frica de eșec, de a da greș. A obține o victorie cu orice preț are consecințe, mai ales atunci când această victorie este legată de impulsul de a demonstra partenerilor, părinților, colegilor că puteți accede la funcții înalte, că vă puteți îndeplini idealuri stabilite cu multă vreme înainte. În fond, ambiția este un sentiment amăgitor atâta timp cât lucrează împotriva noastră și nu în beneficiul nostru.
A doua parte a cărții conține exemple ale unor situații practice din viața autorului în care a fost necesară gestionarea unor situații pornind de la elementele amintite anterior, aplicate într-o combinație a succesiunii lor pe parcursul procesului sau, în unele cazuri, utilizate în mod simultan. De cele mai multe ori este facil să povestim cum ar trebui sau cum ar fi ideal să se întâmple anumite lucruri, să se soluționeze conflicte sau să se medieze o neînțelegere între doi parteneri, însă (aproape) întotdeauna există riscul să ardem etapele sau procesele, să facem un compas al uitării și să realizăm în mod imperceptibil sau inconștient un salt peste partea cea mai importantă, aceea a comunicării, a ascultării active, dar și a unei reacții adecvate bazată pe această formă de conștientizare a prezenței celuilalt în spațiul nostru de confort sau, dimpotrivă, de total disconfort.
Volumul „Douăsprezece și jumătate” scris de Gary Vaynerchukeste ideal de parcurs atât pentru cei care își doresc să citească și să aplice metode de leadership în business, cât și în celelalte relații cu cei apropiați. După cum spune autorul, oricine are un copil este un lider; oricine are un animal de companie este un lider; oricine are un frate mai mic este lider. Cu alte cuvinte, toți indivizi care trebuie să se ocupe chiar și de o singură persoană sunt lideri, ceea ce face ca această carte să fie un obiect de studiu potrivit oricărei vârste și ocupații, atâta timp cât există dorința de evoluție și înțelegere a mecanismelor fondatoare ale personalităților, comportamentelor, dar și a situațiilor existențiale sau de afaceri cu care ne intersectăm pe drumul către succes, performanță și performare constantă în cadrul actualei structuri a societății bazată pe competivitate însă, în unele cazuri, o competiție neproductivă dacă nu este ghidată de câteva principii sau ingrediente esențiale asemenea celor pe care Vaynerchuk încearcă să ni le dezvăluie cu răbdare și empatie în cartea sa.
Articol realizat de Ioana Zenaida Rotariu pentru libris.ro.
„Lectura este o formă de putere pe care o iei singur, fără să mai fie nevoie de validare din exterior. Este despre tot ceea ce poți controla, atunci când nu poți controla nimic. Despre a citi în singurătate sau a citi cu cineva într-o liniște deplină. Să iei înapoi tot ceea ce ți s-a luat — iubire, tristețe, durere — și să le înțelegi. Scrisul e forma cea mai percutantă de apărare împotriva uitării — a ta, a altora, a poveștilor noastre — de fiecare dată când scriem ne (re)construim lumea pe baza amintirilor, a senzațiilor, a emoțiilor și percepțiilor care au legătură cu un moment anume. Tocmai pentru că eu uit foarte repede, având în vedere că și citesc foarte mult, notez și foarte mult. Uit nume de personaje și probabil întâmplări din diferite romane, dar îmi rămân impresiile, senzația de pahar aflat pe marginea mesei, pe care îl îndepărtezi ușor doar pentru a-l proteja de cădere. Dacă n-aș nota paharul ar rămâne mereu pe marginea mesei, în pericol. De fiecare dată când deschid notițele îl salvez. Fiecare recenzie pe care o scriu mă salvează de la a uita elemente cheie care m-au fascinat într-o carte și îmi dă posibilitatea de a-mi (re)verifica modul în care îmi percep lecturile într-un moment x. Se întâmplă rar să-mi schimb părerea despre cărți sau autori, de cele mai multe ori rămân constantă în pasiuni. ”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
