Ego-ul este simtul Eu-lui in fiecare dintre noi. Cuvintele
egoist, egotist si egocentric au aceeasi radacina. Sa nu dispretuim
ego-ul. El ne face sa progresam, sa cautam a ne perfectiona si
chiar sa supravietuim. fara ego, fiinta umana nu ar avea
identitate, nici mandrie ori amor propriu. Ar fi plastica si
maleabila, transformabila la nesfarsit fara sa poti pune baza in
ea, schimbandu-si parerea asa cum isi schimba ciorapii(presupunand
ca un un om fara ego ar putea avea ciorapi!) Ego-ul confera
coerenta, coeziunea, imaginea de sine.
Sa nu dispretuim ego-ul dar nici sa-l divinizam. Granita
dintre ego-coerenta si ego-egotism este incerta. Daca ego-ul este
indispensabil pentru construirea psihologica si sociala a fiintei
umane, el poate deveni foarte periculos daca devine slab si rigid.
Caci un ego rigid este, in realitate, un ego slab. Ce acopera
aceasta notiune?
Iata cateva elemente necesare intelegerii:
- Cel care simte nevoia sa aiba intotdeauna dreptate- si care este incapabil sa se scuze sau sa accepte ca s-a inselat- are un ego slab si rigid. O persoana agresiva are un ego slab si rigid – ego-ul care dispune de forta calma nu simte nevoia sa agreseze: este sigur pe sine si pe capacitatile sale.
Asa cum marturiseste un actor despre care nu se poate spune
defel ca ar fi plapand:
- Cel care tine sa rivalizeze cu tot dinadinsul sau cel care isi denigreaza semenii au ego-uri slabe – simt nevoia de a-si demonstra lor insisi un lucru si nu o pot face decat umilindu-l pe celalalt;
- Persoana ironica, cea care tachineaza tot timpul tin de acceasi problematica cel care contrazice intr-una, cel care cauta nod in papura, carcotasul(cel care despica firul in patru) poseda ego-uri slabe si rigide;
- Si desigur timidul, cel care se depreciaza pe sine sau cel care se teme fara un motiv serios au ego-uri care au nevoie sa capete puteri.
Acestea fiind spuse, nu intentionez sa fac clasificari batute
in cuie, caci toti avem partile noastre vulnerabile. Ego-ul nu este
un bloc monolit, iar o persoana care vadeste un ego puternic si
echilibrat, la serviciu poate avea un ego slab, vulnerabil si poate
cu atat mai rigid in relatia cu partenerul de viata. Sau
invers.
Oricum ar fi ajungem la doua concluzii:
- E mai bine sa-ti construiesti un ego de calitate superioara-tehnicile de dezvoltare a personalitatii petru asta sunt facute;
- Daca dorim sa comunicam bine, trebuie sa tinem seama de ego-ul semenului nostru
Ei bine da: nimeni nu accepta sa-i fie ranit ego-ul. Nici
dumneavoastra. Cand cineva va denigreaza, va critica, va
tachineaza, e mai mult ca sigur ca nu va face placere.
Tachinare si “nod in papura”
Tachinarea este un lucru care se poate dovedi extrem de
periculos. Exista o foarte mica distanta intre o “luare peste
picior agreabila si amicala, intre patru ochi (fara consecinte), si
“adevarata agresiune in public sub aparenta unui amuzament” Ultima
e cu atat mai perversa cu cat, indiferent de reactia “victimei”,
aceasta pierde oricum si ego-ul ei se afla la “ananghie” . Caci
daca victima riposteaza cu agresivitate este considerata lipsita de
cel mai elementar simt al umorului; iar daca tace, primeste
“lovitura in plin” si nu poate decat sa mediteze dupa aceea la
ranirea amorului propriu. Desigur, ea poate sa tachineze la randul
ei persoana care a tachinat-o si iata deja pornit jocul de-a “cine
va avea ultimul cuvant”.
Precizez inca o data: din toate motivele aratate mai sus,
tachinarea nu intra in ceea ce numesc eu comunicare.
- a cauta si a nu vedea la cineva decat “nodul in papura”,
- a-ti rani semenul doar de dragul de a-l rani,
- a tachina o persoana pentru a te ridica pe tine insuti pe un piedestal,
- a agresa,
- a deprecia succesele altora,
- a intrerupe necontenit vorba cuiva sau a vadi asa numitul spirit de contradictie,
- a nu fi in stare sa faci un compliment sa sa te pui sub semnul indoielii,
- a considera ca de fiecare data e vina celorlalti,
- a fi incapabil sa razi de tine insuti,
- a te lua prea mult in serios...
Toate acestea nu caracterizeaza ego-urile puternice.
Dimpotriva un ego puternic:
- urmareste mai curand sa-i ajute pe ceilalti sa se tina drepti,
- este tolerant si indulgent,
- nu simte nevoia sa castige de fiecare data,
- poate sa cedeze niste lucruri sau sa faca unele concesii, fara sa scada cu nimic in ochii sai si nici sa se teama ca scade cu ceva in ochii altuia,
- nu pierde nici prin faptul de a fi agreabil si conciliant,
- are indeosebi tendinta sa vada lucrurile bune din om – si sa le trateze cu calm si eficacitate pe cele mai putin bune.
Un ego slab are putine sanse sa raneasca un ego puternic- de
fapt se constata ca cel dintai rareori intra in atingere cu cel
de-al doilea, ca si cum acesta ar simti ca atacurile sale vor fi ca
niste lovituri de sabie in gol. Un ego puternic nu dobandeste vreo
satisfactie sau vreo placere din faptul ca sacaie un ego slab: are
lucruri mai importante si mai instructive de facut decat asemenea
copilarii.
In concluzie, doar un ego slab simte nevoia sa isi domine
semenii.
Asa este barbatul care, somer de ani de zile, arunca vina pe
nevasta lui(desi ea este cea care pune o paine pe masa) si o
numeste nenorocita. Sau functionarul care face haz de un coleg fara
ca acesta sa fie de fata. Sau tatal care isi trateaza copilul ca pe
un nimic, doar pentru ca acesta este slab la dictare. sau pramatia
care supune un alt tanar unor incercari mai mult sau mai putin
degadante. Patronul care isi admonesteaza subordonatul- de
preferinta public. Sotia care isi intrerupe la fiecare secunda
barbatul pentru ca acesta “spune numai prapastii”
Alta sotie care ii scrie jumatatii sale teancuri de scrisori
in care arata cu de-amanuntul ce “a mai facut pe dos, ce a ratat,
ce a uitat, nu a facut sau nu a gandit” –dar fara sa sufle o vorba
despre reusitele si faptele pozitive! Cunoasteti si dumneavoastra
nu-i asa exemple de ego-uri din acestea, putin inzestrate cu
echilibru si forta si care, pentru a nu uita cat le lipseste
increderea in ei, se descarca asupra altora.
Totusi exista un mic procent de oameni cu care nu poti realiza
o comunicare de calitate. Sa-i numim “bolnavii comunicarii” Ei sunt
iremediabil rigizi, agresivi, rai, fanatici, ei stiu intotdeauna
totul si au intotdeauna dreptate. Pe acestia oricum lumea ii
ocoleste si doar atunci cand nu-i poate evita se intalneste cu ei.
Cum nimic nu e perfect pe aceasta lume, principiile atat de
puternice ale comunicarii descrise aici vor esua in cazul unor
astfel de personaje. Ele se dovedesc ego-uri slabe si cumplit de
incapatanate tocmai pentru ca incearca sa nu vada aceasta
slabiciune.
Fragment din "Transa, hipnoza si autohipnoza" de ERICA
GUILANE NACHEZ
